Un român se află printre victimele atacului de la Munchen, scrie Le Monde, care spune că opt persoane au suferit răni uşoare după ce au fost atacate cu un cuţit.
Conform sursei citate, au fost răniţi un copil de 12 ani, şase bărbaţi şi o femeie, şase dintre victime fiind de naţionalitate germană, una italiană şi una fiind de origine română.
Atacatorul, care a fost reţinut, are 33 de ani şi este cunoscut forţelor de ordine pentru acte de violenţă şi furt, el părând că suferă şi de afecţiuni psihice, a indicat într-o conferinţă de presă, şeful Poliţiei din Munchen, Hubertus Andrä.
Bărbatul nu a dat declaraţii, iar motivul acţiunii sale nu este cunoscut, scrie News.ro.
În faza actuală a anchetei, agresiunea pare a fi una de drept comun, nefiind absolut niciun element în favoarea variantei unui act terorist, politic sau religios, a subliniat şefull poliţiei.
Suspectul şi-a agresat victimele în şase locuri difertite într-o zonă situată în centrul oraşului Munchen şi a fost prins la câţiva kilometri de locul atacurilor.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Administrație
Alătură-te comunității
3 răspunsuri
-
Messerattacke in München: Polizei gibt Pressekonferenz
14.50 Uhr: Mittlerweile liegen Details zur Festnahme vor. Der Mann sei um 11.40 Uhr in der Nähe der Ottobrunner Straße gefasst worden, die Beschreibung habe auf ihn gepasst, sagte ein Polizeisprecher. Auch zu den Opfern gibt es neue Erkenntnisse. Es handelt es sich um sechs männliche Verletzte (zwischen 12 und 77 Jahre alt) sowie um eine Frau (44), teilte die Polizei mit. Alle seien Zufallsopfer des Angreifers gewesen. Bei den männlichen Opfern handele es sich um fünf Deutsche, einen Rumänen und einen Italiener, die attackierte Frau sei eine Deutsche. Alle wurden ambulant ärztlich versorgt. Die Verletzten erlitten Stiche, eines der Opfer wurde auch geschlagen.
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Să nu-mi spuneți că acești doi boemi trăiesc din ceea ce fac. Tot felul de ciudați ne asaltează.
De ce o fi plecat de la Brașov care este clar un oraș peste Sibiu? N-a mai avut pe cine…
Sigur că nu. O putem freca, pacalindu-i pe alții.
Și parintii ar trebui să meargă la psiholog!
Ați verificat proiectul pentru bugetul din 2025, dupa acea verificare ati verificat executia bugetara pentru 2025, sumele nu bat de…













Lasă un răspuns