Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

Interviu cu Inspectorul Școlar General, Claudia Mery Simtion: Sunt încântată că s-a elaborat un manual pentru educație fizică și sport

Ștefan Dobre
30
mery-simtion-2-srrb

Pentru că este foarte ocupată cu noua funcție, doamna Claudia-Mery Simtion a acceptat să ne acorde un interviu prin corespondență. În care a vorbit, printre altele, despre problemele școlilor sibiene, ce planuri are la conducerea Inspectoratului Școlar sau de ce avem rezultate foarte bune la examenele naționale dar nu prea mai avem olimpici.

Publicitate
Publicitate

Ce așteptări aveați de la noua funcție și ce ați găsit la Inspectoratul Școlar Județean Sibiu? Este o funcție pe care v-ați dorit-o?

C.-M. Simtion: Consider ca venind de pe funcția de profesor, cunosc problemele de actualitate cu care se confruntă colegii mei din învățământul preuniversitar. Din funcţia de inspector şcolar general voi încerca să soluţionez problematica educaţională a momentului cu responsabilitate, profesionalism şi cu respectarea întocmai a temeiului legal specific.

Ce v-ați propus să faceți în noua funcție, ce scopuri aveți? Mi-ați putea da câteva exemple concrete de lucruri pe care doriți să le faceți?

C.-M. Simtion: În primul rând voi gestiona sistemul de învăţământ judeţean în conformitate cu documentele de planificare a domeniilor de responsabilitate de la nivelul instituţiei, apoi voi monitoriza asigurarea calităţii managementului educaţional şi a procesului instructiv – educativ, acordând consultanţă de specialitate şi coordonând la nivelul judeţului Sibiu implementarea noului curriculum naţional și voi fi deschisă dialogului cu partenerii sociali şi cu autorităţile locale. Concret, conform calendarului M.E.N, ne vom asigura că noile manuale şcolare pentru clasa a V-a vor fi pe băncile tuturor elevilor din judeţ. De asemenea vom gestiona organizarea şi desfăşurarea simulărilor naţionale, în vederea optimizării performanţei elevilor noştri la examenele naţionale 2018 și, desigur, vom organiza examenele naţionale pentru elevi: Evaluarea Națională pentru clasele II_IV_VI, Evaluarea Națională pentru absolvenții clasei a VIII-a, Bacalaureat, admiterea în învățământul liceal și profesional şi pentru profesori – titularizare și cel pentru obținerea definitivării în învățământ. De asemenea, mă voi asigura că priorităţile M.E.N. în domeniul Educaţie vor fi operaţionalizate prin acţiuni concrete, la nivelul unităţilor de învăţământ din judeţul nostru.

claudia Mery Simtion (7)

Renunțați la poziția de consilier local sau le veți face pe amândouă, în paralel? Nu există un conflict de interese?

C.-M. Simtion: Activitatea mea de inspector şcolar general nu se află în situaţia de incompatibilitate cu poziţia deţinută în cadrul Consiliului Local Sibiu.

Sunteți profesor de sport, la bază, ce veți face pentru îmbunătățirea terenurilor de sport ale școlilor din Sibiu? Cu siguranță știți și dvs. că multe au porți rupte, coșuri de baschet inegale sau strâmbe, asfalt cu gropi etc.

C.-M. Simtion: În calitatea mea de consilier local, deci anterior venirii mele la conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean Sibiu, am fost preocupată de îmbunătăţirea bazei sportive. Cu atât mai mult, în calitatea actuală, informată fiind asupra situaţiei menţionate şi de dumneavoastră, voi colabora cu autoritățile publice locale și cu directorii unităților de învățământ pentru a se rezolva problemele pe care le enumerați.

Referitor la acest aspect, primăria Sibiu anunța încă de anul trecut că în afara orelor de curs vor fi deschise curțile școlilor pentru copii care vor să facă sport. Știți câte școli chiar mai respecta asta în prezent?

Publicitate

C.-M. Simtion: În octombrie 2016 s-a aprobat, în ședința Consiliului Local al Municipiului Sibiu, Proiectul privind accesul liber al elevilor în incinta curților și terenurilor de sport din unitățile de învățământ de stat de pe raza Municipului Sibiu. Astfel 14 unități școlare au fost implicate în proiect, dar eu nu am cunoștință despre faptul că nu s-a respectat această hotărâre a Consiliului Local.

Cum ați caracteriza situația sălilor de sport ale școlilor din Sibiu, că tot vine iarna? De ce nu există mai multe parteneriate cu diverse cluburi sportive care închiriază săli de sport, însă n-au căldură sau condiții decente pentru copii?

C.-M. Simtion: Sălile de sport din Sibiu fac parte din domeniul public. Pentru cluburile sportive de stat, se oferă, la solicitarea lor, prin intermediul unei Hotărâri de Consiliului Local, folosirea cu titlu gratuit a acestor săli. Cluburile sportive private pot încheia – prin intermediul Serviciului Public de Administrare a Unităților de Invățământ Preuniversitar de Stat – convenții de închiriere a sălilor de sport, în baza HCL 114/2008. Pentru sălile închiriate, unitățile de învățământ asigură, contra cost, utilitățile necesare.

claudia Mery Simtion (4)

Ați predat vreodată, în toată cariera dvs., după un manual de sport? Ce părere aveți despre manualul de sport? Îl folosește cineva în județul Sibiu la ore?

C.-M. Simtion: Eu sunt deschisă oricăror noutăţi necesare implementării procesului instructiv-educativ actual, inclusiv utilizarea manualului la disciplina educaţie fizică şi sport. Am fost încântată că s-a elaborat un manual pentru disciplina educaţie fizică şi sport, fapt care nu poate conduce decât la eficientizarea procesului instuctiv-educativ la această disciplină. Până la apariția manualului de educaţie fizică şi sport pentru clasa a V-a, eu am utilizat Îndrumarul școlar de educație fizică școlară al profesorilor Eugeniu Scarlat și Bogdan Mihai Scarlat.

Ce obiective de investiții are Inspectoratul Școlar pentru anul școlar în curs? Care sunt prioritățile?

C.-M. Simtion: Unitățile de învățământ sunt în subordinea autorităților locale, care, în conformitate cu prevederile legale, asigură bugetul pentru reparații, investiții etc. În subordinea Inspectoratului Școlar Județean Sibiu se află doar unitățile conexe (Casa Corpului Didactic, cluburile sportive și Palatul Copiilor) și, în consecință, s-au aprobat fonduri pentru diverse lucrări, după cum urmează:
– A. Dotări independente: Casa Corpului Didactic Sibiu – 60.000 lei, Clubul Sportiv Şcolar „Şoimii” Sibiu – 22.000 lei;
– B. Reabilitări: Clubul Sportiv Şcolar – 100.000 lei, Casa Corpului Didactic Sibiu – 283.000 lei şi Clubul Sportiv Şcolar Mediaş – 150.000 lei;
– C. Utilităţi: Clubul Sportiv Şcolar „Şoimii” Sibiu – 150.000 lei.
Menţionăm că fondurile alocate de către M.E.N. au fost cheltuite până în momentul actual, în proporţie de circa 90%.

Raportul privind starea învățământului pe anul școlar 2016-2017 arată un grad de eșec, în rândul elevilor, de 11,9%. Ce măsuri veți lua pentru a îmbunătăți situația?

C.-M. Simtion: Procentul de promovabilitate la nivelul judeţului Sibiu, la sfârşitul anului şcolar 2016-2017, a fost de 95,72%, în creştere cu 0,49% faţă de anul şcolar 2015-2016. Rata de eşec şcolar la nivelul judeţului, pentru anul şcolar trecut, a fost de 4,28%. Măsurile ameliorative pe care le vom întreprinde centralizat – prin monitorizarea actului educaţional prin intermediul activităţii de inspecţie şcolară – sunt centrate pe cele şapte ţinte strategice din Planul managerial al I.Ş.J. Sibiu, 2017-2018, particularizate pe obiective curriculare, precum: asigurarea asistenţei specializate în aplicarea curriculumului centrat pe competenţe la toate nivelurile de şcolaritate, în furnizarea unui curriculum individualizat / adaptat nevoilor de instruire ale unor elevi / grupuri de elevi (elevii cu C.E.S, elevii cu performanţe şcolare, elevii aparţinând minorităţilor naţionale, elevii din grupurile vulnerabile, cu risc de părăsire a sistemului de învăţământ etc.), asigurarea politicilor de echitate socială prin derularea programelor pentru grupurile vulnerabile, pentru cei care au părăsit timpuriu şcoala (extinderea programelor de tipul „A doua şansă” etc.) şi a programelor de educaţie complementară: educaţia pentru sănătate; educaţia pentru securitate personală; educaţia ecologică; educaţia pentru dezvoltare comunitară şi cetăţenie democratică; educaţia inter şi multiculturală; educaţia civică; educaţia cultural artistică şi ştiinţifică; educaţia ecologică; educaţia prin sport; educaţia rutieră; educaţia pentru dezvoltarea durabilă, etc.

Credeți că învățământul profesional ar putea cunoaște o dezvoltare în Sibiu, în ultimii ani, dată fiind cerea mare de specialiști pe piața muncii?

C.-M. Simtion: La nivelul judeţului Sibiu există unităţi de învăţământ care implementează învăţământul profesional dual, ca de exemplu: Colegiul Tehnic „Independenţa” Sibiu, Liceul Tehnologic „H. Coandă” Sibiu şi Liceul Tehnologic de Construcţii şi Arhitectură „Carol I” Sibiu, Liceul Tehnologic „Avram Iancu” Sibiu. Învăţământul profesional dual răspunde solicitărilor de formare profesională a agenţilor economici locali, în vederea pregătirii unor absolvenţi pentru ocuparea locurilor de muncă din sfera industrială de la nivelul judeţului nostru.

În încheiere, vreau să vă întreb cum vedeți faptul că elevii sibieni au rezultate foarte bune la Evaluarea Națională și Bacalaureat, însă de ani buni n-am mai avut olimpici la concursurile internaționale?

C.-M. Simtion: Performanţa şcolară la olimpiade şi concursuri nu este atât de spectaculoasă ca rezultatele foarte bune de la examenele naţionale, dar anual am avut şi elevi care au reprezentat învăţământul sibian la etapele internaţionale ale olimpiadelor şi ale concursurilor şcolare. De exemplu, îi putem aminti pe Raul Drăgoi, elev la Colegiul Național „Samuel von Brukenthal” Sibiu, care a obținut medalia de bronz la Olimpiada Internațională de Astronomie 2017, desfășurată în India, sau pe eleva Irina Dobrin, de la Școala Gimnazială „Nicolae Iorga” Sibiu, care s-a clasat pe locul șapte la Olimpiada Internațională de lectură 2017.

Publicitate
Publicitate

Ștefan Dobre
Ștefan Dobre

Administrație

0724 605 815

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

30 de răspunsuri

  1. Avatar Pesedistii sibieni uniti
    Pesedistii sibieni uniti
    Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
    11
    25
  2. Avatar XXX
    XXX

    Ce fata de sugioaica, are individa care urla toata ziua prin inspectorat pentru ca altce nu stie …
    Pe ce maini a ajuns educatia in judetul Sibiu …

    25
    8
  3. Avatar abcd
    abcd

    „Pentru că este foarte ocupată cu noua funcție, doamna Claudia-Mery Simtion a acceptat să ne acorde un interviu prin corespondență” – adica nu are capacitatea de a vb direct cu presa. a primit lista cu intrebari si a trimis raspunsurile in plic? sau pe mail? parca ar fi pe vremea pcr-ului. rusine!

    24
    3
    1. Avatar dap
      dap

      la ce raspunsuri comunisto-pesediste o dat, e clar ca nu leaga doua vorbe

      11
      5
    2. Avatar ///
      ///

      Ca Ceausescu! Le cerea mai intai ziaristilor straini intrebarile, apoi dupa un timp le acorda interviul…

      8
      1
  4. Avatar Gogu Mihutescu
    Gogu Mihutescu
    Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
    5
    16
    1. Avatar ...
      …

      o romanca adevarata, asa-i?

      10
      4
      1. Avatar Oracolul din Fofeldea
        Oracolul din Fofeldea

        Buna balaoachesa (dupa cum ar spune mult prea regretatul manuel),doar ca nu prea pare absolventa de sport ci mai de graba de conservator (dupa cum tuguie botul)-la clasa flaut !

        7
        5
        1. Avatar Gyuntar dela Ooy
          Gyuntar dela Ooy

          Bah tiriplici, viez ca Gyuntar nu culca-te!…

          2
          4
  5. Avatar Sibian adevarat
    Sibian adevarat

    doamna inspectoare, pe cand mai multe saormerii in licee si scoli sa manince bine copi?

    9
    6
  6. Avatar cititor 13
    cititor 13

    Dna prezenta de ce origine este ? mulatra ?romanca ?

    9
    2
    1. Avatar cunoscator
      cunoscator

      mulatra . Claudia e bucuresteanca. A venit aici in echipa de volei, parca, a urmat facultatea de sport aici, apoi s-a casatorit si a ramas la Sibiu.

      8
      0
  7. Avatar cititor 13
    cititor 13

    care sunt criteriile profesionale dupa care a fost numita ? sa ne spuna si noua cineva. sau este secret ?

    12
    3
  8. Avatar cititor 13
    cititor 13

    unde este cv-ul afisat ???

    13
    2
  9. Avatar cititor 13
    cititor 13

    ce rezultate deosebite a avut pana acum ca sa merite asa o promovare profesionala ? sa ne raspunda chiar dna daca chiar asa e……daca nu inseamna ca…….

    13
    2
    1. Avatar dap
      dap

      e prof de sport, deci stie sa numere pana la 4, ce nu e clar?

      11
      5
  10. Avatar cititor 13
    cititor 13

    sa afiseze psd-ul local lista cu propuneri inaintate la Bucuresti din care s-a ales acest nume…..asta ca sa isi mentina in continuare voturile….daca nu…..

    8
    6
  11. Avatar Miron
    Miron

    Femeia asta-i o rușine pt învățământul din România.

    10
    7
  12. Avatar Dragomir M
    Dragomir M

    1. c.v.-ul este publicat pe pagina ISJ Sibiu ( si este consistent-pe bune)
    2. este cu siguranta mai romanca decat multi ,,deontologi” de la comentarii
    3. nu scrie nicaieri ca un prof. de sport are are un IQ inferior altor discipline (din contra)
    4. este ,,rusine” sa imprastii cu mizerie intr-un om pe care cu siguranta ca nu il cunosti

    12
    12
    1. Avatar Cristi
      Cristi

      Sunt de acord ca orice om trebuie respectat.Sunt de acord ca un sportiv si absolvent al unei unei institutii de invatamant superior poate avea capacitatea de a conduce o institurie. Dar, ma intreb, nu este necesar un examen pentru a ocupa o asemenea functie? Pentru ca altfel fiecare absolvent al unei institutii superioare ar avea dreptul s-o ocupe. Nö,de ce Mery?

      6
      2
  13. Avatar Cioricliul Albastru
    Cioricliul Albastru

    Multă vorba,, dar puține sau deloc se vor face…… Asta e trăim în ciuma roșie.

    8
    6
  14. Avatar ...
    …

    „COMPETENŢE DE
    COMUNICARE
    Competenţe foarte
    bune de comunicare, având ȋn vedere faptul cǎ atât meseria
    mea de bazǎ, cât și restul activitǎților mele
    se ȋnvârt ȋn jurul acesteia”

    din cv

    7
    3
  15. Avatar emil
    emil

    jalnic si de cacart ce-am citit. va salut din mers. finalul la care invatamantul sibian va ajunge nu ma va mai gasi in habitaclul national. puturos sef inspector ati gasit/numit/ales. de cacao. cu stima, emilcu emic.

    1
    4
  16. Avatar cititor 13
    cititor 13

    1. DA, intra-devar este afisat acum cv-ul dnei inspector. Dnul Dragomir Mircea este autorul, cel care se ocupa de asa ceva, probabil e pe partea de informatica…si cel care semneaza pe site-ul isj sb ca e autorul…..deci e subalternul ei…..se intelege acum ce poate sa spuna de sefa lui……si cat de deschis e
    2. cv dnei nu este consistent…..decat pe domeniul sport si atat…eventual cateva cursuri de management….
    3.nu imprastie nimeni mizerii, ci e normal sa facem o analiza sa vedem criteriile profesionale…..nu aletele
    4. asa cum v-ati sesizat dvs – ca subaltern , angajat asa trebuia sa comunice si psd local lista de criterii avute pentru aceasta numire

    3
    1
    1. Avatar ...
      …

      nu cred ca dragomir mircea a postat acolo. eu o suspectez chiar pe mery. nu-mi vine sa cred ca un informatician ar publica asa ceva: „nu scrie nicaieri ca un prof. de sport are are un IQ inferior altor discipline (din contra)”. nu-mi vine sa cred ca un informatician ar accepta ca un profesor de sport are un iq mai mare decat profesori ale altor materii. creierul nu se dezvolta facand sport, ci se recreaza. se spune ca sportul mintii este sahul. deci manipularea e in floare.

      1
      0
  17. Avatar Dragomir M
    Dragomir M

    1.E doar o pura coincidenta sau intenţionată speculatie cu numele informaticianului de la ISJ.
    2. Ce scrie in cv inseamna asumare, nu creativitate si imaginatie (dovedit prin documente)
    3. Cv-ul este consistent pe toate palierele ( nu doar cel sportiv, unde a excelat atât în practicarea timp îndelungat voleiul de performanta cât şi în activitatea de la catedra)
    4. in optica stimabilului cititor 13 analiza inseamna: balaoachesa, sugioaica, numaratul pana la 4 etc. etc.
    5. e vorba de asigurarea unui interimat, pana la organizarea propriu-zisă a concursului
    6. e mare ,,vitejie ” sa te ascunzi in spatele unei tastaturi, de unde sa arunci cu lături, pe diverse tonuri, când mai intelectual, când mai mizerabil, când mai agramat , când mai stilat, în funcţie de cum iti este solicitarea sau plata. ( acolo e dezinformarea si manipularea)

    5
    0
    1. Avatar ...
      …

      „în funcţie de cum iti este solicitarea sau plata.” – sa inteleg ca recuosti ca primesti bani pentru postari?

      0
      0
  18. Avatar Un parinte
    Un parinte

    Sa va fie rusine!Am doi copii la scoala in Sibiu si fac naveta dar abonamentele nu se mai deconteaza pentru ca inspectoratul scolar nu a achitat datoria catre firma de transport,cu toate ca exista o H.G sau OUG in aceasta privinta.Sa nu mai spun ca de la scoala nici acum nu sa primit cei 30% din valoarea abonamentului pe care il achitam integral,nici pe luna septembrie!!!!Rusine sa va fie la toti cei care conduceti invatamantul si nu numai!!!Doamna inspector sef scolar ,legat de aceasta problema am trimis un mail de mai bine de o saptamana si nici acum nu am primit raspuns!!!!Invatamant gratuit-ce intelegeti prin asta mai desteptilor care coduceti invatamantul?????

    1
    1
  19. Avatar Negoescu
    Negoescu

    Bună seara,mă poate ajuta cine-va,băiețelul meu este în clasa a 9a la un liceu care nu a dorit dar nu a reușit să se situeze pe locurile 28 care erau în clasa ,cu profil sportiv de la liceul dorit a fost pe locul 31,am încercat transfer intersemestrial dar mi de spune că numai după terminarea clasei a 9 de poate,e posibil că un gimnastică care zi de zi de antrenează 4 ore în sală ,cu peste 50 medalii și 20 ani de gimnastică să nu îl bage nimenea în seamă,deși am fost la liceul unde dorește Onisifor Ghibu și nu mă bagă nimeni în seamă,nu știu unde să mă adresez.mulțumesc

    0
    0
  20. Avatar Negoescu
    Negoescu

    Mi de scuze am vrut să zic 10 ani de gimnastică ,4 ore pe zi ,cu foarte multă muncă ,au fost 60 de sportivi care au dat examen pentru clasa a 9 a la liceul Onisifor Ghibu

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate