Sâmbătă,
20.04.2024
Ceata
Acum
3°C

„Cu zâmbet înainte, nu cu groaza pe față” - un altfel de Halloween, sărbătorit pe stradă, la Sibiu

„Cu zâmbet înainte, nu cu groaza pe față” - un altfel de Halloween, sărbătorit pe stradă, la Sibiu

„Cu zâmbet înainte, nu cu groaza pe față” este deviza care a scos 70 de sibieni din casă, marți, înainte de căderea întunericului. Oameni de toate vârstele au ieșit la plimbare în port popular, unii dintre ei cu icoane în brațe, pentru a le arăta românilor că tradiția locală este mai presus de o sărbătoare importată din cultura vestică.

În seara de Halloween, Sibiul a fost altfel. În port popular, cu zâmbete largi și fără machiaje înfricoșătoare, 70 de sibieni au făcut o plimbare până la Catedrala Mitropolitană. Oamenii au explicat că tradițiile românești contează mai mult decât orice sărbătoare preluată din afară și că cel mai frumos lucru pentru ei este portul popular. Printre ei s-au numărat și tineri, mândri să își poarte hainele românești și care au spus că pentru ei Halloween nu înseamnă nimic.

„M-am îmbrăcat în costum național pentru că Halloween-ul nu ne aduce nimic bun. E mai bine să ne îmbrăcăm în port tradițional. Îmi port hainele cu mândrie, fără să mă intereseze ce spun colegii despre mine. Nu m-a atras niciodată Halloween-ul, nu-mi place. Acest obicei nu aduce nimic bun românilor”, a mărturisit o tânără de doar 16 ani, participantă la marș.

Halloween este o sărbătoare păgână împrumutată de la americani. Ultima seară a lunii octombrie este dedicată costumelor și machiajelor care imită diferite personaje horror. Tinerii profită de această sărbătoare pentru a transforma o simplă seară de toamnă târzie într-o noapte a grotescului.

„Am ieșit pentru a le arăta copiilor și tinerilor din ziua de astăzi că nu avem nevoie de tradiții împrumutate din alte țări. Și portul nostru popular poate fi purtat la orice carnaval, nu e nevoie de animăluțe, de monștri, care nu fac decât să-i sperie și să le dea impresia, ca și în desenele animate, că toate duhurile rele sunt de fapt bune”, a povestit o doamnă mai în vârstă.

Ideea de a mărșălui în haine frumoase și cu zâmbetele la purtător, în loc de costume fioroase și priviri demonice, a venit ca o încercare de a înlătura „urâtul” din viața de zi cu zi, cu atât mai mult într-o seară în care grotescul este vedeta.

„Formele de import și sărbătorile importate, din punctul nostru de vedere, aduc puțină agresivitate în educatia copiilor noștri. Marșul acesta care se desfășoară în Sibiu poate fi o replică de pace și o soluție într-o perioadă de criză, de căutare a identității, de căutare a liniștii psihice în această societate românească cu atâtea convulsii – o soluție pe care o propunem noi creștinii, pentru că sărbătorile creșine au adus întotdeauna pace și liniște”, a spus preotul Cătălin Dumitrean.

Participanii la marș au făcut un scurt popas și la Catedrala Mitropolitană. Ei speră ca această manifesare să devină o alternativă la Halloween, pe care tineri și vârstnici deopotrivă să o îmbrățișeze de acum înainte.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Cristina Bălău

de Cristina Bălău

Eveniment, Cultură 
Telefon:
0770 962 946
E-mail: cristina[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

13 comentarii

mare e gradina domnului

Acum 6 ani

Este incredibil gradul de idiotenie la care s-a ajuns...ca au de-a face hainele populare cu sarbatoarea de halloween? Sa le explice cineva manifestantilor ca acea sarbatoare nu venereaza ceva pagan ci are rolul ca , prin amuzament, sa tina frica departe! E si o metoda psihologica la mijloc de a te face sa nu-ti frica frica de ceva ce altii combat prin icoane!!!!
Raspunde

Gruia

Acum 6 ani

Nu-i musai sa te faci avocat al inculturii. :)
Raspunde

sibianul realist

Acum 6 ani

As fi inteles daca a r fi iesit sa-i intampine pe Dragnea si Tudose, dar asa... De ce trebuie sa adoptam traditiile americanilor cand le avem pe ale noastre?
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

mai bine asa

Acum 6 ani

Felicitari !!!
Raspunde

ce prajeala! :)))

Acum 6 ani

nu sustin halloweenul in vreun fel, dar manifestarile de genul asta denota doar disperare si prajeala maxima :)))
Raspunde

vasile

Acum 6 ani

Ma bucur ca ati fost numa 70. E un numar bun, daca erau vreo 20 000 imi faceam griji pentru sanatatea mintala a populatiei. Asa, sunteti un procent neglijabil de ultrasi ortodocsi.
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Sibiul Pesedist

Acum 6 ani

Suntem romani si ne aparam glia stramoseasca de influentele strainilor necredinciosi care ne fura bogatiile tarii! Cu tricolorul si cu PSD inainte!
Raspunde

Gruia

Acum 6 ani

Si cica noi acum tragem concluzia ca patriotii si pesedistii sunt niste descreierati. Raluca? Tu esti? Lasa provocarile si treci la munca. :)
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Silvian Somfalean

Acum 6 ani

In sfarsit apar niste oameni, inca putini, care sa dea peste nas strainilor sorosisti care vor sa ne cotropeasca glia stramoseasca dacica si ortodoxa! Felicitari si la mai mare!!!
Raspunde

Eka

Acum 6 ani

Nu pot crede ca esti pe bune !!! Este ireal. Chiar exista persoane care gandesc ca voi ?? Mare iti e gradina Doamne .
Raspunde

zalmoxis

Acum 6 ani

dacii nu erau ortodoxi
Raspunde

DECEBAL

Acum 6 ani

Fara Gringos ... Romania romanilor !!
Raspunde

helloween

Acum 6 ani

De ce nu ies in strada impotriva craciunului si a pastelui? Acelea sunt sarbatori stravechi, dacice, care au fost transformate in altceva cu o zeitate importata de pe undeva din zona marii mediterane.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus