Ministrul de Interne, Carmen Dan, a asistat astăzi la o serie de demonstrații ale mascaților SIAS din mai multe județe, care s-au pregătit în ultima perioadă la Sibiu. La finalul vizitei, ministrul a declarat că polițiștii români nu sunt încă destul de protejați sau de pregătiți.
Carmen Dan a asistat în această după-amiază la mai multe ateliere susținute de polițiștii Serviciului pentru Acțiuni Speciale, în curtea Centrului Chinologic de la Sibiu.
În cadrul atelierelor, instructorii au făcut demonstrații de imobilizare infractori prin intermediul polițiștilor sau de polițiști ajutați de câinii special pregătiți la Centrul Chinologic.
„Sunt mulțumită de tot ceea ce fac acești oameni dedicați aici. Este evident că nu poți să faci ce fac ei aici și să nu ai pasiune și să nu iubești animalele și mă bucur că avem echipe atât de pregătite aici. Îmi doresc să ne dezvoltăm și să continuăm pe acest parcurs pentru că merge foarte bine”, a declarat ministrul.
Întrebată de nivelul de pregătire al polițiștilor din întreaga țară, Carmen Dan a avut un răspuns mai puțin favorabil.
„Nu consider că polițiștii sunt îndeajuns de protejați, nu consider că sunt îndeajuns de pregătiți. Tocmai de aceea ne-ați văzut astăzi aici în acțiune și ne dorim să avem o practică unitară și să nu ni se mai reproșeze nimic dacă se poate”, a arătat Carmen Dan.
Mai multe cadre din 12 județe s-au pregătit în ultimele zile atât la Centrul Chinologic cât și la Academia Forțelor Terestre pentru a instrui mai departe alte cadre din întreaga țară.
Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download
Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube
Tag-uri: Academia Forțelor Terestre , Centrului Chinologic Sibiu , politisti , La Centrul Chinologic , ministrul de Interne , Academia Trupelor Terestre , Serviciului Acțiuni Speciale , Daniela Carmen Dan
Vizualizari: 2119
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Lepșa Andreea
Acum 1 oră
Emil
Acum 1 oră
Un sibian
Acum 1 oră
Mișu Mare
Acum 1 oră
DB