Vineri,
16.01.2026
Innorat
Acum
0°C

Un câine antrenat la Sibiu a descoperit aproape jumătate de kg de droguri, într-un borcan ascuns în zidul unei case

Un câine antrenat la Sibiu a descoperit aproape jumătate de kg de droguri, într-un borcan ascuns în zidul unei case

Un câine polițist antrenat la Sibiu a descoperit aproape jumătate de kilogram de droguri ţinute într-un borcan de sticlă care era ascuns într-o fantă, în peretele unei case. Câinele Jef a ajutat astfel poliţiştii de la Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate Covasna în timpul unor descinderi la locuinţele a şase bărbaţi suepectaţi de trafic şi consum ilicit de droguri de risc şi mare risc. Poliţiştii au confiscat, de asemenea, şi două laptopuri, trei telefoane mobile şi o tabletă.

Potrivit Inspectoratului General al Poliţiei Române, cei şase bărbaţi cu vârste cuprinse între 26 şi 45 de ani, toţi din judeţul Covasna, ar fi consumat şi vândut droguri de risc şi mare risc în perioada septembrie - noiembrie.

În urma percheziţiilor făcute de poliţişti, au fost ridicate un comprimat de culoare albastră, două laptopuri, trei telefoane mobile şi o tabletă.

De asemenea, cu ajutorul câinelui poliţist Jef de la Centrul Chinologic Sibiu, specializat în depistarea substanţelor stupefiante, poliţiştii au descoperit un borcan de sticlă ascuns în fanta unui peretele de la locuinţa unuia dintre cei şase bărbaţi, ce conţinea 424 de grame de substanţe vegetale.

Cinci persoane au fost duse la sediul DIICOT – Biroul Teritorial Covasna, pentru audieri. Două dintre acestea au fost reţinute pentru 24 de ore, iar pentru trei persoane a fost dispusă măsura controlului judiciar, urmând ca în cursul zilei de vienri o altă persoană să fie dusă la Tribunalul Covasna, cu propunere de arestare preventivă.

Cercetările sunt continuate pentru oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu a drogurilor de risc şi mare risc şi deţinere de droguri de risc şi mare risc.

Câinele Jef este de şapte ani în echipa de poliţie, fiind pregătit de la şase luni pentru detectarea stupefiantelor. De-a lungul timpului a găsit zeci de kilograme de droguri şi este campion naţional la concursurile de dresaj pentru detectare de stupefiante.

jef2

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

1 comentarii

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

e-manuela

Acum 8 ani

Buna! Nenea, sunt ferm convinsă ca, intr-o proporție cvasi-covârșitoare, reușită acțiunii se datorează faptului ca potaia fuse antrenata, aici, la noi in Sighi, altfel nu stiu cum ne-am fi descurcat....
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus