Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

IKEA va deschide câte un magazin pe an, în România. Sibiul nu este pe listă

Ștefan Dobre
2
ikea-xx8e

Cu ocazia inaugurării lucrărilor pentru construcția celui de-al doilea magazin din România, tot în București, reprezentanții IKEA au anunțat că au planuri mari de dezvoltare în România.

Publicitate
Publicitate

În total compania intenționează să construiască încă șapte magazine, în toată țara.

Pentru deschiderea unui al treilea magazin, IKEA se află în discuţii cu francezii de la Immochan, care au dezvoltat proiectul mixt Coresi din Braşov, pe terenul fostei fabrici Tractorul. Pe lângă IKEA, Immochan se află în discuţii şi cu cei de la Kika, dar până acum nu a fost semnată nicio tranzacţie.

Publicitate

„Pot să spun că suntem în fază destul de avansată pentru două dintre cele trei orașe. Când vom avea ceva semnat, vom comunica. Ce pot să vă spun este că nu va trebui să așteptăm încă zece ani pentru un nou magazin. Ambiţia mea este să cumpărăm terenuri pentru viitoare magazine și să deschidem mai multe. De la momentul achiziției terenului, cred că cel mai rapid am putea deschide un magazin în doi ani”, spune oficialul IKEA, citat de economica.net.

În funcție de ritmul de achiziție a terenurilor, IKEA poate lucra în paralel la deschiderea mai multor magazine. „Eu aș vrea sa deschid un magazin IKEA pe an, dar între vis și realitate știm că este o diferență”, mai spune oficialul.

După București, pe listă ar fi Timișoara și Brașov, orașe urmate de Iași, Cluj-Napoca și Constanța. Primele două ar putea fi deschise până în 2020.

„Prioritatea noastră este sa deschidem magazinul din Theodor Pallady și apoi în Timișoara și Brașov. Pe termen mediu și lung avem în plan orașele mari ale țării: Iași, Cluj, Constanța, Craiova”, a declarat pentru HotNews.ro, Vladislav Lalic, manager pentru extindere la Ikea South East Europe.

Publicitate
Publicitate

Ștefan Dobre
Ștefan Dobre

Administrație

0724 605 815

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

2 răspunsuri

  1. Avatar kika
    kika

    Ikea sunt varza la livrarile pentru Sibiu. In judeti livreaza comenzile online printr-o firma „interna”, pronatur. Astia sunt praf – nu-s in stare sa-si faca un site calumea, livreaza dupa 3 saptamani si cand ajunge camionul in Sibiu, daca nu te gasesc acasa, pleaca cu marfa inapoi in Bucuresti pentru ca aici nu au depozit…

    4
    0
  2. Avatar €&€
    €&€

    Sibienii n-au nevoie de mobila lor de doi bani! Noi căutam doar mobila stil

    3
    3

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate