Joi,
29.07.2021
Partial Noros
Acum
32°C

”Vecinii” dau replica PSD-iștilor: ”E impresionant câte minciuni a reușit PSD să coaguleze în câteva fraze”

”Vecinii” dau replica PSD-iștilor: ”E impresionant câte minciuni a reușit PSD să coaguleze în câteva fraze”

Sibienii grupați în jurul sloganului ”Vă vedem din Sibiu” au transmis o replică la comunicatul de presă remis de social-democrații sibieni, în care aceștia se declarau lipsiți de siguranță în fața protestatarilor din fața sediului. ”Ca întotdeauna, PSD traduce ceea ce vedem cu toții într-un mod distorsionat și mincinos: acolo unde sunt victime care se apără de agresiunile unui Parlament abuziv, PSD vede agresori. Acolo unde sunt oameni pașnici și civilizați, vede brute agresive (oare de ce nu pot ei concepe că pot exista proteste în care să nu fie implicate bâte și lămpașe? Le e cumva subconștientul bântuit de astfel de imagini?)”, susțin protestatarii în comunicat.

În continuare, aceștia au numărat șapte minciuni în comunicatul de presă al PSD Sibiu. ”7 minciuni înghesuite în 7 fraze – și am mai putea continua cu evidențierea altor falsuri. Ne limităm la acestea, întrucât e limpede că textul comunicatului PSD e mincinos și distorsionant. Și conține, pe lângă minciuni, și un autodenunț – acela al punerii de presiune pe autoritățile statului pentru a lua măsuri represive împotriva unui protest pașnic. Spre cinstea lor, autoritățile sibiene au refuzat să răspundă acestor presiuni. Le mulțumim și le felicităm”, transmis sibienii.

Comunicatul semnat de poetul Radu Vancu:

Vă vedem din Sibiu - Dreptul la replică sau câte minciuni intră în 7 fraze
PSD Sibiu a emis, acum puțină vreme, un comunicat de presă, preluat de agenții și de televiziuni, referitor la protestul liniștit cu tema Vă vedem din Sibiu (îl găsiţi aici: http://bit.ly/2l3M2Bq).
Așa cum se știe, de 31 de ore încoace protestăm pașnic în fața sediului PSD din Sibiu, pentru a ne exprima dezacordul în legătură cu acțiunile din Parlament prin care PSD trece agresiv legile justiției, în pofida tuturor avertismentelor lansate de partenerii noștri strategici (SUA și UE), organismele profesionale ale magistraților (CSM și 4.000 din cei 7.000 de magistrați), comisiile internaționale specializate (Comisia de la Veneția și GRECO), societatea civilă și strada.
Așa cum live-ul aproape neîntrerupt făcut de noi timp de 31 de ore (cu excepția perioadei când a fost oprit din cauza raportărilor abuzive la Facebook - de care suntem siguri că PSD Sibiu e cu totul străin- şi unor momente de defecţiuni tehnice) o demonstrează, protestul nostru a fost unul pașnic și civilizat. Au văzut asta până acum sute de mii de oameni, pe Internet și la televiziunile de știri.
Ca întotdeauna, PSD traduce ceea ce vedem cu toții într-un mod distorsionat și mincinos: acolo unde sunt victime care se apără de agresiunile unui Parlament abuziv, PSD vede agresori. Acolo unde sunt oameni pașnici și civilizați, vede brute agresive (oare de ce nu pot ei concepe că pot exista proteste în care să nu fie implicate bâte și lămpașe? Le e cumva subconștientul bântuit de astfel de imagini?)
E impresionant câte minciuni a reușit PSD să coaguleze în câteva fraze. O să le luăm pe rând, fără speranța că le vom putea inventaria pe toate.
PSD minte, în aceste fraze, în ceea ce ține de : 1) numărul participanților (ei spun 20; am fost azi, la ora 12, aproape 200, cum se poate vedea pe înregistrarea disponibilă pe pagina noastră); 2) componența grupului nostru (vorbesc de copii aduși cu forța în frig; se poate vedea, și pe înregistrările noastre, probabil și pe camerele de la sediul PSD, că în cele 31 de ore, au trecut pe la locul protestului foarte puțini copii, însoțiți întotdeauna de părinți și bine protejați de frigul care le face rău la protestul anti-PSD, dar le face cumva straniu bine la târgul de Crăciun din Piața Mare, la 100 de metri distanță; 3) atitudinea grupului nostru (am fost, secundă de secundă, liniștiți, pașnici – și creativi, ce-i drept, iar creativitatea poate reprezenta pentru PSD o formă de agresiune); 4) legalitatea adunării noastre (pentru adunarea de ieri, întrucât ne aflam în exteriorul unei clădiri aparținând unei persoane juridice de drept public, protestul nostru tăcut nu avea nevoie de autorizare, conform legii 60/1991; azi, am luat autorizare pentru protest tocmai pentru nu putea exista nici un dubiu juridic); 5) sesizările făcute de cetățenii Sibiului (nici unul dintre sibieni nu s-a declarat lezat sau măcar deranjat de protestul nostru, ba chiar dimpotrivă, am fost aplaudați – ceea ce, din nou, ar putea reprezenta un fapt scandalos pentru PSD); 6) insecuritatea pe care am fi generat-o persoanelor din sediu (am fost mereu fotografiați și filmați din sediu de doamne care râdeau și zâmbeau, semne pe care în general noi nu le asociem cu insecuritatea – dar PSD are un mod propriu de a traduce realitatea, așa cum spuneam); 7) faptul că am fi aruncat în aer statul de drept (ne mirăm că am reușit aceasta atât de ușor – câteva sute de parlamentari PSD se străduiesc să facă aceasta de un an întreg, noi am reușit într-o singură seară, cu un protest tăcut).
Iată 7 minciuni înghesuite în 7 fraze – și am mai putea continua cu evidențierea altor falsuri. Ne limităm la acestea, întrucât e limpede că textul comunicatului PSD e mincinos și distorsionant. Și conține, pe lângă minciuni, și un autodenunț – acela al punerii de presiune pe autoritățile statului pentru a lua măsuri represive împotriva unui protest pașnic. Spre cinstea lor, autoritățile sibiene au refuzat să răspundă acestor presiuni. Le mulțumim și le felicităm.
În finalul amplului lui studiu asupra tuturor comunismelor existente vreodată pe planetă, filozoful polonez Leszek Kolakowski așeza următoarea concluzie generală: dincolo de diferențele inerente, minciuna e sufletul nemuritor al comunismului. PSD Sibiu tocmai a ilustrat, prin comunicatul lui mincinos, această concluzie a filozofului polonez.
Comunicatul transmis de PSD Sibiu poate fi citit AICI

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

37 comentarii

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

#protestatarimincinosi

Acum 3 ani

Mincinosi sunteti voi ! Autoritatile tocmai si-au facut treaba , asta e motivul ptr care voi nu mai sunteti acolo.
Raspunde

pro-test

Acum 3 ani

Trebuie doar sa te uiti afara pe geamul sediului de partid si ne vei vedea...
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

BRAVO PSD

Acum 3 ani

FELICITARI PSD PTR CA ATI LUAT ATITUDINE ! INTR-O TARA IN CARE LEGEA SE RESPECTA, ACESTE SPECIMENE, ACESTI TRADATORI DE TARA ERAU FACUTI AFIS FIX IN LOCUL IN CARE STAU CA POPANDAII !
Raspunde

zzz

Acum 3 ani

Intr-o tara in care legea se respecta Dragnea era de vreo 15 ani la puscarie, tariceanu de vreo 10, Olguta, Nicolae, Nicolicea si alti retarzi nu erau in politica iar tu erai la munca. dar asa...
Raspunde

urma scapa turma

Acum 3 ani

Eu sper ca MACAR UNUL, macar un psd-ist sibian sa aiba demnitate si inteligenta de a fraterniza acesti protestatari. In fond ei nu lupta pentru privilegii proprii ci pentru un stat drept pentru toti cetatenii sai!
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Jean Limbasan

Acum 3 ani

Bah, aia lupta pentru ei si cei de acord cu ei, doar nu ii consideram niste buni samariteni?! Pentru mine si inca niste multe milioane nu lupta sigur!
Raspunde

@urma

Acum 3 ani

Cu prostii n-ai ce sa vorbesti !
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Jean Limbasan

Acum 3 ani

Vecinii de interes ai lui Soros, scrieti titlul complet!
Raspunde

Unmoeglich

Acum 3 ani

Ești un lobotomizat care repeta la infinit o fraza!! Penibil...ești tabloul exact al votantului PSD , disciplinat,cu minte putina, dar consecvent!
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

#manipulatoriidelatsfatului

Acum 3 ani

T Sfatului iar sunteti de partea sorosistilor. Sa nu va ardeti
Raspunde

Teo

Acum 3 ani

La ce te poti astepta de la slugile psd sibiu ale infractorului dragnea, in afara de minciuni si dezinformare?
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

@teo

Acum 3 ani

Tu fiind sluga lu' turcana
Raspunde

Liviu

Acum 3 ani

De 30 avem parte de minciuni de la membrii de partid , sa nu va bucurati de nimic in viata hotiilor!!!!!
Raspunde

tre

Acum 3 ani

trolii psd sunt la datorie. e important sa-i lasam sa latre si sa ne vedem de protestat in continuare!
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

@tre

Acum 3 ani

Care protest ? Amarestenilor, vai viata voastra ! Au inceput autoritatile sa va ia la purecat. Dosare penale, asta va asteapra.
Raspunde

#Ajunge cu pesede

Acum 3 ani

Felicitări tuturor pentru inițiativă și reușita unei acțiuni de tip european, pașnică și curată.
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

dancp2

Acum 3 ani

mitingul e autorizat?hallo primaria
Raspunde

kokos

Acum 3 ani

Da , pretene , din pacate pt. voi pesedistii este autorizat si va fi autorizat in continuare ca sa va ofticati la maxim!
Raspunde

Human right

Acum 3 ani

Comunist bătrân , Hallo e o forma de salut , poate ai vrut sa spui Alo!! Cred ca îți tremura dintele de frica ca pică PSD , adio 10 bani pe postare.... Din cauza celor ca voi, a lingăilor au plecat și continua sa plece din țara tinerii și oamenii capabili , dat sper ca se vor trezi și își vor da seama ca fuga nu e o soluție și ca aceasta țara e a celor care muncesc , și nu a pensionarilor de CAP și a asistaților social!!!
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

S

Acum 3 ani

Ce protest ? oameni care sunt patroni sau cei care au salarii foarte mari si tot nu le ajunge .Astia ies in strada .Nu le pasa de parinti sau de bunici cand a fost la putere partidul lui Basescu si a lui Ciolos si au taiat pensii . Voi astia cu banii multi stati in strada sa strigati impotriva PSD , partid care au marit pensii si salarile . Rusine sa va fie .
Raspunde

Zexe

Acum 3 ani

„Poietul” aista e ăla de zicea despre cartea „Pas cu pas” a lui Genosse Klaus că-i o făcătură și nu a fost scrisă de plăvan?
Raspunde

ioan

Acum 3 ani

Nu cred ca le este frica PSD-istilor de agresivitatea manifestantilor deoarece au destui fosti militieni linga iei sa ii apere.
Raspunde

cititor 13

Acum 3 ani

OK. atunci sa ia act de solicitarile manifestantilor si sa le raspunda punctual cum si cand se vor rezolva. Ca doar nu au iesit de nebuni ci din nevoia stringenta de a rezolva o problema f spinoasa. TARA NOASTRA ! Daca intr-adevar va interseaza atunci iesiti si discutati civilizat rezolvarea problemelor. PUNCT
Raspunde

de mere

Acum 3 ani

da vinde cineva bilete?
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus