Regele Mihai a fost condus pe ultimul drum ca un erou naţional. Aşa descrie presa internaţională funeraliile fostului nostru suveran. Reporterii străini sunt impresionaţi de zecile de mii de oameni care şi-au plâns ultimul suveran şi de lista lungă a Caselor Regale din Europa ce au trimis reprezentanţi la Bucureşti, informează Digi24.
BBC: „Funeralii de stat pentru ultimul rege al României, Mihai I, au avut loc la Bucureşti. Zeci de mii de oameni s-au adunat pentru a urmări trecerea cortegiului pe străzile capitalei. Regele Mihai I, care a murit săptămâna trecută la 96 de ani, a fost obligat să abdice de liderii comunişti ai României acum aproximativ 70 de ani.”
BBC a descris pe larg funeraliile regelui Mihai, a amintit toate etapele vieţii monarhului şi gradul de rudenie pe care o avea cu familia regală a Marii Britanii.
Nick Thorpe – corespondent BBC: „Mihai provenea din Casa de Hohenzollern şi era văr de-al treilea cu regina Elisabeta a II-a. Mihai a ajuns prima dată pe tron când avea doar cinci ani, în 1927. De atunci, a fost contemporan cu 16 preşedinţi americani şi opt papi. Este cunoscut pentru că a întors armele împotriva naziştilor şi a alăturat România taberei Aliaţilor, în 1944, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial”.
Prin marile agenţii de presă Reuters, Associated Press şi France Presse, informaţii şi imagini de la funeraliile Regelui Mihai au ajuns în toată lumea, mai informează Digi24.ro.
Cotidianul New York Times scrie că „zeci de mii de români îl plâng pe fostul rege Mihai”, iar articolul amintiteşte şi momentul în care dispare monarhul din societatea noastră.
„Mihai se bucura de mare respect din partea românilor care îl vedeau în antiteză cu clasa politică actuală ce le aminteşte de sărăcie şi corupţie. (…) Moartea sa vine într-o perioadă de puternică diviziune în societatea românească. De-a lungul anului au avut loc proteste masive faţă de încercările Partidului Social-Democrat de a slăbi statul de drept şi lupta împotriva corupţiei”.
Reporterii de la Daily Mail au scris „Oaspeţi de seamă: Prinţul Charles se alătură elitei regale a Europei la funeraliile lui Mihai I al României, în timp ce zeci de mii de oameni îl plâng pe monarhul care i-a sfidat pe nazişti doar pentru a fi forţat să abdice de comunişti.”
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Administrație
Alătură-te comunității
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
ar trebui luati la intrebari si medicii de la cei care i-au pus diagnosticul si acordat tratamentul si care conform…
nu inteleg de ce este Autostrada A1 Valcea-Deva cand efectiv valcea nu are si nu va avea autostrada (A1 va…
pai si ce daca esti singur esti mai bogat sau de ce singur sa dai 1700 iar in cuplu 2600?…
Sibianul ăla gică-contra, mereu furat de conspirații și masoni, ca oricare alt rumân- să se facă creșe, grădinițe și școli!…
Păi cam ăsta este rezultatul când noi, românii, suntem experți universali cu „studii” pe tiktok și alte scursuri de îndobitocit…













Lasă un răspuns