Ciprian Ciocan, unul dintre reprezentanții comunității Vă vedem din Sibiu a comentat pentru Turnul Sfatului întâlnirea cu premierul Tudose, la care a participat miercuri, alături de alți reprezentanți din partea a 43 de organizații civice. Ciocan spune că este importat că mesajele mișcării din Piața Huet au ajuns la șeful Guvernului, dar toate motivele pentru care sibienii au ieșit în stradă rămân valabile.
"A fost în limitele așteptărilor, din punctul meu de vedere, eu mi-am luat în serios rolul de a duce mai departe mesajul de la protestele de la Sibiu. Mi se pare destul de important că mica nostră mișcare din Piața Huet a reușit să ajungă până la urechile premierului Tudose, care a stat destul de mult la discuții cu noi și am avut posibilitatea să îi transmitem mare parte din lucrurile pentru care suntem în stradă," a spus Ciprian Ciocan pentru Turnul Sfatului.
"Pe de altă parte, bineînțeles că este un nivel destul de mare de autism, aș zice, în sensul că fiecare suntem cu argumentele nostre. Dânsul are și argumente valide, în sensul că Executivul nu dorește să interfereze cu treaba Legislativului. Ceea ce este rezonabil până la un punct", mai spune Ciocan. Acesta afirmă că premierul a promis că se va interesa în legătură cu sesizarea Comisiei de la Veneția, spunând că, din perspectiva lor, Legile Justiției nu pot trece fără avizul Comisiei.
Participanții la discuții nu au ajuns însă la un consens. "Din punctul meu de vedere, toate motivele pentru care am fost și suntem în stradă rămân în continuare acolo. Cred ca a fost un pas interesant pentru tânăra nostră democrație ca o mișcare pornită în stradă a ajuns și a avut un dialog foarte civilizat cu primul ministru al țării. Mi se pare că asta arată un anumit nivel de evoluție, sper ca acest progres să nu fie umbrit de regresul pe care ar putea să-l aduca modificările legilor Justiției", comentează Ciprian Ciocan. "Impactul așteptat al acestei întalniri era relativ redus, dar din perspectiva mea, chiar și această șansă mică de a trimite acest mesaj trebuia folosită. Nu cred că a fost neaparat un pas înainte în ceea ce constă cauza, pentru ce suntem noi în stradă, din perspectva asta eu cred ca progresul este foarte mic spre inexistent. Nu pot spune că datorită acestei întâlniri suntem mai aproape de a opri Legile Justiției".
Întâlnirea a durat aproape două ore și a avut loc într-un cabinet care comunica direct cu cabinetul primului ministru. În cadrul întâlnirii a existat o expunere de motive si revendicări comune a celor 43 de organizații participante, iar cererile cestora au fost: sesizarea Comisiei de la Veneţia privind legile justiţiei şi în viitor asupra modificării Codurilor penale, prorogarea aplicării legilor justiţiei prin Ordonanţă de Urgenţă până când Comisia de la Veneţia îşi va spune opinia şi va avea loc un dialog real între toţi factorii implicaţi şi demiterea imediată a ministrului Justiţiei, Tudorel Toader.
Potrivit lui Ciprian Ciocan, premierul României a apreciat că protestele au fost pașnice, iar astfel de întâlniri, cu structuri ale puterii sunt utile, pentru că "există un fel de autism cauzat de lipsa dialogului, în care fiecare vede doar perspectiva lui, care de multe ori este denaturată. O astfel de întâlnire aduce împreună două perspective, ceea ce ajută la procesul decizional."
Acțiunile Vă vedem din Sibiu continuă în această seară, de la ora 7,30 cu Agora #8 - Vă vedem din diaspora românească, la care vor participa Nicu Ștefănuță, funcționar european încă din 2007, care lucrează în sfera relațiilor UE-SUA, Paul Milata, doctor în istorie, consultant de afaceri pentru Europa de Est, venit din Berlin. Organizatorii speră să li se alăture și Elena Calistru, preşedinte şi co-fondator al asociaţiei Funky Citizens.
"Astăzi la Agora avem onoarea să dezbatem, să ne punem întrebări și poate să găsim răspunsuri împreună cu doi reprezentanți de marcă ai diasporei românești, care, ca mii și mii de români, au plecat să își reconstruiască viața în altă patrie. Vom discuta despre cum se vede România de azi, cum se văd legile justiției și ce se întâmplă în țară prin ochii românilor de pretutindeni", se arată în descrierea evenimentului.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Piața Huet , Turnul Sfatului , Nicu Ștefănuță , legile justitiei , Vă vedem din Sibiu , Ciprian Ciocan , Elena Calistru , Premierul Tudose , Pentru Sibiu , Acțiunile Vă , Funky Citizens , Tudorel Toader , Paul Milata
Vizualizari: 8020
Ultimele comentarii
Acum 4 ore
Adina
Acum 5 ore
Trancau
Acum 5 ore
Adi
Acum 5 ore
Chiorul
Acum 5 ore
Barosanu