Medicii de familie, nemulțumiți de contractele propuse de Casa de Asigurări de Sănătate, amenință că, începând din 3 ianuarie, nu vor mai oferi servicii gratuite. Pacienții care ajung la cabinete ar trebui, astfel, să plătească inclusiv dacă vor o rețetă compensată.
Oficiailii Casei Naționale de Asigurări de Sănătate susțin, însă, că unele dintre nemulţumirile medicilor de familie s-au rezolvat, iar altele nu țin de CNAS.
Ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că nu consideră „etic şi normal” ca medicii de familie care protestează faţă de birocraţia din sistemul de sănătate să folosească pacienţii în negocieri, precizând că „există loc de mai bine la finanţare”.
În urma deciziei medicilor de familie, pacienţii vor trebui să plătească pentru consultaţii, dar şi să achite integral reţetele eliberate de aceste cadre medicale.
Medicii de familie au protestat în data de 15 noiembrie 2017 în Piaţa Victoriei faţă de birocraţia din sistemul medical, acuzând faptul că din cauza multiplelor sarcini birocratice, medicii sunt puşi în situaţia de a neglija actul medical. Tot atunci, reprezentanţii medicilor au avut o întâlniere cu premeireul Mihai Todose şi cu ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, în care li s-a promis că se vor rezolva problemele din sistem.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Alătură-te comunității
17 răspunsuri
-
Ia sa vad cati ma critica ?? Pentru mine medicii de familie nu-s f. importanti in actul medical. Is mai degraba niste felceri, asistenti medicali la care te poti plange cand te doare ceva. Au ceva cunostinte medicale… si apoi fac un fel de triere spre medicul adevarat. De cele mai multe ori fac gafe, te pun pe drumuri, nu ghicesc din prima cabinetul la care ar trebui sa te prezinti. In rest ce sa va spun…. au fisa de evidenta evidenta a cetateanului… si elibereaza si adeverinte medicale cum ar fi: „clinic sanatos”..ctc. Cred ca am sa ma fac medic de familie ca-i mai simplu si castig mai bine ca un medic specialist.
-
-
Medicul de familie are acelasi salar ca si cel din spitale….diferente dintre cei doi este ca medicul de familie din salariul respectiv trebuie sa platesaca angajatii(respectiv asistentii) pe care ii are….chiria daca este cazul…utilitatile….pe cand medicul din spital nu plateste nimic…..aici este problema medicilor de familie 🙂
-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
Nu stiu de ce fac chiar ei greva cand unii dintre ei au si cabinete particulare .
Sunt dr de familie care habar nu au sa te trateze . Eu am patit-o pe pielia mea .Nu citesc nici macar foaia cu tratamente si cu diagnosticul il pun direct in dosar .
Cred ca ar trebui atunci numai dr de specialitate sa se ocupe de pacienti . Sau sa ii schimbati pe dr de familie sa pune-ti unii care poti vb cu ei de probleme de sanatate ,pe care le are fiecare ,nu sa zbiere la pacient sa il jicneasca sau sa – si cheme colega pentru ca nu se descurca . -
Oricum sunt dr de familie care consulta 2 zile/sapt, si doar dimineata. In rest consulta in policlinica (pe bani). Programarea dureaza cam 2 sapt. si fiind doar dimineata vin doar pensionari si mame cu copii (care au prioritate). De obicei mergi la dr cand esti bolnav, asa ca nu poti astepta 2 saptamani ca sa te vada dr de familie si iti cauti de drum.
-
medicul de familie din fondul pe care il primeste de la Casa plateste: asistenta(e), contabil, informatician, sistem opeare, mentenanta imprimante, abonamente internet-telefon, materiale sanitare cabinet, chirie cabinet+impozit pe spatiu cabinet – in unele locuri, femeie de serviciu, consum carburant (se deconteaza doar jumatate din consum!), taxele catre STAT – impozitul pe suma de bani total primita si nu pe ceea ce ramane dupa tot ce v-am enumerat! Deci venitul medicului este ceea ce ramane dupa toate aceste cheltuieli in fiecare luna!
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Întâmplător sau nu, se tot fac analize care scot în evidență serviciile de taxi. Ultima dată când m-am încăpățânat să…
NOVAC, du-te la Avrig, acolo de unde ai venit ! DEMISIA !!!
ISJ Sibiu, cum de acceptati transferuri ale elevilor, intre licee, pe Mun. Sibiu, doar pe PILE ? Numai pilele functioneaza…
Daca aveai un semn distinctiv ca apartii unui liceu de la 9,60 in sus era ceva si insemna ca iti…
Căutați și dumneavoastră ce înseamnă “diacritic”. Ori suntem corecți ori nu mai suntem, cum zicea un clasic in viață.














Lasă un răspuns