Sâmbătă,
21.06.2025
Cer Senin
Acum
22°C

Ce facem în weekend?

Ce facem în weekend?

Începutul lui februarie este destul de ofertant pentru copii și iubitorii sporturilor de iarnă. Cinefilii și iubitorii de artă teatrală au de asemenea o paletă largă de opțiuni de petrecere a timpului liber, în acest weekend, iar concertele ocupă o parte importantă din programul de sâmbătă seara. 

Vineri, 2 februarie

Distracția începe vineri pentru cei mici, de la ora 14:00, cu filmul „The Star”, la Cinema Arta. De la 16:00 este rândul celor mai mari dintre cinefili, întrucât la Cinema rulează „Maze Runner: The Death Cure”. Două ore mai târziu fie ne întoarcem în lumea copiilor, de această dată la Teatrul Gong, la spectacolul „Wanda”, de la ora 18:00, fie rămânem la Cinema, pentru că de la 18:45 este proiectat filmul „Proud Mary”.

De la ora 16:00, juniorii de la BC CSU Sibiu U13 încep seria meciurilor pe trei zile, de la Șura Mică și Sibiu.

Ne întoarcem la capitolul filme și urmărim de la ora 19:00, la Astra Film, pelicula „Soldații. Poveste din Ferentari”. Tot la ora 19:00, la Teatrul Național Radu Stanca, se joacă „Doamna de turtă dulce”.

Cinema Arta își încheie programul vineri seara cu filmul „All the Money in the World”, de la ora 21:00.

La Nordic Folk Pub, tot de la ora 21:00, începe seara de Karaoke, iar la Atrium va fi susținut un concert Aminda&Roje.

Sâmbătă, 3 februarie

Ziua de sâmbătă începe la ora 10:00 pentru cei mici, cu atelierul de creat povești, programat și pentru ora 12:00. La Teatrul Gong, copiii vor avea parte de câteva ore de creativitate și distracție. Tot aici, de la ora 18:00 se joacă spectacolul „Crăiasa Zăpezii”.

Pentru iubitorii de sporturi de iarnă, weekendul se mută la Arena Platoș, acolo unde la ora 15:00 începe concertul susținut de Jagermeister Brass Band & Wild Cats, iar de la ora 17:00 cei prezenți pot urmări competiția „Record de ture în 12 ore”.

În același timp, de la ora 17:00, la librăria Humanitas are loc evenimentul Oliver Jens Schmitt în dialog cu Sorin Radu, o discuție despre volumul „Corneliu Zelea Codreanu. Ascensiunea și căderea Căpitanului”.

De la ora 19:00, la Teatrul Național Radu Stanca se joacă spectacolul „Omul cel bun din Sîciuan”, iar la Astra Film are loc o nouă proiecție a filmului „Soldații. Poveste din Ferentari”.

Seara se încheie cu Folk Night la Imperium, cu începere de la ora 21:00 sau cu un concert susținut de Dragonu AKA 47, în Aqua Pub, de la aceeași oră. De asemenea, de la ora 22:00, în Vintage Pub, are loc un concert Funky Live, susținut de Paul Panait.

Duminică, 4 februarie

Ultima zi de weekend începe din nou cu activități pentru copii. De la ora 11:00 se joacă la Teatrul Gong „Crăiasa Zăpezii”.

Seara nu mai este atât de plină de activități, însă două spectacole sunt programate din nou pentru ora 19:00. Teatrul Național Radu Stanca prezintă piesa „Iubire cu năbădăi”, iar de la aceeași oră la Astra Film are loc ultima proiecție a filmului „Soldații. Poveste din Ferentari”.

Programul complet al filmelor de la Cinematograful Arta poate fi accesat aici.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Cristina Bălău

de Cristina Bălău

Eveniment, Cultură 
Telefon:
0770 962 946
E-mail: cristina[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus