Primăria Sibiu aprobă și anul acesta comercializarea produselor specifice sărbătorilor de Sfântul Valentin, precum și pentru zilele de 1 și 8 Martie pe domeniul public. Locația stabilită pentru amplasarea standurilor este bulevardul Nicolae Bălcescu, pe tronsonul dintre Farmacia 24 și intersecția cu strada A. Xenopol.
Pentru comercializarea produselor de Sfântul Valentin persoanele interesate pot depune cererile începând de astăzi, luni, 5 februarie până vineri, 9 februarie. Avizul se va elibera pentru vânzarea de flori, jucării, cadouri și alte produse specifice, în perioada 12-14 februarie.
Pentru sărbătorile de 1 și 8 Martie, depunerea cererilor se va face, astfel:
– în perioada 19-21 februarie sunt așteptați să depună cereri comercianții din județul Sibiu,
– în perioada 22-23 februarie pot depune cereri comercianții din alte județe.
Perioada de comercializare va fi 26 februarie-9 martie, fiind permisă numai vânzarea de flori și mărțișoare.
Solicitarea se va formula la Serviciul Public de Administrare a Domeniului Public și Privat, situat pe bulevardul Victoriei, nr.1-3, la demisol, camera S13. Pentru obținerea avizului sunt necesare următoarele documente: cartea de identitate, o cerere tip completată de către solicitant sau de un împuternicit și o copie a autorizației de funcționare sau a certificatului de înregistrare la Registrul Comerțului. Fiecare societate comercială, întreprindere familială sau întreprindere individuală va primi aviz pentru un singur spațiu.
În acest an, pentru o estetică mai bună a zonei, se vor aviza numai pavilioane de culoare albă sau crem, de dimensiuni 3x3m, respectiv 9 mp/stand/locație.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Alătură-te comunității
2 răspunsuri
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Pai sincer vorbind, e vreo diferenta? Da, animalele salbatice in mare parte ocolesc asezarile urbane…astia pe invers
Decizia 44/R/2026 definitivă a Curții de Apel Brașov: „Dispune anularea în parte a HCL Braşov nr. 708/28.11.2024 şi a Regulamentului…
Caracal, joac-o pe asta! Impreuna cu semafoarele din giratorii, Sibiul a ridicat stacheta foarte sus!
„Cu toate acestea, faptul că un produs respectă toate cerințele legale nu înseamnă automat că este și pe placul copiilor.”…
„să nu intre în contact… și să păstreze distanța… ” Credeam că sfaturile astea sunt valabile doar când întâlnești animale…













Lasă un răspuns