Marţi,
06.12.2022
Ceata
Acum
5°C

Brașovenii despre domeniul schiabil din Munții Făgăraș: ”Nu avem pe ce să dăm bani”

Brașovenii despre domeniul schiabil din Munții Făgăraș: ”Nu avem pe ce să dăm bani”

Presa locală din Brașov a scris astăzi că deși s-a cerut asocierea județelor Sibiu, Brașov și Argeș pentru realizarea proiectului „200 de zile de zăpadă pe an - Dezvoltare durabilă în masivul Făgăraş”,  Consiliul Județean Brașov nu intenționează să investească bani într-un proiect fără un plan. „Ni se spune că sunt soluţii pentru transportul a 20.000 de schiori pe oră, dar nu se gândesc şi unde vor fi cazaţi aceşti oameni, pentru că zona a fost intens depopulată în ultima vreme, motiv pentru care credem că acest proiect va fi realizat foarte greu. În plus, ni s-au cerut cinci milioane de euro pentru începerea lucrărilor, bani pe care nu avem cum să îi dăm în lipsa unor studii de oportunitate. Era cineva care ne-a cerut să punem fiecare câte cinci milioane de euro de judeţ - pentru că Guvernul a spus că e investiţie de interes naţional, dar studiile să le realizeze judeţele. Le-am spus că niciun studiu nu costă atât şi că nu ştim încă despre ce este vorba. Noi nu avem domeniu schiabil acolo – avem ceva creste la Viştea, dar sunt stânci. Suntem de acord să ne asociem în vederea dezvoltării zonei turistice, mai ales că vom face drumul pe sub munte, iar zona aceea se va dezvolta frumos de la Perşani la Cârţişoara, dar nu avem pe ce să dăm nişte bani dacă nu s-a realizat niciun studiu de oportunitate sau de fezabilitate”, au declarat surse din administraţia judeţeană Brașov pentru ziarul Bună Ziua Brașov.

Proiectul inclus în Master-Planul pe turism al României presupune amenajarea celui mai mare domeniu schiabil din ţară, gândit pentru o suprafaţă de 150 de kilometri.

Potrivit hotărârii adoptată de Guvern, Sibiul ar trebui să beneficieze de finanţare integrală de la Ministerul Turismului pentru proiectul „Dezvoltarea infrastructurii domeniului schiabil, Munţii Făgăraş -200 zile cu zăpadă pe an Dezvoltare Durabilă în Masivul Făgăraş”, care a fost declarat investiţie de „interes naţional”, alături de Delta Dunării şi Marea Neagră.

Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download

Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

9 comentarii

Zero

Acum 4 ani

Daca cumva se va face, repet, daca cumva....De ce nu convine la Bv. Pai, apropiere de Sb si de aeroport Sb, nu pe teritoriul Bv. Evident si concurenta pt. ei. Daca se face, considerand ca Sb sta bine la turisti straini, plus aeroport, lasam bv cu Poiana de caruta, o sa fie doar satul de vacanta al bucalestenilor (si acum este).
Raspunde

Brasovean

Acum 4 ani

Dar nu se pune problema de concurenta...ideea e ca ni se cer 5 milioane de euro pentru ceva din care noi nu castigam nimic.....Daca noi doi am fi vecini si eu iti propun sa pui jumatate din pretul necesar pentru a construii o piscina la mine in curte, numai pentru ca vei simiti pe timp de vara briza de la piscina mea, ai pune banii?......Nu zice nimeni sa nu faceti insa beneficiile sunt ale voastre asa ca faceti singuri nu ne mai cereti noua bani pentru ceva ce va fi al vostru. Intelegi tu?
Raspunde

sibian

Acum 4 ani

...mereu molovenii brasoveni au pus bete in roate Sibiu-lui,Mures-ului sa nu cumva sa o duca mai bine decat lor.
Raspunde

rammstein

Acum 4 ani

poaina brasov a devenit mahalaua capitalei...loc de intalnire al curvelor si interlopilor din bucale...v-o spune unul care e brasovean si schiaza de 40 de ani !!!...tocmai din cauza asta in fiecare an ma duc in austria in luna februarie la semmering si imi fac damblaua o saptamna la pret de jumatate ca in tigania din brasov....
Raspunde

cititescu

Acum 4 ani

Corect! De ce sa dai bani daca nu sti pe ce ii dai. Asemenea investitie incude drumuri, parcari, teleschi, telecabine, hoteluri, cabane, restaurante, personal permanent si... zapada corespunzatoare! O asemenea lucrare nu se poate face fara un temeinic studiu de fezabilitate, de impact asupra zonei si a rentabilitatii. Daca se va considera ca e o investitie buna si profitabila, SA SE FACA!
Raspunde

baba

Acum 4 ani

Asta e din ciclul, sa facem fantana artenziana in fata casei ca buda e in fundul curtii!
Raspunde

SCR

Acum 4 ani

Ăla care o declarat că-i trebuie Studiu de Fezabilitate, sigur nu a fost vreodată pe-o pârtie de ski din Austria; ar fi avut ocazia să vadă miile de români care fac 2 zile dus și alte 2 întors, și care lasă în medie 1500€ de persoană.
Raspunde

Lazăr Emanuel

Acum 4 ani

Zilele trecute mi s-a ivit ocazia să ajung la Domeniul Schiabil Vidra-județul Vâlcea. Păi guvernul nu a reușit să termine un domeniu schiabil net mai mic decât proiectul propus și noi visăm la cai verzi pe pereți? O bătaie de joc la adresa românilor mai mare ca acolo, nu am mai văzut în domeniul turismul, probabil de la înființarea "frunzei" și până astăzi, când ni se propun iar vise austriece ambalate în folie de legat borcanele de murături.
Raspunde

Minodora Mitrofan

Acum 4 ani

Avem nevoi de partii ca in Austria, luxoase si cu lungi! Avem bani si nu stim unde sa ii cheltuim! La Sibiu se traieste BINE!!!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus