S-a stins ”natural” scandalul certificatelor de persoană cu handicap de la Sibiu. S-a stins în sensul că, după anularea unora dintre certificatele eliberate pe șpăgi, rețeaua care facilita accesul la astfel de documente a fost lăsată în pace. A fost lăsată în pace cu toate că rapoartele întocmite apreciau valoarea prejudiciilor la peste opt milioane de euro.
Controalele care au scos la iveală aceste nereguli au fost contestate pe motive birocratice, iar vremurile au adus noi scandaluri. Ritmul eliberării certificatelor de persoană cu handicap pe șpagă s-a diminuat, dar fenomenul continuă. Cea mai bună dovadă: faptul că funcționarii DGASPC Sibiu au descoperit iarăși câteva sute de certificate de persoană cu handicap, în grad permanent, eliberate fără acte doveditoare. Și, la o verificare, fără niciun corespondent în realitate.
Departe să aveți gândul de faptul că o astfel de situație doar la Sibiu e întâlnită. Nu. Fiecare Direcție de asistență socială, de va lua la verificat zecile de mii de dosare va descoperi sute – dacă nu mii, ca acum opt ani la Sibiu – de dosare de persoane cu handicap eliberate în afara legii. Eliberate pe șpăgile plătite de amărâtul care după 30 de ani de lucru nu mai vrea și cere pensie sau pe șpăgile și pilele celor care, cu un astfel de certificat, scapă de impozite pe proprietăți. Iar când o astfel de proprietate e vreun hotel, de exemplu, scutirea de impozit cu un astfel de certificat devine o „afacere”.
La baza acestor rețele stau, întotdeauna, medicii specialiști. Ale căror rețele, în numeroase cazuri, atât de bine funcționează încât e suficient să ajungi la persoana respectivă și, odată achitată șpaga necesară, nu mai e necesară nici prezența în fața comisiei de evaluare complexă. Certificatul vine acasă, în plic.
Una din explicațiile pentru care România nu a reușit să scape de astfel de rețele este absolut sinistră: arestarea medicilor specialiști care eliberează în mod nelegal actele necesare falselor persoane cu handicap ar duce la un șoc în sistemul sanitar. Un șoc în sensul că ar afecta în mod vizibil funcționarea sistemului medical și așa golit de specialiștii care au ales să plece în străinătate. Prin urmare, compromisul pe care România îl face este acela de a privi în altă parte, când medicii specialiști „nu sar calul”, dar își completează veniturile falsificând în acte starea de sănătate a celor care devin, mai apoi, asistați sociali.
România a ajuns în situația în care nu își mai permite să fie normală.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Investigații, Administrație
Alătură-te comunității
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Veniți și candidați care au mai mult de 50 de ani că în curând o să fie foarte mulți șomeri…
Câtă ură aveți… În două săptămâni ați făcut cel puțin 10 articole în care sufocați inspectoratul ca și cum faptul…
Dacă mă lasă să fac o „casă închisă” cu „felinar roșu” la poartă cumpăr eu relicva asta.
Aproape că am luat bătaie de la o țață de la o tarabă, intr o dimineață, la ora 8, in…
Peștele de la cap se împute.. Curățați țara de suflete anti românești












Lasă un răspuns