Administrația locală va amplasa 100 de panouri de informare în Sibiu, panouri prin care va atrage atenția asupra faptului că este interzisă plimbarea câinilor fără lesă. Din lista unde vor fi amplasate aceste panouri rezultă că accesul câinilor fără lesă va fi semnalizat în mai toate parcurile din Sibiu.
Primăria Sibiu a lansat o procedură de achiziție publică pentru achiziția a 100 de panouri de informare, care vor fi amplasate în mai bine de 20 zone din oraș. Panourile – cu plăcuțe de dimensiunea 30 x 20 cm, amplasate la 40 de cm de la sol și prinse în fundații de beton – vor fi inscripționate cu mesajul „Interzis accesul câinilor fără lesă” și cu un desen sugestiv pentru acest mesaj.
În caietul de sarcini al procedurii de atribuire publică a contractului referitor la panouri este prevăzută și lista zonelor în care urmează a fi amplasate aceste mesaje. Lista include parcurile Sub Arini, Tineretului, Astra, Terezian, Țițeica, Cetății, Reconstrucției, Piața Cluj, Ștrand (locul de joacă), dar și pe Valea Săpunului (în zona locurilor de joacă), în Gara Turnișor, în zona Băii Hipice, în zona de grătar de la Lacului lui Binder, pe spațiul verde de pe strada Eftimie Murgu, la intersecția străzilor Nicolae Iorga și Gorăslău și pe strada Siretului. Lista mai include și „amenajările nepermanente” Dumbrava I, II și Valea Aurie.
„O chestiune de bun simț. Dar…”
Andreea Rosetti, vicepreședinta Asociației Animal Life, cel mai activ ONG din Sibiu în domeniul protecției animalelor, consideră că acțiunea administrației locale vine ca răspuns la evenimentele tot mai dese din ultima perioadă, în care atât câinii au avut de suferit, deoarece s-au bătut între ei, cât și copiii care s-au speriat de animalele lăsate libere.
„Nu mi se pare ceva foarte rău, e o chestiune de bun simț pentru a preveni accidente, care deja s-au petrecut. Au fost probleme foarte mari cu oameni care își lasă câinii fără lesă și ajung să se bată. În parcuri mai sunt și mame cu cărucioare, copii, iar printre aceștia să se plimbe alți câini liberi mi se pare greșit”, declară Andreea Rosetii.
Pe de altă parte, ea arată că administrația locală ar trebui să amenajeze și locuri pentru proprietarii de câini, locuri în care animalele să poată fi lăsate libere. „Pe de altă parte mi s-ar părea corect să facem locurile în care proprietarii de câini să îi poată lăsa să alerge liberi. Nu trebuie să fie o minunăție de parc, ci un spațiu verde înconjurat de un gard. Ar trebui să existe două-trei locuri în oraș unde să îți lași câinele să alerge. Noi suntem dispuși să ne oferim ajutorul în această chestiune”, mai declară Andreea Rosetti.
Semnul cerut de Primărie a fi inscripționat pe cele 100 de panouri ce urmează a fi amplasate în Sibiu
Urmează și parcuri pentru câini
Conform informațiilor Turnul Sfatului, administrația locală are în vedere crearea unor parcuri îngrădite pentru câini, zone în care animalele să poată fi lăsate libere – după cum au fost realizate deja în Cluj-Napoca, de exemplu. Primele astfel de zone urmează a fi stabilite în urma realizării studiului de fezabilitate pentru reamenajarea parcului Sub Arini. Pentru realizarea acestui studiu, Primăria a alocat fonduri în cursul acestui an. Prin urmare, amenajarea parcurilor pentru câini poate fi realizată cel mai devreme anul viitor.
De ce „efectiv”? Pentru că amenzile există de 17 ani
Interdicția plimbării câinilor fără botniță, lesă și carnet de sănătate nu este o noutate. Această interdicție este prevăzută de legislația locală, fiind instituită încă din 2001 printr-o hotărâre a Consiliului local Sibiu (articolul 8, litera b din HCL 210/2001). Aceeași hotărâre prevede că Poliția locală va putea amenda sibienii care nu își plimbă câinii în lesă cu sume cuprinse între 200 și 400 de lei. Amplasarea panourilor de informare va fi urmată de acțiuni concrete ale poliției locale pentru aplicarea legislației locale.
Pentru realizarea și amplasarea acestor panouri, Primăria Sibiu a alocat 3.500 de lei, fără TVA. Potrivit caietului de sarcini al procedurii de atribuire a contractului, panourile de informare vor fi comandate pe loturi de câte 30, care vor trebui inscripționate și montate în termen de 10 de zile.
Amplasarea tuturor panourilor este estimată a fi finalizată în termen de cel mult șase luni de la semnarea contractului. Termenul de depunere a ofertelor de către firmele interesate a fost stabilit pentru ziua de 9 martie.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Investigații, Administrație
Alătură-te comunității
21 de răspunsuri
-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
Vulgul se intreaba mirifica politie comunitara de ce nu se preocupa sa de-a amenzi pentru plimbatul cainilor fara lesa, fecalele care le lasa peste tot prin parcuri si locurile de joaca, etc.?
Tot asa se neaste intrebarea tanti gospodina din primarie de ce nu se preocupa de institutia parazitara a Politiei Locale? -
O ideea buna era ca pe aceste panouri sa fie trecut si faptul ca proprietarul trebuie, este obligat sa curete dupa caini, chiar daca sunt plimbati in lesa.
Daca nu o sa calcam in continuare in mizerie, inclusiv pe Centru.Tari urmele de stergere pe asfalt sau granit dupa caz, dupa ce omul calca in ra.at :)))
-
-
Daca un caine este dresat acesta nu va reprezenta un pericol pentru nimeni..nici copii..nici adulti..in parcul Sub Arini sunt oameni care lasa cainii sa alerge in zona de dupa locul de joaca..iar acolo nu prea sunt mamici cu bebelusi in carucior ,deoarece nu este drumul asfaltat si este complicat..deci de ce sa se interzica si acolo lasatul cainilor fara lesa ? Nu afecteaza pe nimeni cu nimic.. Daca tot vreti sa schimbati ceva ..nu va opriti la jumatate jumatet..interzis cainilor fara lesa in parcurile pentru copii..ok..atunci faceti parc pentru caini..dar faceti nu..azi zic ca fac maine ma fac ca uit..
-
Că tot vor să găsească spațiu pentru alergat pentru căței, propun un spațiu central, terenul fostului Simerom, pe marginea căii ferate unde se vrea construit mall-ul Dezastruval Centrum împreună cu cele ”20 de străzi” înghesuite în cele 1000 de apartamente. Acolo, cățeii se pot răhăți, căcăți și galopa în voie, fără să prea deranjeze vecinătatea cu lătrături și miresme de ”turkish delight” (rahat pe românește). Așa ar fi folosit mai util spațiul respectiv, decât un mall + cele2000 de apartamente, care ar paraliza zona.
Cât despre o lege și mai utilă, subscriu și eu că interzicerea și amendarea lătratului excesiv al câinilor cu stăpân, ar fi de departe cea mai utilă lege ce s-ar putea da referitor la patrupedele ce coabitează în oraș cu ”oamenii”.
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Profesori numai sant profesori cum ierau o data, de aceia se antampla aceste anomali la examene!
Am 2 ….. dar ma descurc, stai linistit Am prieteni nu trebuie sa vina Salvamontul.
Toată povestea asta parcă ar fi inspirată din Simfonia Nr 4 de Charles Ives. Adică o creație în mai multe…
… in fine … mama si tata gestiunii „la stat” si nu oriunde … la alcool …. pe vremea comunistilor…
No, draga Livia , ase i la Sighi demult, avem echipa galbena si are imnunitate ……face ce vrea ei ….no….noi…













Lasă un răspuns