Palatul Copiilor, care funcționează acum în imobilul retrocedat de pe strada Constituției, trebuie să se mute de câțiva ani într-o altă locație. Proprietarul imobilului, Biserica Evanghelică, are planuri cu această clădire, iar activitatea copiilor de aici îi încurcă.
Primăria a dat un spațiu, gratuit, pentru 16 ani
Primăria Sibiu a pus la dispoziție gratuit clădirea în care a funcționat Liceul Henri Coandă, însă aici trebuie făcute investiții importante. ”Primăria Sibiu contribuie la rezolvarea situației spațiului în care își desfășoară activitatea Palatul Copiilor, chiar dacă acest obiectiv nu este în administrarea și responsabilitatea Primăriei Sibiu. Instituția a decis să se implice considerând că este un obiectiv de interes local. În acest sens, în baza HCL 214/2017 Primăria a transmis gratuit în administrarea Palatului Copiilor, pentru o perioadă de 16 ani, un spațiu situat în Liceul Henri Coandă pentru ca Palatul să își mute activitatea în această locație. Din data de 1 iulie 2017 administratorii Palatului Copiilor au avut posibilitatea să efectueze lucrările necesare în vederea mutării, spațiul aflându-se în administrarea și grija acestora”, susțin reprezentanții Primăriei Sibiu.
”Vor să mute școala din Gușterița, cea particulară în limba germană”
Directorul Palatului Copiilor, Daniel Vecsei, spune încă că instituția nu are banii necesari reabilitării clădirii. Deși oficial țin de Ministerul Educației, prin Inspectoratul Școlar, sunt slabe șanse să primească bani pe această filieră. ”Întâi aștept devizul pe care mi-l face firma Compa, pe care o să îl trimit Ministerului, pentru că noi aparținem direct de ei. În cazul în care ne trimite Ministerul bani, probabil o să fac licitații publice și tot ce trebuie. În caz că strângem ceva bani prin Maratonul Sibiului, atunci nu mai am treabă cu Ministerul și pot să apelez la orice firmă, care să se grăbească cu lucrările”, spune directorul instituției.
Timpul este însă extrem de scurt, pentru că proprietarul clădirii are nevoie de spațiu. ”Cei de la biserică au tot venit cu investitori elvețieni, francezi… ultima discuție era că ar vrea să își mute școala din Gușterița, cea particulară în limba germană. Așa discutau ei anul trecut dar nu știu ce au mai hotărât între timp. Nu știm nici când ne dau vreun ultimatum. Anul trecut era discuția că vor să o mute de acum din toamnă și atunci automat trebuie să eliberăm dacă vor să facă treaba asta. Încă nu ne-au spus nimic concret. Tocmai de aceea ar trebui să ne grăbim. Și oricum nu ne-am putea muta, chiar dacă ne anunță, pentru că la ce-i în clădirea aia, nu ne putem muta. Trebuie să rezolvăm rapid clădirea, pentru că odată ce am instalațiile electrice și sanitare, le putem tot face pe restul pe rând”, a mai spus Daniel Vecsei.
Aleargă la propriu pentru 150.000 de lei
Pentru reabilitarea clădirii în care a funcționat Liceul Henri Coandă e nevoie de cel puțin 200 de mii de lei. O parte din bani speră să-i strângă de pe urma Maratonului Sibiu. Palatul Copiilor s-a înscris cu un proiect prin care vor să strângă 150.000 de lei cu care să repare instalațiile sanitare și instalația electrică din viitoarea clădire.
„Intrăm în Maratonul Sibiului cu target-ul de 150.000 de lei cu care vrem să ne apucăm să reabilităm clădirea în care trebuie să ne mutăm. Cu acești bani sperăm să facem instalațiile sanitare și instalația electrică. La momentul actual merg acum în jur de 2.300 de copii”, spune Daniel Vecsei, directorul Palatului Copiilor.
Munca nu se va opri însă aici. După renovările pe care și le-au propus pentru perioada imediat următoare, reprezentanții instituției vor continua cu modernizările, în așa fel încât copiii să aibă parte de cele mai bune condiții. „Este extraordinar de important pentru noi și pentru comunitate ca această instituție să nu dispară. Sunt sute de copii care beneficiază de cursuri gratuite ceea ce oferă tuturor șansa egală de a se dezvolta și in alte domenii sau de a le aprofunda pe cele din școală. Momentan, toata atenția noastră este îndreptată spre renovarea noului sediu și asta e posibil doar cu implicare din partea noastră și a oamenilor din comunitate. Cu toate astea, în paralel și pe viitor vom căuta să avem din ce în ce mai multe proiecte de dezvoltare pe fiecare domeniu de activitate”, spun reprezentanții Palatului Copiilor. Doar că totul ține de bani. Care deocamdată nu există.
Palat retrocedat din 2009
Peste 2.000 de copii merg anual la Palatul Copiilor să facă teatru, muzică sau aeromodelism în singurul loc din Sibiu unde toate activitățile extrașcolare sunt gratis. Palatul Copiilor de pe strada Constituției a fost retrocedat Parohiei Evanghelice C.A. Sibiu în anul 2009, prin decizia nr. 2133 / 20.08.2009 a Comisiei speciale de retrocedare. În 2010, s-a semnat protocolul de predare – primire nr. 162/2010, între statul român și biserica evanghelică. De atunci, Ministerul Educației, autoritate în subordinea căreia se află Palatul Copiilor, plătește lunar o chirie pentru spațiul respectiv.
Chiria a fost stabilită în urmă cu șapte ani, la valoarea de 3.600 de lei lunar. Din luna ianuarie a acestui an, cuantumul chiriei a crescut la 4.100 de lei. Ministerul Educației nu a aprobat, însă, decât un buget pentru șase luni, pe această sumă. Din luna iulie 2017, Palatul Copiilor a rămas fără bani de chirie.
Lipsa bugetului ar fi, însă, cea mai mică problemă a Palatului Copiilor. Anul trecut, Parohia Evanghelică C.A. Sibiu a renunțat la contractele anuale și i-a anunțat pe profesori că vor fi chemați să semneze un contract în fiecare lună. Incertitudinea planează, astfel, asupra cercurilor de la Palatul Copiilor.
Anul trecut, peste 2.000 de copii au participat la cercurile gratuite propuse de Palatul Copiilor din Sibiu, printre care desen și pictură, ceramică și istoria artelor, teatru, balet și dans modern, canto muzică ușoară, canto muzică populară, dansuri populare, orchestra de muzică populară, chitară muzică folk, vioară, pian, cultură românească, limba și cultură italiană, spaniolă, franceză, engleză, japoneză, reviste școlare, informatică, electronică, chimie experimentală, automodele, navomodele, aeromodele, rachetomodele, cusături-împletituri, karting, ecoturism și orientare turistică. La multe dintre cursuri, copiii trec printr-un proces de preselecție, din cauza cererii foarte mari.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Politic
Alătură-te comunității
14 răspunsuri
-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
-
-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
-
-
O mizerie fara seaman ! Onor primaria care anul trecut nu a cheltuit toti banii de investitii, nu poate ajuta copii sibienilor : acea cladire nu trebuia retrocedata sau trebuie construit ceva nou si modern pentru activitatile copiilor nostri. Cine naiba isi imagineaza ca iese ceva acceptabil din renovarea unui camin de elevi construit pe vremurile anilor 70. Cum sa inveti copii in astfel de conditii ? Madam Fodor, putina jena nu aveti pentru cum conduceti acest oras ?va sunt suficiente salariile , domnilor din primarie ?- continuati sa va bateti joc de cetatenii orasului !
-
Cultura, ca fenomen general, este sa fie educata tanara generatie in spirit capitalist ( pro-money ) , mai putin pentru conservarea si promovarea valorilor traditionale cunoscute. Pe vremea copilariei mele ( demulet tare ! ) la Casa Pionierilor erau cercuri de matematica, literatura, desen, muzica, geografie ( un fel de turism in forma primitiva – dar era! ), nu mai vorbim de karting, electronica, modelism de toate felurile. ..era intr-un termenului contemporan cool, meditatiile erau pentru inapoiati sau elite. ….acum e invers, la cursuri si activitati gratuite merg sarmanii, la ” pe bani multi ” e inghesuiala. …O colega de-a mea din generala a invatat la Casa Pionierilor limba franceza, asa de bine ca acum este traducator la ambasada! Si totul a plecat de la un cerc de limba atunci pe vremea comunistilor huliti, bai, orice s-a spune, fara nostalgii retrograde, comunistii aveau pe bune grija de noua generatie, la nivelul de-atunci , culmea absurdului e ca acum, cu atatea posibilitati grija efectiva pentru copii e lasata balta. …sa traiasca cine poate ( cine-si permite! ) , pacat!
-
Sasii au asuprit poporul nostru sfant sute de ani si sorosistii pacatosi l-au ales pe Iohannis! In anul centenarului neamului cel romanesc trebuie sa luptam pentru bunastarea poporului nostru credincios si fim uniti impotriva strainilor care ne fura glia! Sasii sa mearga la ei acasa in Germania ca Romania e a noastra a romanilor credinciosi!!!!
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Biserica Azilului din prezent nu este cea din sec. XIII, aia a disparut de mult. Nu mai scrieti prostii. Actuala…
Sunt activi la raspunsuri trambitasii filarmonicii. Ei si seful lor ar trebui sa raspunda si penal si material.
Unde pot face permis de pescuit la sibiu
Superb!
Monumentul Iresponsabilității șirului de administrații post ‘89 .













Lasă un răspuns