În cele trei zile de desfășurare a Târgului Imobiliar, Construcţii şi Amenajări Sibiu, vizitatorii s-au interesat, cel mai mult, de oferta de apartamente cu două sau trei camere, arată organizatorii evenimentului.
Târgului Imobiliar, Construcţii şi Amenajări Sibiu, desfășurat de vineri până duminică, la Redal Expo, a ajuns la cea de-a treia ediție, fiind un eveniment care are loc de două ori pe an, primăvara și toamna. În paralel, ca și la edițiile precedente, a fost organizat și Salonul de mobilă Sibiu. ”Deja evenimente cu tradiţie în Sibiu, acestea au reuşit să atragă un număr considerent de vizitatori în toate cele trei zile de expoziţie. Publicul s-a arătat încântat de ofertele propuse de expozanţi, apreciind în special discount-urile oferite pe perioada evenimentului, atât pentru cei care erau în căutarea unei locuinţe cât şi pentru cei care au ajuns la etape mai avansate, de amenajare şi mobilare. La târgul imobiliar, cele mai căutate oferte au fost apartamentele de două camere, trei camere şi vilele la preţ de apartament, precum şi soluţiile de amenajare propuse de specialişti în domeniu”, se arată într-un comunicat emis de Sibiu Expo & Events, organizatori ai celor două evenimente.
„Un astfel de eveniment reprezintă pentru orice dezvoltator sau prestator de servicii din domeniul imobiliar, un bun prilej de a lua pulsul pieţei şi de a înţelege preferinţele cumpărătorilor. Ne bucură interesul din ce în ce mai crescut pentru astfel de evenimente”, Ioana Aldea, Sibiu Expo & Events
În ceea ce privește Salonul de mobilă, acesta a reunit producători și importatori din toată țara, expozanții declarându-se impresionați de publicul sibian, potrivit organizatorilor.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Investigații, Administrație
Alătură-te comunității
2 răspunsuri
-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Se face doar baze de razbel si Lidaluri. Ar trebui sa faca fabrici si scoli. Este dezbinare mare in neamul…
Corturi la targul de Craciun e ca si cand ai pune tigla peste o catedrala gotica. Mahala. In rest, nu…
Mi-e greu sa inteleg de ce faptul ca cei care au fost raniti si-au retras plangerile afecteaza un vreun fel…
Până pe 15 august 2026 orașul este blocat cu lucrările pentru utilități. Acum urmează blocarea B-dului Coposu că vin ,,haiducii…
Faptul că ar avea și pietonul o vină, asta nu exclude culpa conducătorului auto. Legislația rutieră prevede că trebuie să…













Lasă un răspuns