De câte generații e nevoie?

Sunt multe lucruri realizate în cei aproape 30 de ani scurși de la Revoluția din 1989. Chiar foarte multe. Am scăpat de un sistem dezastruos, avem mai multă libertate, am scăpat de securitate, de comunism, de lucruri impuse cu de-a sila de partid. Am scăpat de magazinele goale, de lipsuri, de granițe închise. Prin anii 90, Brucan ne-a dat cu tifla când ne-a spus că românii vor avea nevoie de 20 de ani ”pentru a deprinde democraţia”. Au trecut 30 și am reușit să ne deprindem cu democrația. Însă parcă nu suntem complet integrați în Europa. Vezi un cârd de români de cum ajungi în Ungaria. Îi simți de departe, îi auzi, îi vezi. Chiar dacă sunt îmbrăcați de la Nike, chiar dacă se dau cu parfumuri scumpe, chiar dacă conduc mașini de ultimă generație. Reușești să-i depistezi.

Pentru a deveni cu adevărat europeni se pare că e nevoie de mai mult de 30 de ani. Tot timpul spunem că generația următoare va fi altfel. Dar nu e așa. E aproape la fel ca cea care a procreat-o. Nu se schimbă mare lucru.

Nu știu dacă ați fost la ceas de seară la Bazinul Olimpia. E momentul în care copiii ies sau intră la cursurile de judo, de sărituri ori de înot. Sunt tinerii care merg la sală, peste drum. Sunt sibienii care își iau ultimele cumpărături de la Carrefour, în drum spre casă. Deși sunt două parcări generoase, acestea sunt aproape tot timpul pline. Și mai dau și pe lângă. Ajung ca multe mașini să fie parcate până în buza parcului. Pe marginea străzii. În mijlocul parcării, astfel încât totul să fie temeinic blocat. Copiii îmbarcați în mașinile înghesuite sunt siliți să asculte apoi corul de claxoane și de înjurături. Cine, cum a intrat. Care a fost primul venit. Cine pleacă ultimul. Un haos bine înțeles de cel mai mic sportiv în devenire. Sport unde învață ce înseamnă să câștigi, să pierzi, să fii perseverent, să ai o conduită. Micii atleți sunt meditați gratuit de către părinți în adevărata junglă socială care există în țara asta. Acolo unde e fraier cel care face zece pași în plus. Sau cel care acordă prioritatea de dreapta.

Acești copii vor afla tainele ”micii românii”. Aia în care nu stai până-ți vine rândul, acolo unde regulile sunt create pentru a fi încălcate. Acolo unde e bine să fii tot timpul cu ochii pe cel de lângă tine. Să-l furi când nu e atent, să-i dai în cap când e disperat, să-l jumulești când are cea mai mare nevoie și să-i arăți opulența pe care de altfel nu ți-o permiți. Ăștia suntem. Asta le arătăm copiilor noștri. Iar ăștia sunt ”prințișorii” care vor conduce românica de mâine.