Reprezentanții celor 500 de apartamente notificate a fi debranșate după Paști de la serviciile de furnizare a apei nu s-au prezentat la semnarea unui nou acord de eșalonare a datoriilor, al treilea negociat cu SC Apă Canal SA. În acest context, directorul societății se arată surprins de faptul că unii dintre locatari consideră societatea vinovată de restanțele care se apropie de 140.000 de lei.
Vasile Maier, directorul general al SC Apă Canal SA, se arată surprins de faptul că o parte din proprietarii înscriși în Asociația de proprietari nr. 3 Calea Dumbrăvii consideră societatea furnizoare de apă ca fiind vinovată de datoriile acumulate. Asociația în discuție a fost notificată de SC Apă Canal SA asupra faptului că urmează debranșarea în etape, în perioada de după Paști. Debranșarea vine ca urmare a faptului că serviciile de apă și canal nu au fost achitate pe o perioadă de opt luni: locatarii spun că au achitat acești bani către administrația asociației care, mai departe, nu ar fi plătit facturile aferente. “Nemulțumirea membrilor asociației ar trebuie să se îndrepte împotriva celor pe care i-au delegat să-i reprezinte în relațiile contractuale cu furnizorii de utilități și nu împotriva unui operator economic care, este de fapt, cel păgubit prin neplata serviciilor furnizate“, arată Vasile Maier, într-o adresă transmisă redacției Turnul Sfatului.
Turnul Sfatului a relatat pe larg modul în care cea mai mare asociație de proprietari a ajuns să înregistreze datorii de peste 250.000 de lei la diferiți furnizori. Citește mai multe detalii despre această situație aici
Noul Angajament de eșalonare a datoriilor nu a mai fost semnat
Directorul general al SC Apă Canal SA arată că societatea pe care o conduce a întreprins toate demersurile pentru a nu se ajunge la debranșări. Chiar miercuri, 4 aprilie, la sediul SC Apă Canal SA era așteptată noua conducere a asociației pentru a semna un nou angajament pentru eșalonarea datoriilor, document despre care s-a discutat cu o zi înainte. Nimeni din partea Asociației nu a mai venit să semneze respectivul angajament. “La solicitarea noii conduceri a asociației, reprezentată de dl. Romulus Ovidiu Simu – președinte și d-na Mărioara Mertoiu - administrator, în dată de 03.04.2018 la sediul Apă Canal SA Sibiu a avut loc o nouă întâlnire, în cadrul căreia a fost stabilită o eșalonare a debitelor mai vechi de 45 de zile, până în luna octombrie 2018, astfel încât să fie evitată debranșarea consumatorilor restanți în perioada următoare. Documentul urmă să fie semnat astăzi, 04.04.2018, însă nouă conducere nu s-a prezentat în vederea definitivării lui“, descrie Vasile Maier.Cel puțin o parte dintre proprietarii amenințați cu debranșarea sunt hotărâți să aștepte ca acest fapt să se petreacă, fiind pregătiți să acționeze mai apoi societatea în judecată. Cei pregătiți de acest scenariu invocă faptul că debranșarea ar fi trebuit realizată în termen de trei luni de la neplata facturilor, iar restanțele ar trebui recuperate de la fosta administrație, care a încasat banii. Scenariul deschiderii unui proces după debranșare este amintit și în afișele postate în avizierele scărilor din cartierul Dioda.
Angajamentul de eșalonare a datoriilor pregătit pentru ziua de miercuri ar fi al treilea pregătit pentru situația Asociației nr. 3. Primul a fost semnat în octombrie anul trecut, dar nu a mai fost respectat. Al doilea Angajament a fost negociat la începutul lunii martie, dar conducerea asociației nu s-a mai prezentat să îl semneze, asemeni celui pregătit pentru semnare în data de 4 aprilie 2018.
Șapte notificări
Asociația de proprietari nr. 3 Calea Dumbrăvii a fost notificată referitor la datoriile acumulate în șapte rânduri, mai arată directorul SC Apă Canal SA. “În mod evident, obiectiv și absolut întemeiat, operatorul de apă a parcurs toate măsurile legale și, în mod informal, a avut toată deschiderea spre soluționarea acestui diferend pe cale amiabilă, prim măsuri raționale și realizabile“, mai arată Vasile Maier. În acest moment, din punctul de vedere al societății furnizoare de apă și servicii de canalizare, singura variantă de a mai fi evitată debranșarea est achitarea datoriilor. “Precizăm că pentru a se evita debranșarea de la rețeaua de apă, abonații noștri sunt rugați să achite debitele, urmând că aceștia să întreprindă în același timp și demersuri de recuperare a fondurilor presupus fraudate de către vechea conducere a Asociației“. Directorul general al societății Apă Canal se dezice și de declarațiilor unor angajați ai societății, care – la lipirea noilor notificări de debranșare - au relatat pentru Turnul Sfatului modul în care este abordată chestiunea datornicilor. “Precizez, de asemenea, că nu am declarat niciodată că «stilul societății nu este acela de a merge direct cu debranșarea» și că «nu am făcut debranșări în contextul sărbătorilor de iarnă», singurele referiri cu privire la situația specială și nedorită în care se află Asociația numărul 3 Sibiu fiind cele de mai sus“, mai arată Vasile Maier.Redăm mai jos, integral, comunicatul transmis de SC Apă Canal SA redacției Turnul Sfatului
Cu surprindere am aflat că anumite persoane din cadrul Asociației de proprietari nr. 3 încearcă să învinovățească societatea noastră pentru restanțele existente, fără a cunoaște limitele legale în care operatorul poate veni în întâmpinarea abonaților săi, în vederea asigurării serviciului de alimentare cu apă și canalizare în condiții optime.
Din acest motiv dorim să aducem câteva precizări la articolul publicat în dată de 4 aprilie 2018 sub titlul ‘’ 500 de familii din Sibiu, furate de banii pentru întreținere timp de opt luni’’:
În permanență am stat la dispoziția Asociației de proprietari nr. 3 cu toată deschiderea pentru soluționarea amiabilă a acestei situații neplăcute și nedorită de nimeni.
S.C. Apă Canal S.A Sibiu a analizat situația dificilă a asociației, atât prin prisma măsurilor legale ce se impuneau a fi luate, cât mai ales prin prisma dimensiunii sociale și umane, acceptând cu bună credință, o formulă de dialog cu reprezentanții delegați, dovadă fiind încercările repetate de a încheia un angajament de eșalonare la plată cu Asociația. Din păcate, aceste demersuri nu au avut finalitatea dorită, întrucât și în urmă ultimei întâlniri cu delegația Asociației de proprietari, la sediul societății noastre, întâlnire solicitată de către noul președinte al Asociației, dl. Herban Dorin la care au participat și d-na Ganea Stela – noul administrator (care între timp a demisionat ), nu s-a reușit încheierea Angajamentului de eșalonare la plata pe un interval de șapte tranșe egale a creanțelor restante, reprezentanții Asociației neprezentându-se pentru semnarea acestui acord.
La solicitarea noii conduceri a asociației, reprezentată de dl. Romulus Ovidiu Simu – președinte și d-na Mărioara Mertoiu - administrator, în dată de 03.04.2018 la sediul Apă Canal SA Sibiu a avut loc o nouă întâlnire, în cadrul căreia a fost stabilită o eșalonare a debitelor mai vechi de 45 de zile, până în luna octombrie 2018, astfel încât să fie evitată debranșarea consumatorilor restanți în perioada următoare. Documentul urmă să fie semnat astăzi, 04.04.2018, însă nouă conducere nu s-a prezentat în vederea definitivării lui.
De asemenea, menționăm că societatea noastră a notificat Asociația de proprietari în repetate rânduri despre debitele înregistrate (șapte notificări), ultima notificare fiind comunicată Asociației la dată de 29.01.2018.
„Apă Canal“ Sibiu a încheiat contractul de furnizare/prestare a serviciului de alimentare cu apă și canalizare cu persoană juridică, Asociația de proprietari Calea Dumbrăvii nr. 3, potrivit prevederilor art. 3 din Legea nr. 230/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari, relația juridică fiind strict între operator și asociație, urmare a semnării unui acord-cadru.
Potrivit art. 3 lit. i) din legea 230/2007, debitele înregistrate la nivelul asociației reprezintă “obligaţiile financiare ale asociaţiei care sunt legate de exploatarea, reparaţia ori întreţinerea proprietăţii comune, precum şi cheltuielile cu serviciile de care beneficiază proprietarii şi care nu sunt facturate individual către proprietăţile individuale”.
S.C. Apă Canal S.A Sibiu amintește tuturor abonaților săi că potrivit art. 4 din Legea nr. 230/2007, Asociația de proprietari are drept scop administrarea şi gestionarea proprietăţii comune care, pe lângă drepturi, impune obligaţii pentru toţi proprietarii. Potrivit prevederilor art. 12 din normele metodologice de aplicare a legii ( HG 1558/2007 ):
“Proprietarii membri ai asociaţiei, pe lângă drepturile şi îndatoririle prevăzute în statutul asociaţiei de proprietari, au şi următoarele drepturi şi obligaţii:
A. Drepturi: a) să participe, cu drept de vot, la adunarea generală a asociaţiei de proprietari;
b) să îşi înscrie candidatura, să candideze, să aleagă şi să fie aleşi în structura organizatorică a asociaţiei de proprietari, dacă au capacitatea deplină de exerciţiu;
c) să cunoască toate aspectele ce ţin de activitatea asociaţiei şi să aibă acces, la cerere, la orice document al acesteia;
d) să primească explicaţii cu privire la calculul cotei de contribuţie la cheltuielile asociaţiei de proprietari şi, eventual, să o conteste la preşedintele asociaţiei de proprietari, în termen de 10 zile de la afişarea listei de plată. Preşedintele asociaţiei de proprietari este obligat să răspundă la contestaţie în termen de 7 zile”.
Pe de altă parte, potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea 230/2007 a asociațiilor de proprietari, comitetul executiv, reprezentat de preşedintele asociaţiei de proprietari, are următoarele atribuţii:
f) supraveghează desfăşurarea tuturor activităţilor din cadrul asociaţiei de proprietari, în mod special situaţia încasărilor şi plăţilor lunare.
În cazul în care comitetul executiv, inclusiv președintele asociației de proprietari nu își îndeplinește atribuțiile ce le revin, potrivit reprezentativității pe care o au în cadrul asociației, în conformitate cu prevederile art. 32 din Legea 230/2007, aceștia răspund personal sau în solidar, după caz, în faţa legii şi a proprietarilor pentru daunele şi prejudiciile cauzate proprietarilor în mod deliberat.
În mod corelativ, potrivit prevederilor art. 33 din lege,
(1) Cenzorul sau comisia de cenzori a asociaţiei de proprietari are, în principal, următoarele atribuţii:
c) verifică gestiunea financiar-contabilă;
d) cel puţin o dată pe an, întocmeşte şi prezintă adunării generale rapoarte asupra activităţii sale şi asupra gestiunii asociaţiei de proprietari, propunând măsuri.
(3) Pentru neîndeplinirea atribuţiilor ce le revin, cenzorul sau cenzorii asociaţiei de proprietari răspund personal sau în solidar, în faţa legii şi a proprietarilor, pentru daunele şi prejudiciile cauzate proprietarilor în mod deliberat.
Totodată, potrivit prevederilor art. 36 din Legea nr. 230/2007, administratorul are următoarele atribuții esențiale :
b) gestionarea bunurilor materiale şi a fondurilor băneşti;
c) efectuarea formalităţilor necesare în angajarea contractelor cu furnizorii de servicii pentru exploatarea şi întreţinerea clădirii, derularea şi urmărirea realizării acestor contracte;
g) informarea trimestrială, în scris sau prin poşta electronică, a proprietarilor, membrii asociaţiei de proprietari, cu privire la situaţia financiară cuprinzând toate elementele de cheltuieli, venituri, încasări şi plăţi aferente asociaţiei de proprietari, sub semnătura proprie şi contrasemnată de preşedintele şi de cenzorul asociaţiei de proprietari.
Având în vedere prevederile legale enunțate mai sus, în raport cu răspunderea în solidar a președintelui, comitetului executiv, administratorului și cenzorului față de gestionarea fondurilor asociației , menționăm faptul că S.C. Apă Canal nu are nici o competență în alegerea (desemnarea ) acestor organe de conducere și control ale asociației de proprietari, acestea revenind în exclusivitate membrilor săi.
Prin urmare, nemulțumirea membrilor asociației ar trebuie să se îndrepte împotriva celor pe care i-au delegat să-i reprezinte în relațiile contractuale cu furnizorii de utilități și nu împotriva unui operator economic care, este de fapt, cel păgubit prin neplata serviciilor furnizate.
Societatea de apă este un operator economic care, pe lângă faptul că gestionează un serviciu de utilitate publică, având responsabilitatea publică de asigurare a unui serviciu continuu, cantitativ și calitativ, asigurând accesibilitatea egală a utilizatorilor la serviciul public, pe baze contractuale, este o instituție care funcționează pe principii de rentabilitate și eficienţă economică.
În mod evident, obiectiv și absolut întemeiat, operatorul de apă a parcurs toate măsurile legale și, în mod informal, a avut toată deschiderea spre soluționarea acestui diferend pe cale amiabilă, prim măsuri raționale și realizabile.
Precizăm că pentru a se evita debranșarea de la rețeaua de apă, abonații noștri sunt rugați să achite debitele, urmând că aceștia să întreprindă în același timp și demersuri de recuperare a fondurilor presupus fraudate de către vechea conducere a Asociației.
Precizez, de asemenea, că nu am declarat niciodată că ”stilul societății nu este acela de a merge direct cu debranșarea” și că ”nu am făcut debranșări în contextul sărbătorilor de iarnă”, singurele referiri cu privire la situația specială și nedorită în care se află Asociația numărul 3 Sibiu fiind cele de mai sus.
Director general, Ing. Vasile Maier
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Calea Dumbrăvii , Apă Canal , Turnul Sfatului , Vasile Maier , Ganea Stela , Pentru Sibiu , Herban Dorin , Mărioara Mertoiu , Noul Angajament , Romulus Ovidiu Simu , debransare , apartamente sibiu , debite , Fondatorii Dadaismului , Pentru Dioda
Vizualizari: 4550
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Emil
Acum 1 oră
Emil
Acum 1 oră
Ia-mă nene
Acum 1 oră
Emil
Acum 1 oră
Till Eulenspiegel