Luni,
10.05.2021
Cer Senin
Acum
7°C

Mesajul de Paști al primarului Cisnădiei, Gheorghe Huja

Mesajul de Paști al primarului Cisnădiei, Gheorghe Huja

Ne aflăm înaintea uneia dintre cele mai mari Sărbători ale creștinătății, Sfintele Paști.

În săptămâna premergătoare acestui eveniment cu o încărcătură profundă încercăm să realizăm un bilanț al faptelor, gândurilor și trăirilor noastre și totodată ne străduim să ne împăcăm cu noi înșine și cu cei din jur. A fi mai buni, mai iertători nu e o obligație ce ține de o sărbătoare anume, ci ar trebui să fie o atitudine pornită din sufletul fiecăruia.

Învierea Domnului înseamnă înainte de toate speranță, credința că Binele poate învinge orice și aceste gânduri trebuie să ne însoțească la fiece pas, nu doar în săptămâna mare când obișnuim să ne curățăm sufletele, să îl ușurăm de povara orgoliilor și a supărărilor. Pentru a primi cum se cuvine Învierea Domnului și Sfintele Paști trebuie să ne deschidem larg sufletul, să fim dispuși la iertare, la toleranță.

Doresc să vă transmit tuturor gândul bun, cald și sincer pe care îl am față de oamenii dragi. Fie ca această mare sărbătoare creștină să vă găsească pe toți cu inimile pline de lumina Învierii, de liniște, cu chipurile înseninate de bucuria de a fi alături de cei dragi. Puterea acestei sărbători să așeze în fiecare dintre dumneavoastră speranța într-un viitor mai bun. Bunul Dumnezeu să vă dea multă sănătate, să aveți parte de bucurii și să trăiți clipe de fericire alături de cei care vă înseninează viața.

Lumina Învierii să vă călăuzească fiecare pas! Sărbători fericite si Hristos a Înviat!

Primar, Gheorghe HUJA

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus