Direcția de Asistență Socială din cadrul Primăriei Sibiu îi invită pe cei 205 asistenți personali ai persoanelor cu handicap grav din municipiul Sibiu aflați în evidență la data de 1 mai la o sesiune gratuită de instructaj. Direcția a inițiat această activitate în conformitate cu prevederile legale, fiind autorizată ca furnizor de formare profesională a asistenților personali ai persoanei cu handicap grav.
Instruirea se va desfășura în perioada 21- 24 mai, în intervalul orar 8-16, la sediul Primăriei Municipiului Sibiu de pe bulevardul Victoriei, nr.1-3, camera 100.
Asistenții personali vor fi instruiți cu privire la acordarea îngrijirilor primare, asigurarea alimentaţiei şi hrănirii beneficiarului, adaptarea mediului la nevoile acestuia, supravegherea stării lui de sănătate, comunicarea între asistentul personal şi persoana cu handicap, asistența în participarea persoanei cu handicap grav în familie şi comunitate, asistență în integrarea şcolară şi în sensul unei educaţii permanente, asistarea integrării profesionale a persoanei cu handicap grav și supravegherea respectării drepturilor persoanelor cu handicap.
Echipa care va asigura pregătirea asistenților personali se compune dintr-un consilier din cadrul Serviciului de asistență pentru persoane cu dizabilități, un psihoterapeut din cadrul Centrului de zi ”Caleidoscop” Sibiu și un psiholog clinician. La această formare vor fi invitați un medic stomatolog, un medic de familie și un medic specialist psihiatru.
Informații suplimentare se pot obține la numărul de telefon: 0269208928, persoană de contact Mariana Băluşel – şef Serviciul de asistență pentru persoane cu dizabilități.
Reamintim faptul că Primăria Sibiu asigură plata salariilor asistenților personali din municipiul Sibiu. Anul acesta, în perioada ianuarie – aprilie, plata acestor salarii a însemnat o sumă de 1.635.116 lei din bugetul local.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Alătură-te comunității
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
În ultimii anii patru din cinci prin miniștri au fost de la PNL: Sică mandolină Câțu substanțe vegetale Ciucă al…
Nu vă preocupați că la noile generații o să le bage copiilor la început de an un nou cip și…
Omul nou este ultimul om.
Poate la voi la raion la testele Pisa concurează profesorii… Din păcate în România la testele Pisa concurează copiii care…
Casa aia mai are putin si cade. Norc mare ca in zona, nu bate vantul prea tare, ca era la…











Lasă un răspuns