Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă al judeţului Sibiu a organizat astăzi etapa judeţeană a concursului cu cercurile de elevi „Cu viața mea apăr viața”. Competiția a fost realizată în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean și cu sprijinul Consiliului Județean Sibiu.
La concurs au participat șase echipaje de elevi de gimnaziu de la școlile Boița, Râu Sadului, Școala Gimnazială nr. 2 Cisnădie, Liceul Teoretic “Gustav Gundisch” Cisnădie și Școala Gimnazială nr. 21 Sibiu şi opt echipaje de liceu de la Colegiul Tehnic Energetic Sibiu, Colegiul Economic, Liceul Dumbrăveni, Colegiul Tehnic „Cibinium”, Liceul Teoretic Teoretic “Gustav Gundisch” Cisnădie, Liceul Teoretic „O. Ghibu” Sibiu și Liceul Tehnic „Avram Iancu” Sibiu.
Elevii au arătat că au cunoştinţe teoretice referitoare la situaţiile de urgenţă, dar şi îndemânare, curaj şi spirit de echipă pe parcursul celor două probe practice:
- Transportul asistat al unui accidentat aşezat pe targă pe distanţa de 50 m”
- Deplasarea cu masca pe figură într-un raion cu obstacole contaminat”.
Concursul are un caracter educativ, tehnico-aplicativ şi sportiv în domeniul situaţiilor de urgenţă şi se organizează, în fiecare an, în scopul dezvoltării capacităţilor de înţelegere şi de apreciere a pericolelor generate de situaţiile de urgenţă, precum şi al promovării atitudinilor şi comportamentelor corespunzătoare în rândul elevilor.
De asemenea, prin participarea la acest concurs, elevii au posibilitatea de a învăța să adopte un comportament adecvat în cazul unor situații de urgență.
În urma clasamentului general, la gimnaziu, locul I a fost ocupat de către Școala Gimnazială nr. 2 Sibiu, locul al II-lea de către Liceul Teoretic “Gustav Gundisch” Cisnădie și locul al III-lea de către Școala Gimnazială nr. 21 Sibiu. La liceu, locul I a fost obținut de către Liceul Tehnic „Avram Iancu” Sibiu, locul al II-lea de către Liceul Teoretic “Gustav Gundisch” Cisnădie și locul al III-lea de către Colegiul Tehnic Energetic Sibiu.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Avram Iancu , La Liceul Tehnic , Colegiul Economic , Școala Gimnazială , Liceul Teoretic , Consiliului Județean Sibiu , Colegiul Tehnic , Inspectoratul Şcolar Judeţean , Gustav Gundisch , Râu Sadului , Liceul Dumbrăveni , Liceul Teoretic Teoretic
Vizualizari: 1033
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
John Doe
Acum 1 oră
Sparrow (again)
Acum 1 oră
Dragos
Acum 2 ore
Ganz
Acum 2 ore
Caranici