Vulturii au luptat cu toate forțele pentru ca șirul meciurilor disputate pentru bronz să nu se încheie în această seară. După un meci plin de emoții pentru suporterii ambelor echipe, jucătorii lui Dan Fleșeriu și-au adjudecat partida, la 93-90.
Sibienii au făcut un meci superb la Sala Transilvania, împotriva celor de la U BT Cluj. Meciul dintre Sibiu și Cluj din această seară nu a fost ușor pentru niciuna din cele două echipe care se luptă în această perioadă pentru locul al treilea, iar fluctuațiile pe tabela de scor au fost constante. După ce ambele echipe au făcut câteva faze și reveniri care i-au făcut pe suporteri să uite până și să mai respire, partida s-a încheiat la o diferență de trei puncte, cu victoria sibienilor.
Monyea Pratt a fost MVP-ul sibienilor în această partidă, cu 28 de puncte înscrise, fiind urmat de Kinnard cu 17 puncte și Williams cu 13.
La 1-1, cele două echipe mai au de disputat meciul decisiv sâmbătă, 9 iunie, pentru a stabili cine rămâne pe locul al treilea.
Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download
Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube
Tag-uri: Mihai Silvăşan , Sala Transilvania , CSU Sibiu , Dan Fleseriu , u bt cluj , Baschetbalistul Octavian Popa , Monyea Pratt , Finala Mică Masculin
Vizualizari: 1246
Ultimele comentarii
Acum 2 ore
Emil
Acum 2 ore
John doe
Acum 2 ore
John doe
Acum 2 ore
Eu
Acum 2 ore
John doe