Miercuri,
08.07.2020
Cer Senin
Acum
17°C

VIDEO Cartierul Arhitecților: au ieșit cu pluta la plimbare pe străzile inundate

06 Iunie 2018 18:16

VIDEO Cartierul Arhitecților: au ieșit cu pluta la plimbare pe străzile inundate

În urma ploii torențiale din după-amiaza zilei de miercuri, o parte din străzile Cartierul Arhitecților au fost acoperite de apă. Iar unii dintre locuitori au ieșit cu pluta la plimbare.

Efectele ploii torențiale din după-amiaza zilei de miercuri au fost postate pe rețelele de socializare de locuitori ai Cartierului Arhitecților, zonă rezidențială în care au ajuns să locuiască mai bine de 5.000 de persoane, potrivit estimărilor localnicilor. Potrivit lor, printre străzile afectate se numără Ascanio Damian, Daniel Renardși Haralambie Georgescu. În fața acestei situații, unii dintre localnici au făcut haz de necaz, așa că au ieșit la plimbare pe o plută gonflabilă. În același spirit, alți locuitori au postat imagini cu construcții asemănătoare Arcei lui Noe, mesajul care însoțea aceste imagini fiind ”ne apucăm de lucru?”.

”Vreau să fac public faptul că, în urma ploii de azi, în pivnițele caselor de pe străzile George Cristinel / Porumbescu a intrat apa, ajungând de la o palmă la 20-30 de cm. Asta pentru că sistemul de canalizare de aici este o glumă, iar cei ce ne-au vândut casele au luat și ei izolarea caselor ca pe o glumă. Este a doua oară anul acesta când vin de la serviciu și găsesc apa de canalizare în pivniță și îmi găsesc o grămadă de lucruri distruse. Vreau să fac public lucrul acesta și vreau să fiu despăgubit! Chiar trebuie să stau cu frica în sân de fiecare dată când plouă?!?”, a transmis în atenția redacției Turnul Sfatului un locuitor al Cartierul Arhitecților. Sistemul de apă și canalizare din Cartierul Arhitecților este deținut și administrat de o firmă privată, Acvapur Dam SRL, controlată de unul dintre cei mai mari dezvoltatori imobiliari din zonă – Damian Invest.

inundatii cartierul arhitectilor

Ploaia torențială de miercuri după-amiaza a afectat și străzi din municipiul Sibiu. Pe strada Maramureșului, în zona intersecției cu strada Aurel Popa, apa măsura mai bine de zece centimetri, ca după fiecare ploaie mai puternică. Reprezentanții SC Apă Canal SA spun că în urma ploii au primit 21 de sesizări pentru a interveni, în zona Ștrand, Hipodrom III și IV. Pentru rezolvarea acestor probleme au fost folosite patru echipaje de intervenție. ”Blocajele au fost minore” , anunță reprezentanții SC Apă Canal SA.

Pentru ilustrarea acestui material au fost folosite imagini postate pe grupul ”Rezidenți în Cartierul Arhitecților - Calea Cisnădiei - Sibiu”. Autorii acestor imagini sunt utilizatorii Soryn Victor, Cătălin Ionuț, Ada Andrea, Marian Zanfir, Christian Btz

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

22 comentarii

dancp2

Acum 2 ani

cine-i de vina? sa nu spuneti ca ploaia!
Raspunde

fecioara

Acum 2 ani

eu si vara sunt pe val,astept sezonul estival,apoi bucurati-va ca a venit marea la voi.
Raspunde

Ion ionescu

Acum 2 ani

Aoleu, vai de capul lor! Imagini de lumea a treia, Bangladesh, Nepal, India..
Raspunde

ovidiu

Acum 2 ani

O ploaie ca cea de astazi ar fi inundat mare parte din Sibiu acum 15 ani. Investitii majore in modernizarea canalizarii s-or facut si se vede. Acum in ce privesc noile cartiere care se dezvolta foarte rapid se vede ca in anumite puncte canalizarea este subdimensionata si necesita un upgrade. Este ok pentru ca stiu cum Sibiul era sub ape si nu era nevoie de o rupere de nori precum astazi. Iar schimbarile climatice au si ele un rol pentru ca evenimentele de tip furtuna sunt mult mai puternice acum ca in trecut si vor devenii in viitor tot mai puternice.
Raspunde

Doru

Acum 2 ani

Si cine ar vrea stimabilul locuitor sa-l despagubeasca??? Sa-si faca asigurare. Pe de alta parte, cand cumperi un Logan, te plangi ca nu merge ca Mercedesul??? Incet-incet, asa isi vor da toti de-acolo seama ca nu au facut asa o afacere buna pe cat si-au inchipuit. Constructorul nu e de vina, el vinde ce se cere, ceva ieftin. Si ceva ieftin nu are cum sa fie bun. Asta e valabil si la constructia propriuzisa, si la teren. De ce e terenul ieftin? Ca nu are canalizare buna, ca faci 1 ora pana in oras, etc.
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

???

Acum 2 ani

Poate ne spui unde-i lapte si miere, Ovidiu-le...!!, sa ne mutam, ca prea o arzi cu ,, cetit-un" stele. Prietene, asta se cheama marea prosteala si atat.
Raspunde

OMG

Acum 2 ani

un exemplu bun e cartierul Alma, dar din pacate pretul pe mp e peste "arhitecti"
Raspunde

Alzara 1918

Acum 2 ani

O afacere Ioan Virgil Ispas ( ex PNȚ -cd !) și mafia locală ( in toate culorile spectrului politic )! Sub privirea îngăduitor-dezintetesată a CJ Sibiu . Vezi și Selimbar -asta ca sa știm cum îl mai judecam pe Ceașcă !
Raspunde

Cristi

Acum 2 ani

Canalizare subdimensionata pentru dimensiunea la care a ajuns cartierul. Nu este normal ca la o ora dupa ce ploaia s-a oprit canalele de pe strada sa fie inca pline ochi de apa. A refulat canalizarea in strada si apa a intrat in curtile oamenilor si in subsoluri. Am fost pivnite pline pana la tavan de apa.
Raspunde

Hell-Town

Acum 2 ani

Lasati-l pe fostul prefect Ispas in Pace. De mortis nihil bene. Cat despre PNTCD - nu mai exista de aproape 20 de ani.... in cazul restului autoritatilor si firmelor implicate, as zice "DNA sa vina sa va ia!" Sau la Cisnadie, Selimbar, Sibiu nu se aplica?
Raspunde

Alex

Acum 2 ani

Nu va mai mirați, prețurile erau mai mici cu mult fata de alte zone gen avangarden sau in spate la Kauffland, oare când cumperi o locuința/teren nu te mira prețul mic?
Raspunde

OMG

Acum 2 ani

nasol e ca lumea nu se opreste din cumparat in zona "arhitectilor". :)))))))) Deja e ritual, cumpara ieftin dupa care ajung sa posteze aici sau sa semneze petitii online. Asta este, shit happens...
Raspunde

bogdan

Acum 2 ani

si eu am reusit sa cumpar de la Baciu ioan valentin am reusit sa cumpar un ap in care acum imi ploua il sun sa repare ,pt ca m-am mutat de 2 luni si nu rasp la telefon evitati constructorul acesta sustin ideea lui Virgil
Raspunde

Neamtu

Acum 2 ani

Ca stai la cort sau in cartierul arhitectilor, nu e mare diferenta!
Raspunde

Dan

Acum 2 ani

Ce se mai oftica Neamtu, probabil sta pe la vreun ANL din Broscarie.
Raspunde

ioan

Acum 2 ani

e incomparabil ,vorbind ca si cartiere !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
Raspunde

Forester

Acum 2 ani

Asa se intampla cand zonele sunt devoltate de autoritati mituite si bisnitari. Orice prapadit poate construi blocuri, responsabilitatea ulterioara este ZERO.
Raspunde

Ion

Acum 2 ani

Cât de bou să fi să filmezi invers cu telefonul?
Raspunde

Doru

Acum 2 ani

Vlad, faptul ca tu stai, probabil, intr-un apartament de 3 camere aici, te face net superior unuia care sta intr-o garsoniera in oras. Vrei sa-ti zic cele mai importante 3 aspecte ale unei locuinte? 1. Locatia 2. Locatia 3. Locatia Voi vad ca si acum INCA va considerati mai destepti decat ceilalti, mai chibzuiti. Te inseli, prietene. E invers. Eu unul m-am cam saturat de stiri despre acest cartier. Nu e treaba noastra, cel mult ar trebui sa apara in Jurnalul de Cisnadie.. Nu-i condamn pe cei care si-au cumparat ceva ieftin aici, dar trebuie sa-si asume faptul ca ieftin=prost, sa nu mai dea vina pe nimeni, ca ei au vrut ieftin (implicit prost) si au primit ce au dorit. Si sa nu se mai planga.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus