Organizarea unui protest cu miros de mici în Sibiu a fost salutată de foarte multe persoane... în mediul online. La ora începerii manifestației, în fața magazinului Dumbrava, nu erau însă decât aproximativ 20 de persoane, iar în decurs de 2 ore numărul acestora nu a depășit 50.
Doru Apostol, sibianul cunoscut pentru faptul că a inițiat toate protestele antiguvernamentale și anti-PSD de la începutul anului trecut, aștepta la manifestația de sâmbătă seara cel puțin 2.600 de persoane. Atâția, potrivit PSD Sibiu, au fost transportați azi la București pentru a participa la mitingul întitulat „în apărarea democrației”. Acesta s-a gândit chiar că dacă protestul va avea miros de mici - o parodie la adresa modului în care fac politică în ultimul timp social-democrații - atunci oamenii vor fi mai receptivi.
În decurs de 2 ore, de la 18:00 la 20:00, în fața magazinului Dumbrava din centrul Sibiului nu s-au adunat mai mult de 50 de persoane. Aceștia au admirat roaba pregătită de Doru Apostol, cu un grătar cu mici, i-au făcut poze, au schimbat câteva vorbe, subliniind ca de fiecare dată nemulțumirea lor față de activitatea guvernării, apoi s-au dispersat, mai ales că norii aduceau ploaia la Sibiu.
Astfel, protestul a eșuat. Participanții urmau să se deplaseze în marș pe Calea Dumbrăvii, Bulevardul Mihai Viteazul până la sensul giratoriu aflat la intersecția dintre str. Rahovei și înapoi. Doru Apostol a spus pentru Turnul Sfatului că renunță deocamdată la organizarea protestelor în Sibiu. „Concluzia este Trăiască PSD-ul. Păi, dacă nu a venit lumea. Eu fac pauză. Renunț o vreme . Până nu văd că vrea să vorbească Iohannis, până nu văd că vrea ceva opoziția îmi văd și eu de-ale mele”, a comentat Apostol.
Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download
Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube
Tag-uri: Calea Dumbrăvii , Turnul Sfatului , miting PSD , Bulevardul Mihai Viteazul , Doru Apostol , protest anti psd
Vizualizari: 5609
Ultimele comentarii
Acum 8 ore
Alex
Acum 10 ore
Borat Sagdiyev
Acum 10 ore
Sibianul turmentat
Acum 10 ore
Mika
Acum 10 ore
Kokos