Vineri,
29.03.2024
Parțial Noros
Acum
14°C

”Grădina din Grădiniță” Lecție cu Chef Dani despre mâncarea sănătoasă

”Grădina din Grădiniță” Lecție cu Chef Dani despre mâncarea sănătoasă

Unul din bucătarii restaurantului She's Green din Sibiu, Chef Dani, a ținut la cinci grădinițe din municipiu, în cadrul proiectului Grădina din Grădiniță, o demonstrație culinară în urma căreia copiii au învățat cum să prepare o salată de legume delicioasă. Folosindu-se de spanac, morcovi, dovlecei și castraveți Chef Dani a pregătit o salată deosebit de apreciată de copii. ”E important ca de la cea mai mică vârstă copiii să învețe să mănânce sănătos. Le-am spus cât de importante sunt legumele pentru organism, care sunt beneficiile tuturor ingredientelor folosite în această salată și le-am arătat cât de ușor se poate prepara, bineînțeles, cu ajutorul adulților”, a spus Chef Dani.

bucatar gradinita

Demonstrația culinară din grădinițele sibiene face parte din proiectul ”Grădina din Grădiniță”, prin care s-au amenajat cinci grădini de legume, unde aproximativ 300 de copiii învață arta grădinăritului. Proiectul este organizat de Asociația de Bun Gust și cofinanțat de Primăria Sibiu prin Agenda Comunității și de Consiliul Județean Sibiu prin Agenda Comunității. Proiectul este susținut de Turnul Sfatului și Transagape și realizat cu ajutorul restaurantului She's Green și Grădina Verde Sibiu.

bucatar gradinita

În grădinițele cu program prelungit nr. 28, 41, 13 și la grădinița Elefănțelul Curios s-au amenajat grădini de legume în curte, în timp ce la grădinița nr. 16, de pe strada Mitropoliei  s-a construit o grădină de legume în jardiniere, aici spațiul exterior fiind limitat. Copiii din cele cinci grădinițe au primit seturi de grădinărit, șorțulețe, stropitori și câte o carte de colorat în care li s-a explicat într-un limbaj apropiat vârstei lor cum să întrețină o grădină de legume.  De asemenea, acum, la finalul proiectului, toți copiii din grădinițele din municipiul Sibiu primesc creioane de colorat și cărți de colorat în care vor vedea ce au reușit să realizeze colegii lor din cele cinci grădinițe din cadrul proiectului.

bucatar gradinita

Proiectul își propune în primul rând educarea copiilor care merg la grădinițele din Sibiu în privința cultivării legumelor și fructelor. În al doilea rând, se dorește educarea părinților de către copiii care prin intermediul acestui program vor învăța să-și cultive într-un spațiu restrâns câteva răsaduri care le vor împrospăta aroma meselor pregătite în familie. În al treilea rând, își propune ca prin puterea exemplului să le arate tuturor copiilor din grădinițele sibiene ce s-a realizat într-un anotimp de către alți copii la fel ca ei.

bucatar gradinita

Organizatorul proiectului, Asociația de Bun Gust a considerat că în contextul programul Sibiu – Regiune Gastronomica Europeană 2019 este necesar ca și copiii să fie integrați în această activitate. Un astfel de program le dezvoltă acestora cunoștințele legate de creșterea legumelor și îi ajută să vadă practic cum se poate amenaja o mică grădină de zarzavaturi. În plus, prin editarea celor două publicații, precum și prin campania de conștientizare, părinții lor vor afla încă o dată despre importanța alimentației sănătoase și despre cât de ușor își pot crea un spațiu de grădinărit.

gradina din gradinita nr 33 (26) gradina din gradinita gradinita 16 (25) gradina din gradinita nr 33 (22)

Gărinițele implicate în proiect:

Grădința cu program prelungit nr.28 – str.Aleea Filozofilor, nr.1

Grădința cu program prelungit nr.41 – str.Treboniu Laurean, nr.13

Grădința cu program prelungit Elefănțelul Curios – str.Aleea Haiducului, nr.3

Grădința cu program prelungit nr.33 – str.Aleea Artileristilor, nr.4

Grădința cu program prelungit nr.16 – str.Mitropoliei, nr.21

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus