Un bărbat de 36 de ani din județul Bacău a fost arestat după ce a tâlhărit un bărbat din Mediaș pe stradă și i-a furat telefonul.
Evenimentul a avut loc în data de 28 iunie, Poliția Municipiului Mediaș fiind sesizată de către un localnic despre faptul că, în jurul orei 19:30, în timp ce se afla pe strada Carpați din municipiul Mediaș, un bărbat necunoscut l-a agresat și i-a sustras telefonul mobil.
”În urma verificărilor efectuate, polițiștii medieșeni au identificat și prins un bărbat în vârstă de 36 de ani, din județul Bacău, asupra căruia a fost găsit telefonul în cauză. De asemenea, cercetările au condus la ipoteza că băcăuanul ar fi încercat să sustragă bunuri dintr-o locuință din municipiul Mediaș la data de 27 iunie, fugind de la locul faptei după ce a fost surprins de proprietară”, au explicat reprezentanții IPJ Sibiu, într-un comunicat de presă.
Față de persoana în cauză s-a luat măsura reținerii 24 de ore pe bază de ordonanță, urmând a fi prezentată instanței cu propunere de arestare preventivă pentru săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie, respectiv tentativă la furt calificat. Cercetările continuă la nivelul Biroului de Investigații Criminale Mediaș în vederea identificării și documentării întregii activități infracționale a bărbatului.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Administrație
Alătură-te comunității
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Bivol văzut in clădirea guvernului. ISU nu a emis mesaj ro-alert.
O mașină veche uzează mai mult carosabilul decât una nouă. Clar!
Face deliciul publicului? Nene, ai auzit și mata undeva expresia asta și te-ai gandit s-o folosești. Ca nuca-n perete.
Ce se intampla cu fiarele padurii de vin peste noi?!
Pai Guvernul sa faca salariile 3000 euro si ne luam toti masini noi. Dupa asta taxe de genul..













Lasă un răspuns