Consilierii locali ai Sibiului au aprobat, în ședința din această săptămână, indicatorii tehnico-economici ai lucrărilor de reparații capitale a mai multor străzi din Ștrand. Lucrările prevăzute pentru acest cartier vizează și cablajul metropolitan și iluminatul stradal.
Zona cartierului Ștrand vizată de lucrările de reparații capitale ai căror indicatori tehnico-economici au fost aprobați este delimitată de perimetrul străzilor Vasile Cârlova – Ștrandului – Moldovei – Cristian – Dimitrie Cantemir – Aurel Decei – prof. Ioan Moga – Maramureșului – Vasile Cârlova.
În această zonă, lungimea totală a străzilor este de 6,5 km, parcările proiectate urmând a avea o suprafață totală de 17.255 de mp. Documentația aprobată de consilierii locali prevede cheltuieli totale cu acest proiect de maxim 18,2 milioane de lei, dintre care lucrările de construcție și montaj sunt aproximate la cel mult 16,8 milioane de lei. Sumele includ și TVA.
Documentația pentru reabilitarea respectivei zone de cartier a fost realizată de o societate din Iași – Nordic Vision SRL – , iar în forma prezentată public nu include estimări despre perioada de realizare a lucrărilor. “Realizarea investiției va conduce la modernizarea infrastructurii de bază a acestei zone de străzi, prin realizarea unui spațiu carosabil și trotuare, precum și reabilitarea sistemului de iluminat public și crearea unei rețele de cablaj metropolitan“, se arată în raportul care a însoțit proiectul de hotărâre adoptat de consilierii locali.
Iluminatul stradal va fi modernizat doar în zona cuprinsă între străzile Doljului – Maramureșului – prof. Ioan Moga – Cristianului – Vrancei și Ștrandului, lungimea totală a rețelei fiind estimată la 3,8 km. În ceea ce privește rețeaua de cablaj metropolitan, datele referitoare la lungimea acesteia au fost înlocuite cu numărul de profile. “Se vor monta un număr de 218 profile tuburi de protecție rețele metropolitane“, se arată în proiect. Canalizarea menajeră și rețeaua de apă vor fi înlocuite pe o lungime de câte aprox. 750 de m, în timp ce canalizarea unitară va fi realizată pe o porțiune cu o lungime de un km.
Cel mai probabil, lucrările efective de reparații vor fi scoase la licitație abia anul viitor, după ce sumele necesare acestor lucrări vor fi prinse în bugetul local.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Investigații, Administrație
Alătură-te comunității
8 răspunsuri
-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Plecarea unui om valoros dintr-o funcție importantă nu va grăbi procesul de desființare al unei instituții care stă de mult…
De ce trebuie sa etichetati oamenii daca nu le stiti activitatea. Verificati si apoi vorbiti/scrieti. Pe de alta parte, in…
Procesul lui Ilie Capdepluta de la “Oradia” pentru genocid economic când începe ??
Prioritatea este desființarea inspectoratelor care sunt brațul lung al politicii în educația românească. Doamna, faceți un amar de bine și…
Esti in grava eroare.Ministerul se numeste al Educatiei si cercetarii.Deci acei profesori platiti de noi trebuie sa faca educatia copiilor.













Lasă un răspuns