Polițiștii sibieni au identificat și prins ieri o sibiancă în vârstă de 42 de ani, pe numele căreia autoritățile judiciare spaniole au emis mandat european de arestare.
„La data de 4 iulie, polițiștii Serviciului Investigații Criminale Sibiu și cei ai Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Sibiu au desfășurat o acțiune de identificare și prindere a persoanelor care se sustrag cercetărilor penale.
Cu această ocazie, în municipiul Sibiu, a fost identificată și prinsă o sibiancă în vârstă de 42 de ani, pe numele căreia autoritățile judiciare spaniole au emis mandat european de arestare”, transmit reprezentanții IPJ Sibiu.
Femeia este cercetată penal pentru săvârșirea, în cursul anului 2016, pe teritoriul Spaniei, a infracțiunilor de înșelăciune, fals în documente, spălare de bani, respectiv apartenență la o organizație criminală, infracțiuni care au generat un prejudiciu de aproximativ 8 milioane de euro.
Femeia a fost prezentată Curții de Apel Alba Iulia, care a emis pe numele său mandat de arestare preventivă pentru 25 de zile și a fost încarcerată în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Sibiu.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Alătură-te comunității
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
ar mai fi niste subiecte tari. De exemplu de ce la librarie, magazinul de la Catedrala nu se poate cumpara…
Pentru ca nimeni nu mai intelege nimic. Pe langa faptul ca trebuiau pornite de jumate de an [conform primăriei], se…
La mare loc de cinste zice reporterul ca sta orga donata de maria tereza. Maria tereza a fost dusman vehement…
nu mai faceți glume, pentru că dacă nu le explicați, cei de aici nu le inteleg… Nu se pot face…
tânăra școlăriță iși tine ghiozdanul la școală, nu acasă?













Lasă un răspuns