Duminică,
16.06.2024
Cer Senin
Acum
17°C

Risc de viituri majore pe Cibin

Risc de viituri majore pe Cibin

Administrația Națională Apele Române anunță că Râul Cibin este sub cod portocaliu cu risc major de viituri majore generatoare de revărsări importante ”care pot duce la inundarea de gospodării și obiective social-economice”, după cum se arată într-o informare emisă de această instituție.

Alerta începe de mâine, duminică, 8 iulie și durează până luni, 9 iulie, se mai arată în alertă.

Peste 80 de pompieri din cadrul ISU Sibiu, aflaţi zilnic în serviciu, sunt pregătiţi să intervină cu mijloacele tehnice necesare pentru gestionarea efectelor care pot fi generate de fenomenele prognozate de meteorologi şi hidrologi, susține purtătorul de cuvânt Inspectoratului pentru Situații de Urgență Sibiu.

Recomandările ISU:

Înainte, pe timpul şi după producerea fenomenelor meteorologice periculoase, reamintim cetăţenilor să ţină cont de recomandările noastre:

  • să se adăpostească în locuri care să le asigure protecţia şi să deconecteze aparatura casnică, pe timpul intensificării vântului şi căderilor de grindină;
  • să parcheze autoturismele în locuri ferite, la distanţă faţă de copaci sau stâlpi de electricitate;
  • pentru a evita inundațiile, trebuie să se asigure scurgerea apelor pluviale prin curățarea șanțurilor și a rigolelor;
  • să respecte indicațiile autorităților, iar înainte de orice deplasare să se intereseze asupra stării vremii și a drumurilor;
  • pe timpul manifestării fenomenelor meteorologice este indicat să evite sau să limiteze activitățile în aer liber;
  • în cazul producerii viiturilor, să nu se deplaseze prin curenții de apă și să se adăpostească în zone înalte și sigure;
  • în cazul pătrunderii apei în locuinţe, se vor deconecta toate sursele electrice şi se va semnala la numărul de urgenţă 112.
Mai multe informații despre modul de comportare în astfel de situaţii pot fi obținute prin intermediul aplicației DSU și a Platformei Naționale de Pregătire pentru Situații de Urgență „Fiipregatit.ro”.

PURTĂTOR DE CUVÂNT,

Cpt. Cristina Cristina

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus