Președintele României Klaus Iohannis, consideră că opinia preliminară a Comisiei de la Veneția referitoare la modificările aduse Legilor justiției constituie un semnal extrem de îngrijorător cu privire la independența justiției.
„Prin documentul făcut public astăzi, Comisia confirmă punctele de vedere exprimate de societatea civilă, de Consiliul Superior al Magistraturii, de judecători și procurori, cât și de Președintele României, inclusiv prin sesizările de neconstituționalitate și cererile de reexaminare formulate la aceste legi. Concluziile cuprinse în această opinie preliminară, care are aceeaşi valoare juridică precum opinia finală care va fi formal adoptată în luna octombrie, fără modificări, de către Comisie, indică impactul negativ pe care punerea în aplicare a unora dintre aceste modificări legislative l-ar avea asupra sistemului judiciar” se arată într-un comunicat postat pe site-ul președenției.
Președintele solicită Parlamentului, în calitate de unică autoritate legiuitoare a țării, să nu ignore recomandările organismului european.
Totodată, președintele precizează că recomandările cuprinse în opinia preliminară a Comisiei de la Veneția vor fi avute în vedere cu ocazia sesizării Curții Constituționale cu privire la Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și al procurorilor, recent reexaminată de către Parlament.
Iohannis reiterează faptul că România s-a angajat să respecte normele și valorile europene ale democrației constituționale, iar independența procurorilor și judecătorilor este fundamentul unei justiții corecte, principiu de la care un stat de drept nu poate abdica.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Alătură-te comunității
5 răspunsuri
-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
-
lol, esti varza….este arhicunoscuta lipsa unor notiuni elementare de democratie la cei ca tine si cei pe care voi ii sustineti.
Voi sunteti doar o cireada de rumegatoare care alearga dupa o fenta.
Probabil nu o sa realizati toata viata voastra acest lucru si va ve-ti simti impliniti in micimea voastra intelectuala si civica.
Succes voua TFL-isti!
-
-
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
iar ne abureste „d-na primar”
Sa continue si in alte localitati. Aproape nu mai avem fauna in multe zone. Au fost „mana in mana” si…
Trebuie facut ceva cu banii din buget , altfel ajung iar la CENTRU.Cum nu sunt idei , mqi spoim ,mai…
Cand ai fost ultima data la Prejba? Cabana nu mai exista de vreo 10 ani… E doar o ruina fara…
Spaga nu se poate returna.Decizia a fost luata din momentul incasarii ei.













Lasă un răspuns