Poliția locală Sibiu raportează că, în trimestrul doi al acestui an, numărul mașinilor ridicate pentru modul în care au fost parcate a scăzut ușor, față de primul trimestru al lui 2018.
”În această perioadă, echipajul de ridicări auto a avut 771 de intervenții, dintre care în 610 cazuri autoturismul a fost ridicat și transportat la locul de depozitare, în 27 din cazuri autoturismul a fost restituit la fața locului, utilizatorul vehiculului fiind de acord cu plata contravalorii taxei de ridicare (150 de lei – n.r.). În 134 din cazuri, utilizatorul vehiculului s-a prezentat până la inițierea operațiunii de ridicare, acesta fiind sancționat contravențional fără măsura complementară de ridicare auto”, se arată în raportul de activitate al Poliției locale Sibiu, întocmit pentru trimestrul al doilea al anului 2018. De pe urma șoferilor care și-au recuperat mașinile din spațiul de depozitare de pe strada Autogării (curtea fostei DPC), în bugetul Poliției locale Sibiu au intrat 292.100 de lei.
Comparativ cu datele primului trimestru al acestui an, numărul intervențiilor pentru ridicarea mașinilor parcate neregulamentar a scăzut de la 855, iar cel al mașinilor ridicate – de la 654.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Investigații, Administrație
Alătură-te comunității
3 răspunsuri
-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.













Lasă un răspuns