Cea de a V-a ediție a evenimentului „Sibiul de Odinioară” aduce din nou în fața sibienilor în weekend-ul 18-19 august nume de top ale muzicii românești. Prima zi este dedicată ca de obicei rock-ului, iar în cea de a II-a zi va fi dedicată iubitorilor muzicii folk.
Cu mic, cu mare, sibienii sunt aşteptaţi să petreacă, aşa cum o făceau pe timpuri, la „Sibiul de odinioară”. Cu multă muzică bună, gusturi şi mirosuri de demult, jocuri, petrecerea din Pădurea Dumbrava îi invită pe nostalgici să îşi amintească vremurile trecute, iar pe cei tineri să descopere cum se distrau părinţii lor.
Compact, Timpuri Noi și Onenightstand concertază în 18 august
„Sibiul de Odinioară”, aduce și în acest an pe scenă o parte a generației de aur a muzicii românești. Prima zi este dedicată rock-ului, iar pe scenă vor fi trupe îndrăgite care de-a lungul timpului au lansat piese fredonate cu plăcere și în ziua de azi.
„Cum muzica rock de altădată s-a dovedit a fi o rețetă câștigătoare la ultimele două ediții, am decis să oferim sibienior încă o seară de vis. Astfel sâmbătă îi avem pe scenă în recital pe cei de la Compact și Timpuri Noi. Tot în aceeiași zi vor susține un recital și sibienii de la Onenightstand. Va fi cu siguranță încă o seară magică”, spun organizatorii evenimentului.
Folk-ul este la putere pe 19 august
Cea de a II-a zi de la Sibiul de Odinioară este dedicată ca și anul trecut în întregime muzicii folk. Astfel iubitorii acestui gen muzical se vor bucura de recitaluri cu Mircea Baniciu, Mircea Vintilă și Emeric Imre. Cei trei artiști vor aduce în fața publicului piesele care i-au făcut celebri de-a lungul timpului.
Miniparc de distracții și ateliere pentru copii
Festivalul Sibiul de Odinioară acordă în continuare o mare atenție celor mici. În premieră în acest an, un mini-parc de distracții cu multe surpize va fi amenajat pe o suprafață generoasă chiar în arealul locației din Pădurea Dumbrava – Camping. Tot aici vor fi disponibile și ateliere de creativitate pentru cei mici, activități distractive și concursuri sportive coordonate de cei de la Serious Fun.
Gastronomie locală, bere rece și spriț de vară
Zona de food va fi revigorată în acest an, iar cei prezenți vor avea parte de noi surprize culinare. Din meniu nu vor lipsi deja tradiționalele grătare cu mâncare tip grill, dar și alte mâncăruri specifice Sibiului de Odinioară. Vizitatorii sunt așteptați și cu multă bere rece, băuturi răcoritoare, dar și cu vinuri de casă și sprițuri de vară preparate într-un bar special amenajat.
Siropuri, prăjituri și dulciuri ca odinioară
Din locația festivalului nu va lipsi colțul producătorilor tradiționali. Vizitatorii vor putea să deguste și să cumpere plăcinte și prăjituri de casă, siropurile de fructe de altă dată, produse de patiserie și panificație dar şi lactate și brânzeturi, toate produse în gospodăriile unor sibieni din zona Mărginimii și a satelor din apropierea Sibiului.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Alătură-te comunității
Un răspuns
-
°…petrecerea din Pădurea Dumbrava îi invită pe nostalgici să îşi amintească vremurile trecute, iar pe cei tineri să descopere cum se distrau părinţii lor.”
De prima data, datile pancarde cu lozinci si tablouri cu pozele celor mai iubiti conducatori. Apoi sa le duca din Piata Mare in carca pana in Dumbrava,
iar pe drum sa scandeze „uraaaa!” si „Dancila-PSD”.
Ajunsi in Dumbrava, sa stea la coada la bere si la mici, pana le trece pofta. Sau pana se gata berea,.
Aii, ce ne mai petreceam, de 23 August!
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Da. Acolo pasteau vaci, erau gunoaie si capete de oi moarte cand copilaream eu pe steaza si faceam baie la”cascada”
Nuuu, ca ne da Nîcuşor zbor direct la Paris ca de acolo ne tragem seva… Iohanis out, Nicholas in! 🙂
In Japonia tara care nu are nici o resursa de petrol ,in toata aceasta perioada pretul la benzina este de…
Cel mai penibil festival din RO
Sibienii s-au fript cu conducatori sasi,atat la nivel national cat si local.Trebuie sa fie masochisti ca sa mai aleaga vreodsata…
















Lasă un răspuns