Sâmbătă,
15.06.2024
Innorat
Acum
13°C

Asociația Pro Infrastructură cere CNAIR instalarea de urgență a unor indicatoare  de avertizare pe autostrăzi, pentru cei care riscă să pătrundă pe interzis

Asociația Pro Infrastructură cere CNAIR instalarea de urgență a unor indicatoare  de avertizare pe autostrăzi, pentru cei care riscă să pătrundă pe interzis

Asociația Pro Infrastructură cere CNAIR instalarea de urgență a unor indicatoare de avertizare vizibile pentru cei care riscă să pătrundă pe interzis. Într-o postare pe facebook a asociației, se arată de asemenea că  în nodurile rutiere trebuie implementată separarea ușoară de sens, stâlpișori sau cabluri elastice.

"Pe noua autostradă A10 Sebeș-Turda au fost filmate deja două cazuri de circulație pe contrasens. Este un fenomen extrem de periculos. Cinci persoane și-au pierdut viața pe Autostrada A1 la Simeria în luna iunie din această cauză. Din păcate, ne așteptăm ca astfel de situații să apară tot mai des în România, așa cum este și experiența altor țări. Solicităm oficialilor din Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere să instaleze de urgență indicatoare de avertizare vizibile pentru cei care riscă să pătrundă pe interzis, cum sunt, de exemplu, panourile FALSCH din Austria. În nodurile rutiere trebuie implementată separarea ușoară de sens (stâlpișori, cabluri elastice). Solicităm responsabililor din Politia Romana să monitorizeze proactiv nodurile noi de autostradă, cum sunt Turda și Aiud", se arată în postarea de pe pagina oficială de Facebook a Asociației.

ATENȚIE, imagini cu impact emoțional foarte puternic

Membrii Pro Infrastructură au câteva recomandări și pentru șoferi:

1. Circulați numai pe banda 1 (banda 2 este doar pentru depășiri), mai ales noaptea și când valorile de trafic sunt mici. Șoferii care nu-și dau seama că sunt pe sens opus (cel mai periculos caz) merg de obicei pe dreapta lor, adică pe banda 2.

2. Pregătiți-vă din timp dacă urmează să ajungeți pe o nouă rută! Consultați harta (Google Maps, Waze și/sau Harta Proiectelor de Infrastructură administrată de noi) pentru a înțelege configurația nodurilor prin care urmează să treceți.

3. Dacă observați că nu v-ați încadrat pe direcția dorită (ați nimerit o bretea care duce spre altă localitate decât destinația voastră), NU întoarceți vehiculul, NU dați înapoi/marșarier și NU opriți sub nicio formă! Continuați până la primul nod rutier!

4. Pe autostrăzile A3 (Câmpia Turzii-Gilău) și A10 (Aiud-Turda) sunt prevăzute puncte de întoarcere tocmai pentru cei care s-au încadrat greșit în nod. Identificați aceste zone înainte de a porni la drum.

5. Dacă realizați că mergeți pe sens interzis, OPRIȚI IMEDIAT vehiculul pe banda de urgență și SUNAȚI LA 112!

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus