Activitatea de cercetare nu este una plictisitoare, așa cum se crede. Pentru aceasta, cel puțin o dată pe an oamenii de știință sunt gata să deschidă laboratoarele pentru vizitatori. În acest an, sibienii sunt așteptați la Noaptea cercetătorilor pe 28 septembrie.
Evenimentul se va desfășura în intervalul orar 16.00-23.00, pentru a cincea oară la Sibiu.
Administrația Universității ”Lucian Blaga” din Sibiu anunță că va da startul unui adevărat maraton al cercetării în cadrul unui program complex, care va include experimente, expoziții, concursuri, spectacole cu roboți și multe alte surprize științifice. Toate acestea vor avea loc în sediile celor nouă facultăți ale ULBS, la Cercul Militar Sibiu și în Muzeul Civilizației Populare Tradiționale Astra. Întreaga lume academică s-a mobilizat pentru a demonstra importanța, frumusețea și laturile inedite ale activității de cercetare. Laboratoarele își vor deschide porțile, experimentele vor fi accesibile tuturor, vizitatorii de toate vârstele vor avea posibilitatea de a fi cercetători, în orice domeniu, pentru câteva ore.
Evenimentele sunt adresate publicului sibian de toate vârstele, dar în special tinerilor, cărora li se propune o altă viziune asupra vieții universitare și a carierei de cercetător. Prin cel mai așteptat eveniment științific al toamnei, Sibiul se alătură în acest an celor 340 de centre științifice din întreaga Europă pentru a celebra știința în cele mai originale modalități.
Noaptea Cercetătorilor reprezintă un eveniment care se desfășoară la nivel european încă din anul 2005, anual, în peste 300 de orașe, numărul și valoarea științifică a proiectelor implicate venind în atenția a peste un million și jumătate de vizitatori. Evenimentul aduce împreună în jurul experimentelor și demonstrațiilor științifice familii, grupuri de elevi, dascăli, cu toții descoperind magia științei.
Ediția 2018 se află pe agenda de finanțare a Comisiei Europene prin acțiunile Marie Skłodowska-Curie în cadrul Programului Orizont 2020.
Comunitatea sibiană este invitată să se alăture comunității academic pentru a primi în aplauze rezultatele cercetătorilor, iar cei mai tineri dintre aceștia vor fi premiați în cadrul concursului ”Sibiul cercetătorilor - ştiinţă, tehnologie şi cultură” care în acest an se desfășoară cu trei secțiuni: “Sibiul cercetătorilor”, “Sibiul viitorului - concurs de eseuri” și “Sibiul viitorului - concurs de desene”.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Comisiei Europene , Lucian Blaga , Marie Skłodowska , Noaptea Cercetătorilor , Programului Orizont , Administrația Universității , Cercul Militar Sibiu
Vizualizari: 1600
Ultimele comentarii
Acum 2 ore
@sparrow
Acum 3 ore
Sibian
Acum 3 ore
Rodica Bradusa
Acum 3 ore
@Radu
Acum 3 ore
PoiMarti