Multașteptatul maraton „25 de ore de teatru non-stop” se va desfășura anul acesta în perioada 6-7 octombrie 2018. Ediția cu numărul VIII este una ce tinde spre infinit, anunță organizatorii: infinită dragoste pentru public, infinită atenție în selectarea celor mai bune producții, infinită deschidere spre alte arte, accentul căzând pe interdisciplinaritate și promovarea creațiilor tinerilor artiști.
Unele dintre cele mai proaspete, nonconformiste și mai valoroase companii de teatru independent precum Auăleu, Unteatru, Teatrul de Artă, Frilensăr, Reactor, Replica, BIS Teatru se întâlnesc la început de octombrie la Sibiu. Ele aduc spectacole pe teme actuale, de larg interes, expuse în forme artistice originale, ce îndeamnă la reflecție și trezesc emoții puternice.
Anul acesta, Maratonul „25 de ore de teatru non-stop” vine în prelungirea DATFest-ului, organizat în perioada 3-6 octombrie 2018 de către Departamentul de Artă Teatrală din cadrul Facultăţii de Litere şi Arte a Universității “Lucian Blaga” din Sibiu. În felul acesta, în cel mai firesc mod posibil, teatrul independent preia ștafeta de la tinerii studenți la actorie, ducând mai departe și răspândind în aerul plăcut al toamnei dragostea pentru teatru, energia creativă, bucuria întâlnirii cu publicul.
Artiști din București, Cluj, Timișoara, Iași, Târgu Mureș și Sibiu vor oferi 21 de spectacole dintre care o treime cu intrare liberă, în 11 spații de joc, atât convenționale, cât mai ales neconvenționale: librării, biblioteci, biserici, grădini, piețe publice, cafenele.
Deschiderea festivalului va avea loc pe 6 octombrie, la ora 19:00, la Grădina BIS Teatru, pe strada Ștefan cel Mare, nr. 56. Coproducţie a Asociaţia A.D.O. (Artă pentru drepturile omului) și a Teatrul de Comedie din București, ,,Amintiri din epoca de școală“ este un manifest împotriva conformismului și a preconcepțiilor întâlnite în universul școlii, o invitație la reflecție asupra educației din România, care transformă adesea școala într-un teritoriu al luptei pentru putere. Spectacolul este inspirat din experiența personală a membrilor echipei de creație privind sistemul de învățământ, cu toate fricile, frustrările, ezitările și îndoielile pe care acesta le atrage.
În aceeași ambinață caldă a Grădinii BIS, atât la propriu, fiindcă ea va găzdui un foc de tabără, cât și la figurat, fiindcă se așteaptă un număr mare de spectatori, va avea loc de la ora 21:00 reprezentația spectacolului ,,Constelaţii“, oferit de Teatrul de Artă, București. Este povestea unei întâlnirii dintre Marianne, fizician la Universitatea din Sussex și Roland, un simplu apicultor. Privită din perspectiva mecanicii cuantice relația lor se poate concretizeaza intr-o multitudine de moduri in universuri diferite. Cei doi pot fi suflete pereche sau oameni ce s-au cunoscut ocazional, având prea puține lucruri în comun. Ioana Barbu și Marin Grigore creează personaje veridice, ce pot deveni simpatice sau antipatice in functie de context, oferind publicului o paletă largă de emoții și îndemnând la o reală meditație pe tema cuplului și a conjuncturilor ce-i devin favorabile, sau după caz, defavorabile.
De la aceeași oră (21:00), la Sala Studio a Teatrul Național „Radu Stanca” va avea loc ,,Eine Kleine Nachtmusik“, un spectacol de teatru-dans, susținut de Lari Giorgescu, pe superba muzică a lui W.A. Mozart, după texte și coregrafie semnate de Gigi Căciuleanu. Prin intermediul mișcărilor corporale pline de sensibilitate și expresivitate, publicul are posibilitatea să exploreze universul artistului, framântările sale, singurătatea, raportul lui cu lumea, căutarea propriei identități.
La Teatrul Gong, de la ora 23:00 publicul dornic să-și descrețească fruntea este așteptat la ,,Mălăieș în călcăieș“, o repovestire a basmului „Capra cu trei iezi“ de Ion Creangă, un spectacol molipsitor în care se râde, se cântă şi se dansează pe săturate.
În continuarea maratonului, pe parcursul nopții, spectatorii se vor putea delecta cu comedii și show-uri de cea mai bună calitate la Atriun Classic Cafe, urmând ca dimineața zilei următoare să înceapă cu binecunoscuta înviorare, întâi cea spirituală, sub titlul „Poezie la micul dejun“, apoi cea fizică, prin exerciții de gimnastică sub coordonarea actorului Florin Cosuleţ.
Alături de reprezentații teatrale, programul festivalului mai cuprinde vizionări de filme, concerte, un workshop de teatru comunitar destinat persoanelor cu dizabilităţi și o conferinţă cu titlul ,,Autorul de teatru“, susținută de Dan Vasiliu.
Maratonul se va încheia cu spectacolul ,,Înaintea erei noastre“, prezentat la Teatrul Gong, de la ora 19:00 de Teatrul LUNI de la Green Hours & Frilensăr. Este vorba despre o „legendă urbană“ plasată în Moldova rurală, în perioada de dinaintea căderii regimului comunist, cu personaje pitorești și umor de foarte bună calitate, de sorginte populară.
Programul complet al evenimentului poate fi consultat pe pagina de facebook Festival - 25 De Ore De Teatru Non Stop – Sibiu. Biletele pot fi achiziționate începând cu data de 25 septembrie 2018 de la Agenția Teatrală (str. Nicolae Bălcescu, nr. 17), Librăria Humanitas (str. Nicolae Bălcescu, nr. 16) sau online, de pe siteul www.kompostor.ro. Preţul unui bilet este de 25 de lei (întreg) și 15 lei (redus pentru elevi, studenți, pensionari).
Pentru vizionarea spectacolului pentru copii ,,Anaz și Dragonul“ din data de 7 octombrie, ora 12:00, de la Grădina BIS Teatru, se va plăti bilet unic în valoare de 12 lei. De asemenea, organizatorii au pus în vânzare un număr limitat de abonamente, valabile pentru toate spectacolele din perioada 6-7 octombrie 2018 la prețul de 125 de lei.
Ca un preambul al maratonului teatral, în perioada 28 septembrie (ora 16:00) -29 septembrie (ora 17:00) va avea loc Maratonul “25 de ore de pictură non-stop”, la care vor participa un număr de 12 artiști vizuali și performeri (actori, dansatori, muzicieni), care vor crea de la zero lucrări de mari dimensiuni în cinci spații din oraș: Pasajul Scărilor, Parcul ASTRA, Parcul Tineretului, Piața Schiller și Grădina BIS. Fiecare dintre ei va picta într-o manieră diferită, folosindu-și întregul corp, devenind una cu instrumentele de lucru (pensulă sau cărbune). În felul acesta, lucrările rezultate vor fi doar o urmă a actului artistic, accentul căzând în special pe proces și mai puțin pe produs. Creațiile artiștilor invitați vor putea fi admirate pe data de 7 octombrie, începând cu ora 16:00 la Grădina BIS.
Festivalul „25 de ore de teatru non – stop” este o acțiune cofinanțată de Consiliul Local Sibiu și Primăria Municipiului Sibiu, Consiliul Județean Sibiu și Administrația Fondului Cultural Național (AFCN), MARQUARDT fiind partener de tradiţie al evenimentului.
Programul 25 de ore de teatru non-stop:
19:00 – Grădina BIS Teatru - Deschiderea oficială a festivalului – ,,Amintiri din epoca de școală’’ - Durată: 1h
Co-producție Asociația A.D.O. (Artă pentru drepturile omului) și Teatrul de Comedie, București. Distribuție: Katia Pascariu, Alexandru Potocean. Text: Mihaela Michailov. Scenografie: Maria Mandea. Coregrafie: Paul Dunca. Muzica: Jak Neumann. Regie: Radu Apostol.
21:00 – Grădina BIS Teatru - ,,Constelații’’ - Durată: 1h 10'
Teatrul de Artă, București. Distribuție: Ioana Barbu, Marin Grigore. Muzica originală: Marin Grigore. Videoproiecție: Ovidiu Cotârță. Grafică și fotografie: Mihnea Irimia. Regie: George Dogaru.
21:00 – Sala Studio - ,,Eine Kleine Nachtmusik’’. - Durată: 1 h 10'
Co-producţie: UNTEATRU, ARTPRODUCTION FOUNDATION & GIGI CĂCIULEANU ROMANIA DANCE COMPANY. One-man-show cu Lari Giorgescu. Scenografia: Vladimir Turturica. Un spectacol de Gigi Căciuleanu.
23:00 – Teatrul Gong - ,,Mălăieș în călcăieș’’ - Durată: 1h 30’
O producție Frilensăr & Teatrul LUNI de la Green Hours. Distribuție: Loredana Cosovanu, Tiberiu Enache, Alina Mîndru, Claudia Chiraș, Paul Ovidiu Cosovanu, Dumitru Georgescu, Daniel Chirilă. Scenografie și regie: Daniel Chirilă.
23:30 – Librăria Humanitas - ,,CTRL+ALT+DEL (DISAMBIGUATION)’’ - Premieră - Durată: 1 h
BIS Teatru, Sibiu. Perfomance Charlie Fălămaș.
01:30 – CAVAS - ,,#ABUZ. Mâine plec acasă’’ - Durată: 1 h 30'
Reactor de creație și experiment, Cluj-Napoca. Distribuție: Ioana Chițu, Lucian Rus, Alexandru Chindriș. Scenografie: Clara Manea. Regie: Adina Lazăr.
01:00 – Atrium - ,,Improshow’’ - Durată: 1 h 30’
eMISIUNE IMPROsibilă, Târgu Mureș. Distribuţie: Rareş Budileanu, Csaba Ciugulitu, Mihai Crăciun, Costin Gavază, Zeno Apostolache.
03:30 – Atrium - ‘’9 piese de teatru remixate’’ / ‘’Ziua necunoștinței’’ - Durată: 1h
UNTEATRU București, one-man show cu Alex Ștefănescu.
05:00 – Atrium - ,,Duelul giganților’’ cu Alex Ștefănescu & Charlie Fălămaș - Durată: 1 h
06:00 – Atrium - vizionare film. Comedie.
08:00 – Piața Mică - Poezie la micul dejun
Workshop de înviorare spirituală. Acces liber.
10:00 – Pietonala Nicolae Bălcescu - Înviorare fizică
Actori, organizatori și voluntari, în pijamale, vor face exerciții de înviorare animați de actorul Florin Cosuleț.
11:30 – Librăria Humanitas – Conferință Dan Vasiliu - ,,Autorul de teatru’’
Performing conference. Intrare liberă.
12:00 – Grădina BIS Teatru - Spectacol pentru copii ,,Anaz și Dragonul’’ – Durată: 40’
BIS Teatru, Sibiu. Distribuție: Andrada Oltean, Cristian Iordan. Text: Bianca Babeș.
13:00 – CAVAS - ,,Doar sunt’’ - Durată: 1 h
Asociația Teia, Sibiu. Workshop de teatru comunitar. Un proiect coordonat de Bianca Babeș cu beneficiari ai Centrului de terapie ocupațională pentru persoane cu dizabilități. Intrare liberă.
14:00 – Căminul pentru persoane vârstnice - ,,Pam Pam’’ – Durată: 50'
Teatrul de Artă, București. Un one-man show ce are la bază pamfletele lui Constantin Tănase. Cu George Constantinescu.
Reprezentație dedicată în exclusivitate persoanelor vârstnice și angajaților căminului.
15:00 – Biserica Sfântul Francisc – „Venus și Adonis’’ – Durată: 45’
Teatrul Mignon, București. Distribuție: Valentina Zaharia. Regie: Ioana Denisa Petre.
16:00 – Grădina BIS. 50 de ore de pictură non stop. Un soi de vernisaj.
16:00 – Biserica Fortificată Gușterița - ,,Buzunarul cu pâine’’ – Durată: 1 h
BIS Teatru, Sibiu. Distribuție: Andrada Grosu, Cristian Timbuș. Text: Matei Vișniec.
16:30 – Grădina BIS Teatru – ‘’HUOOOOO!!!’’ – Durată: 1 h 30’
Auăleu, Timișoara. Distribuție: Marian Pîrvulescu, Christine Cizmaș. Text și regie: Ovidiu Mihăiță.
19:00 –Teatrul Gong – ‘’Înaintea Erei Noastre’’ – Durată: 1 h 30’
Teatrul LUNI de la Green Hours & Frilensăr, București. Distribuție: Alina Mîndru, Maria Veronica Vârlan, Paul Ovidiu Cosovanu, Tiberiu Enache, Tudor Răzvan Morar, Dumitru Georgescu. Regie și scenografie: Daniel Chirilă.
Locaţii:
- Grădina BIS Teatru
- Sala Studio a TNRS
- Teatrul Gong
- Librăria Humanitas
- CAVAS
- Atrium Café Bistro&Art
- Piaţa Mică
- Pietonala Nicolae Bălcescu
- Căminul pentru persoane vârstnice
- Biserica Sfântul Francisc
- Biserica Forticată Gușteriţa
Categorii BILETE:
-25 lei întreg; 15 lei redus (elevi, studenţi, pensionari)
-125 lei – Abonament valabil la toate spectacolele, în perioada 6-7 octombrie (inclusiv deschiderea oficială) – număr limitat de abonamente
-12 lei (preţ unic) – Spectacol pentru copii “Anaz și Dragonul”
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: La Teatrul Gong , Parcul Tineretului , Sala Studio , Andrada Grosu , Teatrul Gong , Librăria Humanitas , Consiliul Judetean Sibiu , Piața Mică , Târgu Mureș , Pietonala Nicolae Bălcescu , Artă Teatrală , Atrium Cafe Bistro , Ion Creangă , Lucian Blaga , Consiliul Local Sibiu , Florin Coşuleţ , Radu Stanca , Teatru Sibiu , Alexandru Potocean , Ion Besoiu , Alexandru Odobescu , Teatrul Naţional , Charlie Fălămaș , Primăria Municipiului Sibiu , Ioana Bărbulescu , Alex Ştefănescu , Piaţa Schiller , Miluță Flueraș , Dan Vasiliu , Gigi Căciuleanu , Radu Apostol , Matei Vişniec , Agenția Teatrală , Bulevardul Nicolae Bălcescu , Green Hours , Bianca Babeș , Mihai Crăciun , Katia Pascariu , Comedie București , Cristian Timbuş , 25 de ore de teatru non-stop , Mihaela Michailov , Piaţa Unirii , Promovare Spectacole , Pasajul Scărilor , Înaintea Erei Noastre , Cristian Iordan , George Cosbuc , Edi Jak Neumann , Constantin Tănase , Christine Cizmaș , Asociația Teia Sibiu , Conferință Dan Vasiliu , Marian Pîrvulescu , Ovidiu Mihăiță , Pam Pam , Teatru Non Stop , Andrada Oltean , Biserica Fortificată Gușterița , Zeno Apostolache , Dumitru Georgescu , Marin Grigore , Rareş Budileanu , Lari Giorgescu , Valentina Zaharia , De Ore De Teatru Non Stop , Adina Lazăr , Alexandru Chindriș , Alina Mîndru , Atriun Classic Cafe , Biserica Forticată Gușteriţa , Biserica Sfântul Francisc , Clara Manea , Claudia Chiraș , Costin Gavază , Csaba Ciugulitu , Cu George Constantinescu , Daniel Chirilă , Eine Kleine Nachtmusik , George Dogaru , Ioana Chiţu , Ioana Denisa Petre , Loredana Cosovanu , Lucian Rus , Marc Teuscher , Maria Mandea , Maria Veronica Vârlan , Mihnea Irimia , Ovidiu Cotârţă , Paul Dunca , Paul Ovidiu Cosovanu , Perfomance Charlie Fălămaș , Teatrul Mignon , Tiberiu Enache , Tudor Răzvan Morar , Vladimir Turturica , teatru bis
Vizualizari: 1944
Ultimele comentarii
Acum 5 ore
Emil
Acum 5 ore
Bike
Acum 5 ore
Cai verzi pe pereti!
Acum 5 ore
Acolo Duța
Acum 6 ore
Gheorghe Ion