Miercuri,
08.07.2020
Partial Noros
Acum
19°C

Pomohaci și-a recunoscut vinovația pentru acuzaţiile de evaziune fiscală

20 Septembrie 2018 12:00

Pomohaci și-a recunoscut vinovația pentru acuzaţiile de evaziune fiscală

Fostul preot Cristian Pomohaci a încheiat, cu procurori ai Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului General, un acord de recunoaştere a vinovăţiei pentru acuzaţiile de evaziune fiscală în formă continuată pentru care era cercetat după ce ar fi închiriat 11 imobile şi ar fi declarat o venituri mai mici decât în realitate. Prin acest acord, a fost stabilită o pedeapsă de un an de închisoare cu suspendare, sub supraveghere.

"În cursul zilei de astăzi (miercuri - n.r.), procurori ai Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au finalizat cercetările şi, în conformitate cu dispoziţiile art. 478-484 din Codul de procedură penală, au semnat un acord de recunoaştere a vinovăţiei cu inculpatul Pomohaci Cristian Dorin având ca obiect recunoaşterea comiterii faptei şi acceptarea încadrării juridice pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală, respectiv săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prev. de art. 9 alin. 1 lit. a din Legea nr.241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. 1 din Codul penal (11 acte materiale)", se arată într-un comunicat de presă remis antena1 de către reprezentanţii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Conform sursei citate, din probatoriu a rezultat că, în perioada ianuarie 2012 - octombrie 2017, sustrăgându-se de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale prevăzute de Codul fiscal, Pomohaci a declarat, la organul fiscal teritorial, venituri obţinute din cedarea folosinţei bunurilor imobile aflate în proprietatea sa mai mici decât cele obţinute în realitate, suma nedeclarată ridicându-se la 684.487 de lei (echivalentul a 152.883 de euro). Suma este aferentă unui număr de 11 imobile, cauzând un prejudiciu bugetului general consolidat al statului în sumă totală de 136.572 de lei (din care suma de 114.687 de lei reprezintă impozit pe venit, iar 21.885 de lei contribuţia asigurărilor sociale de sănătate).

Prejudiciul menţionat a fost acoperit integral de către inculpat, precizează reprezentanţii Parchetului.

Pedeapsa stabilită ca urmare a acordului dintre procuror şi Pomohaci pentru evaziune fiscală în formă continuată pentru care s-a pus în mişcare acţiunea penală este de un an de închisoare cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

Potrivit aceleiaşi surse, acordul de recunoaştere a vinovăţiei stipulează şi interzicerea, ca pedeapsă complementară, a exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de doi ani de la rămânerea definitivă a sentinţei, precum şi interzicerea, ca pedeapsă accesorie, a exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a sentinţei şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

Termenul de supraveghere stabilit este de doi ani de la data rămânerii definitive a hotărârii, perioadă în care Pomohaci trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: să se prezinte la serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta, să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa, să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte cinci zile, să comunice schimbarea locului de muncă şi să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

Totodată, pe durata termenului de supraveghere, el are obligaţia de a nu părăsi teritoriul României fără acordul instanţei.

Acordul mai stabileşte că, pe parcursul termenului de supraveghere, Pomohaci va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 90 de zile.

Dosarul şi acordul de recunoaştere a vinovăţiei au fost trimise Tribunalului Mureş, mai spun reprezentanţii Parchetului.

În luna mai, procurorii anunţau că fostul preot Cristian Pomohaci este cercetat penal pentru evaziune fiscală după ce ar fi închiriat unsprezece imobile şi ar fi declarat venituri mai mici decât în realitate. Atunci, Cristian Pomohaci a fost audiat la Parchetul General.

Comentarii

4 comentarii

Alin

Acum 1 an

Un hot in forma avansata...pacat de sutele de mii de oameni care au mers in "pelerinaj " la el la biserica lasand bani grei in vistieria parintelui duhovnic. Rusinee..
Raspunde

TheFutureisNow

Acum 1 an

Ahahahahahahhahaahahahah, justitia romana, asta le`o trage copiilor, face evaziune, si ce primeste? 1 an cu suspendare :)))))))))))))))))))))))))))))))))))))
Raspunde

Liviu

Acum 1 an

Un sarlatan ordinar....Prejudiciul menţionat a fost acoperit integral de către inculpat.....pai a avut de unde (1milion de euro) de la fraierii ultraortodocsi... Dar procesul civil pentru Pedofilie cand se finalizeaza...?
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Adriana Raceanu

Acum 1 an

Cata nedreptate se face acestui sfant parinte! A lovi in el inseamna a lovi in neamul romanesc de dreapta credinta, in traditiile noastre romanesti, in centenarul unirii sufletelor noastre! Este o politica de lovire a bisericii noastre romanesti ca sa ne vindem sufletele si bogatiile strainilor asa cum au facut cei ce au fugit din tara si se intorc sa faca lovituri de stat! Sa fie judecati cei care arunca cu pietre in sfinti care traiesc printre noi!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus