Luni,
05.12.2022
Cer Senin
Acum
-0°C

„Toamna studențească” sau cum va începe anul universitar la Sibiu

„Toamna studențească” sau cum va începe anul universitar la Sibiu

În Sibiu, începutul anului universitar 2018-2019 nu va fi doar o manifestație internă, ci una a întregului oraș. Ca și în anii trecuți, studenții Universității „Lucian Blaga”, dar și ai Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu”, vor fi așteptați în Piața Mare la festivatatea numită „Toamna studențească”.

Peste 2000 de studenți, alături de profesori, reprezentanți ai autorităților locale și județene și invitați din țară și străinătate, vor lua parte la ceremonia din Piața Mare. ”Toamna studențească” va avea loc în 1 octombrie, de la ora 13,00

„An de an, mii de tineri aleg Sibiul universitar ca drum de pornire către transformarea unei pasiuni într-o carieră de succes. Între zidurile orașului plin de istorie și cultură își plănuiesc viitorul, iar noi, mediul academic, suntem datori să ne asumăm rolul de a-i ghida cu toată responsabilitatea spre locul în care ei își doresc să ajungă. Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu și Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” își continuă misiunea de a contribui la desăvârșirea identității economice, științifice, sociale și culturale a Sibiului”, a declarat Ioan Bondrea, rectorul ULBS.

„Toamna studențească” este un eveniment organizat de Universitatea ”Lucian Blaga” din Sibiu, în colaborare cu Academia Forțelor Terestre ”Nicolae Bălcescu” din Sibiu și este co-finanțat de Primaria Municipiului Sibiu și prin Agenda Culturală.

Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download

Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube

Ion Surdu

de Ion Surdu

Redactor

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus