Miercuri,
02.12.2020
Ceata
Acum
-5°C

Caravana Gypsy Jazz din Sibiu: „Atunci când te văd pe scenă te respectă. Când ești îmbrăcat normal, își feresc gențile”

02 Octombrie 2018 08:25

Caravana Gypsy Jazz din Sibiu: „Atunci când te văd pe scenă te respectă. Când ești îmbrăcat normal, își feresc gențile”

Emanuel are 22 de ani și a crescut într-o casă de copii. E de etnie rromă, iar acest lucru i-a pus multe piedici în viața și așa tumultoasă pe care a dus-o până acum. De aici înainte însă, speră ca viața lui, dar și a altor tineri ca el, să se schimbe iar oamenii să înceapă să vadă cu alți ochi această comunitate. Pentru asta, Emanuel, alături de alte câteva persoane atât din țară cât și din Bulgaria, a creat un grup de muzicanți - Caravana Gypsy Jazz din Gușterița.

Tânărul spune că muzica a fost cea care l-a ajutat să meargă mai departe, indiferent de greutățile pe care le-a întâmpinat în viață. A crescut la orfelinat, și-a pierdut fratele geamăn când era încă mic, iar din cauza faptului că este de etnie rromă a fost judecat și marginalizat de multe ori. Acum își dorește ca și alți copii care au aceeași pasiune pentru muzică sau care trec prin momente dificile, fie ei rromi sau nu, să aibă un loc apropiat sufletului lor unde să crească și să își dezvolte talentul. Așa a apărut Caravana Gypsy Jazz.

„Eu am trăit la o casă de copii și acolo am învățat foarte multă muzică. Caravana se referă la o căruță, știți bine cum erau căruțele țiganilor învelite cu o prelată și cum plecau cu ele la drum. Noi nu vrem să stagnăm. Vrem să colindăm și să adunăm cât mai mulți copii pe care să îi îndrumăm spre muzică, spre un viitor mai bun. Sunt foarte mulți copii care nu merg la școală și atunci încercăm să îi ajutăm și pe ei. Vrem să ajungem să colindăm toată lumea și să le arătăm tuturor că și noi, rromii, putem reuși multe. Am trecut prin multe greutăți în viață, iar muzica m-a ajutat întotdeauna să îmi revin. Muzica e cel mai bun pansament de care toți avem nevoie”, povestește Emanuel.
gypsy jazz (6)

Artistul spune că rromii sunt văzuți rău în societate, iar acesta este unul din lucrurile pe care își dorește să le schimbe în principal.

„Noi suntem rromi și cumva imaginea noastră s-a degradat de-a lungul timpului. Vrem să ne modernizăm, să aducem muzică bună, să combinăm muzica țigănească cu jazz-ul. Ușor, ușor încercăm să ne integrăm în societate. Asta îmi doresc – ca prin Caravana Gypsy Jazz să ne păstrăm tradițiile, dar să le și aducem cumva în modernitate și să arătăm lumii ceea ce facem noi. Trebuie să le arătăm tuturor că și noi putem merge la școală, și noi putem cânta muzică inteligentă, dar cu amprenta muzicii noastre tradiționale. Atunci când suntem îmbrăcați de scenă și suntem în formatul acesta, ne privesc ca pe niște artiști. Dar când ieșim pe stradă, eu de exemplu am pățit ca oamenii să se uite ciudat la mine, să își tragă geanta când mă așez în autobuz”
gypsy jazz (1)

Cel mai mare band, la Gușterița

Emanuel povestește cu multă dăruire de proiectul său și al colegilor săi de trupă. Spune că își dorește să călătorească în toată lumea cu caravana.

„Caravana Gypsy Jazz înseamnă creație, modernizare, viață, iubire, speranță, încredere și ajutor. Avem saxofon, vioară, tobe și chiar și pian. Suntem un band întreg, complex. Ne dorim ca aici în Gușterița să facem cel mai mare band, alături de micuții care au nevoie să fie integrați în societate, care își doresc să cânte alături de noi. Nu excludem nici copilașii români care vor să cânte cu noi. Oricine e binevenit”

Cel mai mare ajutor al band-ului a fost preotul Alexandru Ioniță, din Gușterița.

„Îi apreciez că sunt așa de tineri și pot deja să cânte atât de bine. Personal îmi place foarte mult muzica pe care o cântă. Îmi place muzica balcanică, taraf, tot ce pot ei să cânte și pentru că sunt la început și își doresc să lucreze cu copii și tineri și mai ales cu rromii, încercăm să facem ceva pentru ei. I-am cunoscut chiar în primăvara aceasta și de când i-am văzut i-am invitat să vină la un concert în Gușterița și au acceptat imediat. Pentru că știam că vor să facă un lucru atât de frumos, le-am creat cadrul propice și acum încep o viață de artiști. Am reușit să le cumpărăm niște instrumente – saxofon, flaut, tobe – de care au nevoie să cânte ei dar și ca să-i învețe pe copii. Nici noi nu știm exact încotro ne îndreptăm, dar îi ajutăm cu tot ce putem”
Preotul spune că îi ascultă cu încântare de fiecare dată când are ocazia și le-a oferit chiar un spațiu lângă biserică în care pot face repetiții.
„Săptămâna trecută au făcut repetiții ore în șir aproape în fiecare zi, în școala veche de lângă biserică și ne-am bucurat că am putut să le oferim și acest spațiu”
Caravana Gypsy Jazz a avut una din primele reprezentații în această după-amiază, la Monumentul de pe Dealul Gușteriței. Cei care doresc să facă parte din trupa lor pot face acest lucru în mod gratuit. Tot ce trebuie este să aibă pasiune pentru muzică și să își dorească să crească.

Cristina Bălău

de Cristina Bălău

Eveniment, Cultură 
Telefon:
0770 962 946
E-mail: cristina[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

3 comentarii

...

Acum 2 ani

Nu stiu ce antiroman a inventat cuvantul rrom. Nu are nicio noima. Voi sunteti tigani, adica tzi Gange = de dincolo de Gange. Prin definitie genetica, probata de istoria multiseculara, tiganii sunt lenesi si hoti - si nu o spun eu, o spun izvoarele scrise. Prin urmare, e de laudat faptul ca mai rasare cate un reprezentant care constientizeaza defectele natiei din care face parte si doreste o schimbare. Mult succes.
Raspunde

Ioana

Acum 2 ani

Felicitări Cristinei Balau pentru acest reportaj!
Raspunde

Miclea

Acum 9 luni

Artistul spune că rromii sunt văzuți rău în societate"... Pai cum altfel sa fie vazuti cand nu te uiti ca este rrom, il lasi sa stea in casa ta si fuge ca hoțul fără sa își plătească datoriile? Un adevărat artist.. Al inselaciunilor!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus