Pentru scurt timp, inima orașului s-a transformat în această seară într-o mare scenă, Piața Mare deservind unui număr impresionant de participanți la reproducerea unuia dintre cele mai importante momente ale Marii Uniri – 1 ianuarie 1919, primirea generalului francez Henri Berthelot la Sibiu, în cadrul turneului său de popularizare a ideii de România Mare.
Bucuroși de „oaspeți”, sibienii s-au adunat astăzi în număr mare în Piața Mare, pentru a-i întâmpina, la fel ca acum o sută de ani, pe Henri Berthelot și Iuliu Maniu, precum și pentru a urmări frumoasa paradă militară și cea a comunităților din jurul Sibiului.
„Ne-am pregătit vreo trei luni, încă de când am aflat că am fost ales să îl interpretez pe generalul Berthelot. Am citit despre el, am văzut filme…pentru rol cred că mă recomandă statura, ciocul, mustăcioara și probabil vocea. Să știți că sunt niște sentimente pe care nu poți să le descrii în cuvinte. Nu credeam că o să ajung să am un rol atât de important în comunitatea noastră. Sunt foarte mulțumit de ceea ce am reușit să fac astăzi pentru Sibiu, deși emoțiile au fost foarte mari”, povestește Bogdan Roman Gheorghe, de la Junii Sibiului, cel care l-a interpretat pe generalul francez.
După discursurile celor doi mari reprezentanți ai momentului 1 ianuarie 1919 la Sibiu, cu mândrie, 300 de studenți, actori și colonei în retragere au îmbrăcat tot atâtea costume realizate individual pentru ei.
„A fost un moment deosebit. Pentru mine, ca militar de carieră, a fost ca o continuare sau mai bine zis o întoarcere în timp și sunt bucuros să port uniforma de acum o sută de ani. Am purtat-o cu mândrie și pe cea din zilele noastre. E înălțător ce se întâmplă aici și e mare lucru să vezi că tinerii vin să se pozeze cu Armata Română. Uniforma mea este special creată ca să reprezinte un colonel de artilerie din acea vreme și nu am cuvinte pentru sentimentele pe care mi le trezește acest lucru”, spune Mihail Burlă, colonel în rezervă.
„După o sută de ani, cred că pentru oricine este emoționant să îmbrace o asemenea uniformă a Armatei Române. Eu interpretez un locotenent-colonel de artilerie. Este o ținută foarte frumoasă, specifică timpului de atunci, cu trăsături franțuzești. Rolul de azi l-am jucat o viață, așa că oricând pot să mă transpun din nou în el”, spune Petre Florișteanu, colonel în rezervă.
Emoțiile nu au fost unilaterale. Sibienii – familii și prieteni ai participanților, dar și simpli curioși deopotrivă, au simțit bucuria Marii Uniri ca și cum s-ar fi întâmplat azi.
„Ne bucurăm că suntem cu tata aici și că sunt atât de mulți oameni care se bucură cu noi. E un moment excepțional, plin de încărcătură emoțională, mai ales pentru noi și pentru familia noastră”, spune un tânăr venit să își susțină tatăl, colonel în retragere și participant la paradă.
„A fost un moment deosebit, plin de bucurie și emoții și ne bucurăm și noi pentru români. La mulți ani și unitate ne dorim în continuare”, a transmis un cuplu de coreeni, la finalul evenimentului.
După încheierea momentelor solemne, menite să imite evenimentele de acum o sută de ani din Piața Mare, centrul orașului a trecut de la scenă de teatru la scenă destinată petrecăreților, cu două momente susținute de “Ansamblul Folcloric Cindrelul – Junii Sibiului” și Corul Național de Cameră “Madrigal – Marin Constantin”. A urmat o sesiune de video-mapping pe fațada Bisericii romano-catolice, iar seara s-a încheiat cu un DJ Party.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Alătură-te comunității
9 răspunsuri
-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
-
Ptr idee si efortul participantilor (costume si cai absolut superbe de pe sate), JOS PALARIA!!!
Ptr. circuit si detalii organizatorice, modeste o nota modestuta. Indiferent unde stateai, nu era vizibilitate decat ptr o F MICA secventa de parada. Din cauza amplasarii scenei TVR si a turnurilor nu se vedea aproape nimic. Personajele costumate stateau la nivelul pietei si mai rau, pe scaune !? si nu erau vizibile decat ptr primul rand de spectatori din zona primariei. Adica f putini. Restul NIMIC! In schimb stateau cocotati diversi anonimi in Pavilion. Panoul era vizibil doar ptr un arc de cerc de max 30% din spectatori, fiind obturat de turnurile TVR si amplasat in dunga. Au rulat doar cateva imagini,cu texte modeste si nereprezentative. Un depresiv spitalizat care scria semianalfabet. Ca si cand nu aveam intelectuali. Nimic din Foaia Poporului, din Telegraf, etc. Nu se puteau citi de catre un copil sau batran din cauza frecventei de rulare. Iar tanti din reclama la Persil putea sa-nvete sa pronunte Saliste. Spectatorii au fost prinsi in mijloc intre garduri. Prizonieri. Inconfortabil, inspaimantator. Si ca sa nu par si eu neglijent ci doar dezjamagit, precizez ca ma ajuns in Piata la cu putin inainte de 18,00 si tot nu am prins loc decent. -
Vazand „reconstituirea” regizata de cativa mahari locali cu concursul Televiziunii Publice, nu pot sa nu remarc in ce hal de ignoranta a ajuns Armata, vai de mama ei !!! Ieri in Sibiu, cadetii de la Academia Fortelor Terestre au avut pretentia sa mimeze Armata Regala Romana de acum un veac, dar au cantat ca natangii „Treceti batalioane” in versiunea cenaclului Flacara din anii 70 (cu adaosurile lui Paunescu), in loc de versiunea originara cantata de soldati in 1917 !!! Ca oile, toti fara discernamant, niciunul nu-si pune problema ! Insa comandantii lor comunistoizi poarta vina principala – iar autoritatile si noi cetatenii suntem partasi, ca toata tara ii rabda inca in functii calde si de huzur, sau cu pensii nesimtite, pe incultii astia formati in scoala protocronista optzecista, fara de niciun Dumnezeu. Trist, foarte trist, in ce hal a ajuns sa decada Armata Romana dupa ruperea filmului la 1947… Si nu-si mai revine deloc.
-
Am inteles ca toata tarasenia a costat vreo 300.000 de euro , iar cei de sate au fost trimisi de primarii pe baza de voluntariat … Regizorul acestui kitsch a fost Radu Nica , preferatul dnei.Fodor , insa regia spectacolului a fost ceva sub Cantarea Romaniei , de camin cultural din Cuca Macaii . Parada a fost reusita pt. ca armata stie sa-si faca singura regia si treaba . Spor tuturor !
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Nuuu, ca ne da Nîcuşor zbor direct la Paris ca de acolo ne tragem seva… Iohanis out, Nicholas in! 🙂
In Japonia tara care nu are nici o resursa de petrol ,in toata aceasta perioada pretul la benzina este de…
Cel mai penibil festival din RO
Sibienii s-au fript cu conducatori sasi,atat la nivel national cat si local.Trebuie sa fie masochisti ca sa mai aleaga vreodsata…
N-are treaba primaria cu asa ceva, nu suntem in comunism. Daca ar fi prea mari, n-ar avea clienti si ar…





































Lasă un răspuns