Duminică,
28.05.2023
Parțial Noros
Acum
11°C

Proiectul Erasmus + a fost lansat în Agnita, la Colegiul Tehnic „A.T.Laurian”

Proiectul Erasmus + a fost lansat în Agnita, la Colegiul Tehnic „A.T.Laurian”

Ziua 18 octombrie 2018 a fost o zi importantă la Colegiul Tehnic ” A.T.Laurian” din Agnita. Centrul de Documentare și Informare a găzduit evenimentul de lansare a proiectului Erasmus+ „Stagiu de practică la nivel european pentru confecționer produse textile și tâmplar universal".

La activitate au participat: echipa de proiect, o parte din colectivul de dascăli și ca invitați reprezentanți ai Inspectoratului Județean Sibiu, Consiliului Județean Sibiu, Universitatea Lucian Blaga din Sibiu, Consiliul Local Agnita, directori de școli, agenți economici din localitate și din Sighișoara, presa locală.

Activitatea a debutat cu un cuvânt de deschidere al Coordonatorului de Proiect, prof. Daniela Elena Ionele. După urarea de bun venit, doamna profesor a prezentat pe scurt proiectul internațional Erasmus+. Au fost prezentate organizațiile de primire și cele intermediare din Portugalia: Manuel Da Costa Gomes & Ca., Lda, Com-prensa Impressão Têxtil, Associação Intercultural Amigos da Mobilidade; perioada de desfășurare (august 2018- august 2020); obiectivele proiectului; echipa de proiect și activitățile care se vor derula pe parcursul celor 2 ani.

Mulțumiri a prezentat și directorul Colegiului, prof. Petruț Mirela Monica, care a adus în discuție și detalii legate de proiectele internaționale pe care școala le-a avut în ultimii 10 ani.

erasmus agnita1

Din prezentarea power-point realizată de prof. Dana Elena Zgabercea, toți cei prezenți la eveniment au aflat toate informațiile necesare despre Programul Erasmus+ desfășurat în școală.

Au luat de asemenea cuvântul reprezentantul Inspectoratului Județean Sibiu, prof. Anca Voineag, reprezentantul Consiliului Județean Sibiu, Dotcoș Sebastian, și Director Resurse Umane GST- Sighișoara, Gândilă Alexandrina.

Proiectul Erasmus+ nr. 2018-1-RO01-KA102-047981 „Stagiu de practică la nivel european pentru confecționer produse textile și tâmplar universal" se găsește și pe site-ul colegiului.

Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download

Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube

Cristina Bălău

de Cristina Bălău

Eveniment, Cultură 
Telefon:
0770 962 946
E-mail: cristina[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

1 comentarii

Sasoaice

Acum 4 ani

proiectul orgasmus in sfarsit si la agnita ! :)
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus