Joi,
29.09.2022
Innorat
Acum
9°C

Opinie după campania de promovare a României a ministerului Turismului. ”Păream evadați din Coreea de Nord”

Opinie după campania de promovare a României a ministerului Turismului. ”Păream evadați din Coreea de Nord”

Ministerul Turismului a organizat o amplă campanie de promovare a României în contextul preluării președinției Consiliului Uniunii Europene, prilej cu care 20 de jurnaliști străini și români participă la două vizite de informare, ce au loc între 18 și 21 octombrie, în Iași și Timișoara. „Jurnaliștii străini vor vedea două regiuni care au avut ritmuri și abordări de dezvoltare diferite. Dar peste tot vor avea un element comun: bucuria românilor de a primi oaspeți! Să nu uităm că turismul este despre experiențele trăite, nu despre stelele hotelurilor sau despre „all inclusive””, anunța ministrul Turismului, Bogdan Trif. Din mărturia unui ziarist prezent în ”info-trip”, totul a fost un dezastru.

„Do you know what Trinity is?”

Jurnaliștii străini prezenți în programul Ministerului Turismului s-au declarat deranjați de faptul că nu au avut posibilitatea deloc de a lua contactul direct cu românii. ”Programul de a doua zi părea simplu: vizita orașului, vizită la o mânăstire, vizită la un castel, vizită la Cotnari. Ne-am uitat unii la alții și ne-am spus că, totuși, ceva nu este în regulă. Unde erau oficialii? Unde erau actorii economici? Unde era societatea civilă? Că noi venisem pentru a înțelege cum se pregătește Iașiul, ultima frontieră a României, de președinția UE. Când am întrebat-o pe ghidă despre aceste întâlniri care lipseau din program mi-a răspuns că nu știe. Ea a fost chemată doar pentru turul respectiv. Plimbarea prin Iași a fost plictisitoare, iar jurnaliștii s-au comportat ca atare: au fost total dezinteresați. Lucrul acesta a iritat-o pe ghida noastră, care tot insista, ca și cum eram copii mici, că trebuie să o ascultăm. Iritarea jurnaliștilor creștea pe măsură ce ghida făcea remarci cel puțin inadecvate de genul: „Do you know what Trinity is?”, scrie într-o postare pe vice.com, Irene Costelian.

Romii trăiesc în castele

Jurnaliștii spun că ghidul care i-a însoțit în vizită i-a purtat în viteză de la un obiectiv la altul. ”Vizitele s-au derulat una după alta, într-un stil milităresc. Grupul nostru era însoțit de o ghidă pe care nu o mai asculta nimeni și de reprezentantul Ministerului Turismului. Devenisem o caravană grotească ce semăna cu tabloul lui Bruegel cel bătrân, Parabola orbilor. Teresa, colega suedeză, încă mai avea resurse și a întrebat în microbuz dacă ne putem opri într-un sat să stăm de vorba cu sătenii. Răspunsul a fost instantaneu: „Nu este în program. Nu avem timp.” Teresa a mai întrebat și despre romii din Iași, dar, din nou, răspunsul a fost năucitor: „Roma people live in castels”. „Vrem să vedem!”, am replicat noi. „It’s not in the program”. Desigur, era mai important să respectam un program total inadecvat decât să ne putem face jobul”, a mai scris jurnalista.

Irene Costelian admite că grupul de jurnaliști care a vizitat Timișoara a avut mai multe de văzut. ”În București ne-am întâlnit cu ceilalți jurnaliști străini și am schimbat păreri între noi Mi-am dat seama că grupul din Timișoara văzuse o cu totul altă Românie: s-au întâlnit cu primarul, au fost la un concert, au văzut Muzeul Comunismului, au avut timp să iasă în oraș, să vadă cum trăiesc tinerii, cum trăiesc localnicii. Noi, cu povestirile noastre din Iași, păream evadați din Corea de Nord”, a mai scris aceasta.

Jurnaliștii care au participat la vizitele de informare au provenit din Bulgaria, Danemarca, Finlanda, Franța, Belgia, Cipru, Portugalia, Slovacia și Suedia.

Foto: tripadvisor

 

Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download

Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

4 comentarii

un corean

Acum 3 ani

Cand scrii "Corea de Nord" te referi la"Coreea de Nord"?
Raspunde

zzz

Acum 3 ani

felicitari tov ministru! hai cu comunicatul mai repede(Joahnnis e accidentat la umar, sigur Trif ii va cere demisia)
Raspunde

kokos

Acum 3 ani

Bravo bogdanel , poti sa treci si actiunea asta pe lista cu "realizarili" tale , langa celelalte marete !
Raspunde

kokos

Acum 3 ani

Am uitat :Iohannis demisia! , ca doar el e vinovat pentru incompetenta ta , nu?
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus