Sâmbătă,
15.05.2021
Cer Senin
Acum
10°C

Sibiul a pierdut 100 de milioane de lei în nouă luni. Investițiile au atins un nou record negativ

Sibiul a pierdut 100 de milioane de lei în nouă luni. Investițiile au atins un nou record negativ

Cu aproape 100 de milioane de lei mai puțin a încasat municipiul Sibiu în primele trei trimestre ale lui 2018, comparativ cu perioada similară a anului trecut. Situația investițiilor e tot în declin, Primăria reușind doar zece la sută din investițiile pe care și le-a propus. Dar situația investițiilor se va schimba, promit reprezentanții Primăriei Sibiu.

De la încasări de 402,3 milioane de lei în primele nouă luni din 2017, Primăria Sibiu a ajuns să mai numere – în primele nouă luni ale acestui an, încasări de doar 307,2 milioane de lei. Cele peste 95 de milioane de lei (aproximativ 20 de milioane de euro) s-au evaporat din veniturile municipiului Sibiu din cauza modificările legislative intrate în vigoare din acest an (de exemplu scăderea impozitului pe venit de la 16 la zece la sută, fapt care a dus la scăderea veniturilor la bugetele locale). Spre exemplu, dacă în primele nouă luni ale anului trecut, Sibiul a încasat din cotele defalcate din impozitul pe venit peste 139 de milioane de lei, în primele nouă luni ale acestui an încasările au scăzut la 119 milioane de lei. Pierderile cele mai semnificative sunt, însă, cele din sumele defalcate din TVA pentru finanțarea cheltuielilor descentralizate. Peste 92 de milioane de lei a încasat municipiul Sibiu pe această linie bugetară în cursul primelor nouă luni ale anului trecut. Acum, aceste încasări abia dacă au depășit 17 milioane de lei.

În ceea ce privește încasările din impozitele sibienilor persoane fizice și juridice, sumele sunt relativ similare, deși poate fi observată o ușoară scădere (de exemplu - 44,6 milioane de lei în 2017, față de 43,6 milioane de lei, în 2018, încasări din impozitul pe clădiri de la persoane juridice).

Procentual, avem cele mai mici investiții

Fără nicio legătură cu încasările bugetare pe primele nouă luni, Primăria Sibiu raportează cel mai mic procent de realizare a investițiilor din ultimii șapte ani: 10,97%, de aproape patru ori mai mic decât cel din 2015 (anul în care Primăria a raportat un procent de realizare a investițiilor de 42,82%). Practic, Primăria Sibiu avea în primele nouă luni ale acestui an un buget de cheltuieli la capitolul dezvoltare de 290 de milioane de lei, din care – după cum rezultă din execuția bugetară aprobată de Consiliul local Sibiu pentru primele trei trimestre ale acestui an – au fost cheltuiți 31,83 de milioane de lei.

În valori nominale, însă, cheltuielile se încadrează în ritmul pe care administrația locală l-a avut în ultimii trei ani. 32,86 de milioane de lei au fost investiți în 2017, în timp ce în primele nouă luni ale lui 2016, volumul total al investițiilor realizate a fost de 32,59 de milioane de lei. Excedentul bugetar al Sibiului a fost tot în creștere, în această situație, iar acest excedent bugetar a fost alocat bugetelor de investiții care astfel au devenit tot mai mari de la an la an. Iar cum ritmul investițiilor a fost menținut constant, procentual rezultatele administrației locale au fost tot mai slabe. Acest lucru se va schimba, însă, arată reprezentanții Primăriei Sibiu. ”Cheltuielile secțiunii de dezvoltare s-au realizat până în prezent doar în proporție de 10,97%. Cu toate acestea, au fost încheiate contracte de realizare a investițiilor publice în valoare totală de 114,7 milioane de lei, cu impact semnificativ asupra execuției trimestrului IV al anului curent, precum și a anului viitor. De asemenea, sunt în curs de derulare proceduri de achiziții pentru investiții publice în valoare totală de 52,82 milioane de lei”, se arată în raportul întocmit de Direcția Economică a Primăriei Sibiu, pe marginea execuției bugetare adoptată de Consiliul local Sibiu.

Execuția bugetară pe primele nouă luni ale anului, Secțiunea Dezvoltare, Primăria Sibiu
An Prevederi investiții (milioane de lei) Realizări investiții (milioane de lei) Procent realizări
2018 290,06 31,83 10,97%
2017 192,83 32,86 17,04%
2016 143,8 32,59 22,66%
2015 112,69 48,26 42,82%
2014 87,19 32,39 37,15%
2013 97,11 22,84 23,52%
2012 74,81 27,43 36,66%
Printre marile contracte care se află în faza de proiectare urmând să treacă în cea de execuție (fază care va consuma sume importante de bani) se numără execuția noului Liceu de artă (20,4 milioane de lei, contract atribuit asocierii Construcții SA – Arhimus SRL), modernizarea Băii populare (10,21 milioane de lei, contract atribuit asocierii Euras SRL - SC Arh. Service Guttmann & Comp SRL) sau amenajarea Lacului lui Binder (10,87 milioane de lei, contract atribuit asocierii Construcții SA – Arhimus SRL).

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

21 comentarii

Dorin

Acum 2 ani

Se pare ca e tot mai rau cu D-na Primar. E clar, doar atat poate. Daca FDGR-ul nu vine cu alta varianta la Primarie, am cam pus-o..... ptr ca la Sibiu oricine candideaza sub sigla lor castiga.... Se pare ca avem “ghinion”.....
Raspunde

kokos

Acum 2 ani

Tanti Fodor , cat iti mai bati joc de orasul asta?Avem bani gramada si tu nu esti in stare sa-I cheltui!Si inca ceva :vad ca faimoasa firma constructii sa apare castigatoare la aproape toate licitatiile primariei.Am vazut ce face la stadion , de ce mai e primita la alte licitatii ale primariei? Ar trebui exclusa , insa interesele sunt mari , dna-ul oare ce zice?
Raspunde

Mihai

Acum 2 ani

Poate aia cu "va vedem" ar trebui sa se mute SI pe partea cealalta, in Piata Mare. Aceeasi lene ca si la guvern ii anima si pe administratorii Sibiului. Poate chiar mai abitir...
Raspunde

Andreic

Acum 2 ani

Eu chiar nu mai am cuvinte. 2 din cele 3 proiecte cu care se lauda primaria sunt castigate de aceeasi Constructii SA care nu sunt in stare sa termine o amarata de lucrare la stadion. Chiar suntem de rasul curcilor.
Raspunde

Pepe

Acum 2 ani

Dupa cum ziceam, avem cea mai buna echipa administrativa din tara! Se pregatesc de Champions League! Iar moderatorii de aici la fel.
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

lol

Acum 2 ani

Oare nu zicea pesedista Firea ca noua legislatie aledepesedista, o sa limiteze drastic veniturile si implicit investitiile: De ce ar fi altfel la Sibiu? Inteleg ca sunt primarii care , la aceasta ora, nici macar nu mai au bani de salarii sau de utilitati la scoli. Scopul este ca, indiferent de culoarea politica a primariilor, acestea sa intinda mana, sa mearga cu jalba-n protap sa ceara bani de la guvern...
Raspunde

Oli

Acum 2 ani

Mai nou fura bani cu firma de curățenie , se plimba cu mașinile degeaba nu se poate matura, aspira pe lângă trotuare din cauza mașinilor și ei trec , așa sa bifeze strada mai mult ....
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Edy W.

Acum 2 ani

E clar ca suntem sabotati de brasoveni dar ei nu au si nu vor avea valoarea noastra in veci!
Raspunde

sibian

Acum 2 ani

..Fodor e Firea de Sibiu,promite multe,fapte putine si ea mereu nevinovata.Il putem ura sau iubi pe Iohannis dar pe timpul lui Sibiu-ul sa ridicat
Raspunde

Darius

Acum 2 ani

Trist , asta e Forumul German can can , festival peste festival , cand sa mai si te ocupi de investit ?! Iar daca unu imi spune ca vai uite unde e Sibiul sa ma scuteasca ! Aveam nevoie de un Stadion de 20 mil euro ? Spitale zero , Parcari zero ( mai mult acuma au si scumpit parcarea , ca de au facut multe ) , Gradinite zero , Scoli zero , au reasfaltat arterele principale iar amarati pe N strazi isi rup masinile in doua , sfidare fara limite a unei primarite ce nici macar o conferinta de presa nu organizeaza ! Comportament tipic neo cumunist , in care fiecare face cum vrea muschiu lui ca doar nu e banu poporului !!! Amin
Raspunde

A

Acum 2 ani

Forumul german e ca un ONG din ala care primeste bani si nu face nimic. Ei stiu doar ”workshopuri”, festivaluri, petreceri, balciuri si ”activitati”. Cand era Iohannis, ne place, nu ne place, el era cel care ii tinea scurt din lesa si facea ca lucrurile sa mearga. Si acum cat nu a mai fost primar, tot a facut mai multe pentru Sibiu decat actualul primar. FDGR-ul o arde boem si se crede foarte tare.
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Gore Catanezu

Acum 2 ani

Sibiul si cu 0% investitii tot e cel mai frumos, bogat si dezvoltat din Romania!
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Nicoleta Merluciu

Acum 2 ani

La Sibiu, fiecare zi este un miracol de dezvoltare, vizionarism si civilizatie!
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Laurentiu Opris

Acum 2 ani

Sa fim seriosi, la banii care sunt in Sibiu, la cifrele de afaceri ale multinationalelor locale, la salariul mediu din Sibiu, putem imprumuta toata Romania! Este greu sa mai faci investitii in Sibiu, avand in vedere ca orasul sta bine din toate punctele de vedere. Nu prea poti imbunatati perfectiunea. Sibiul are la temelie bunastarea pusa ban pe ban de fiecare locuitor al sau care a plecat de jos si a ajuns in viata!
Raspunde

A

Acum 2 ani

Sa speram ca esti doar foarte bun la sarcasm si ca nu gandesc asa locuitorii orasului.
Raspunde

Andrei

Acum 2 ani

Citind toate comentariile de pana acum , se pare ca sunt multe opinii asemanatoare cu privire la d-na Primar. Propun pentru cei din presa, sa initieze o dezbatere cu privire la proiectele pe care Primarul ar trebui sa le demareze in Sibiu,( se pare ca ne descurcam mai bine noi, oamenii de rand decat cei care ne conduc si poate stim sa cheltuim chibzuit banii pe care, har Domnului ii avem din belsug) sau, (de ce nu?) o personalitate - persoana din orasul nostru care ar putea ocupa functia de Primar al Sibiului! Ce ziceti?!
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Rezist la primarie

Acum 2 ani

Spalatii pe creier de la rezist, acesti nereusiti permanenti, ar trebui sa se mute cu protestul lor ghei in fata primariei, ca se duce orasul asta de rapa de la atata dreapta si sasi!!!
Raspunde

Chirca

Acum 2 ani

Doamna sa bagat unde- i cea mai mare hotie,adica in fotbal.Fotbalu o sa-i manance toti bani.In loc sa faca un spital ea plateste fotbalisti de doi bani.Toate primariile care au platit fotbalisti au ramas fara bani de investiti.
Raspunde

Daniel S.

Acum 2 ani

Adevarul e ca la Sibiu nu prea avem oameni politici de valoare; daca baba Fodor e "primul gospodar al orasului" am spus tot. Femeia asta nu a realizat nimic in toata viata ei. Un oras trebuie condus de oameni care au demonstrat ceva, care au facut ceva in viata lor.
Raspunde

Ion

Acum 2 ani

Tanti Fodor , 10 % ??? Serios ?! Ar trebui sa vizitezi Brasovul , Oradea , Tmisoara . Poate asa o sa scada aroganta si o sa te apuci de treaba , pt ca a 2-a oara sibienii nu o sa te mai voteze .
Raspunde

Andrei

Acum 2 ani

Așa e când în conducerea primăriei sunt doar nulități, începând de la primar, viceprimar și directori care nu zic nimic de frică să nu le fuga scaunul de sub ei. Niste indivizi care conduc un oraș și se gândesc doar la buzunarul lor, unii dintre ei și săraci cu duhul.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus