Mai mulți activiști și preoți care s-au implicat în organizarea și promovarea referendumului pentru redefinirea familiei, care a avut loc în zilele de 6 și 7 octombrie, au anunțat la Sibiu începutul creării unei mișcări civice creștine ample pe întreg teritoriul țării. Aceștia au organizat o conferință națională, la care a participat și mitropolitul Ardealului, ÎPS Laurențiu Streza, și scriitorul Mihai Gheorghiu, președintele Coaliției pentru Familie.
Organizatorii conferinței au anunțat că ONG-urile și asociațiile civice din țară care au promovat referendumul din octombrie s-au constituit într-o Platformă civică apolitică „Împreună”. În total, ar fi vorba despre mai mult de 400 de astfel de organizații. Sâmbătă, 17 noiembrie, la Biblioteca ASTRA din Sibiu, mai mulți reprezentanți ai acestora, conduși de Mihai Gheorghiu au organizat Conferința Națională „Împreună pentru România Creștină”, în prezența ÎPS Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului.
Reprezentanții Platformei „Împreună” și-au propus să deschidă prin evenimentul de la Sibiu o serie de conferințe și întâlniri în mai multe locuri din țară în cadrul cărora să discute și să planifice dezvoltarea unei mișcări civice creștine în România, apărătoare a valorilor tradiționale creștine.
În debutul conferinței avocata Ana-Corina Săcrieru a prezentat celor de față contextul în care Platforma „Împreună” își începe activitatea la nivel național.
„Noi, creștinii, am ajuns să avem nevoie să aducem aminte societății în care și noi trăim pe care și noi o formăm, în care și inimile noastre bat, în care și mințile noastre slujesc adevărului acestei țări, să aducem aminte acestei societăți că avem dreptul să ne apărăm valorile, că avem dreptul să ni le exprimăm, că avem dreptul să le transmitem mai departe copiilor noștri, că avem dreptul să ne creștem copiii, nu altfel decât așa cum spune Carta fundamentală privind drepturile în Uniunea Europeană a Drepturilor Omului, adică potrivit convingerilor noastre religioase, filosofice și pedagogice ”, a subliniat Ana-Corina Săcrieru.
La rândul său, ÎPS Mitropolit Laurențiu i-a asigurat pe cei prezenți de sprijinul Bisericii în acțiunile de apărare a valorilor românești și creștine în societatea actuală și i-a îndemnat pe cei care vor să dezvolte această mișcare să rămână pozitivi.
„Această Platformă trebuie să fie o lucrare pozitivă. Biserica nu are ușile închise, ci le deschide pentru oricine, dar să nu vină și să încerce să impună alte învățături sau moralitate decât cele aduse de Mântuitorul Iisus Hristos. Avem o șansă de a ne ruga pentru unitatea noastră, pentru ajutorul pe care să ni-L dea Dumnezeu, pentru că Dumnezeu lucrează prin noi. Să nu așteptăm minuni, pentru că minunile se realizează prin ceea ce facem noi. Trebuie să arătăm dragoste împrejurul nostru”, a spus ierarhul.Scriitorul Mihai Gheorghiu a vorbit pe larg despre obiectivele Platformei „Împreună”. „Ceea ce ne-am dorit încă de acum 3 ani a fost să oferim acestui popor posibilitatea de a-și apăra copiii, de a-și apăra viitorul și ca, prin acest efort de solidaritate, de comuniune pornind din Biserică spre casele fiecăruia, spre mintea fiecăruia, să dăm această mărturie în Anul Centenarului Marii Uniri că suntem un popor care știm de unde venim, știm unde ne aflăm și știm către ce ne îndreptăm”, a spus acesta.
Conferințe similare celei de la Sibiu vor avea loc în viitorul apropiat și în alte orașe din România.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Laurențiu Streza , Mihai Gheorghiu , Conferinţă Naţională , Uniunea Europeană Guvernului P , Mitropolit Laurenţiu , Mitropolitul Ardealului , Reprezentanţii Platformei , Mântuitorul Iisus Hristos , Arhiepiscopul Sibiului , Această Platformă , Corina Săcrieru , Anul Centenarului Marii Uniri , România Creștină , Scriitorul Mihai Gheorghiu , Consiliului Drepturilor Omului
Vizualizari: 2039
Ultimele comentarii
Acum 4 ore
Emil
Acum 4 ore
Emil
Acum 4 ore
Hermannstadt
Acum 4 ore
Barosanu
Acum 4 ore
Emil