Sâmbătă,
18.05.2024
Cer Senin
Acum
14°C

Elevii sibieni nu l-au uitat pe Noica. „E foarte important pentru noi”

Elevii sibieni nu l-au uitat pe Noica. „E foarte important pentru noi”

Șase elevi de la „Noica”, împreună cu directorul au fost astăzi la Păltiniș. Acolo, au vrut să aducă un omagiu filosofului Constantin Noica, ce s-a stins din viață acum 31 de ani și a cărui mormânt e la Păltiniș.

Elevii au ajuns la Păltiniș încă de la primele ore ale dimineții și au participat la slujbă. Au depus o coroană și au ținut un mic discurs despre însemnătatea filosofului român.

„Ne-am dorit foarte mult să îl omagiem pe Noica. În fiecare an, în ultimii 10 am încercat să venim aici. Încercăm să atragem elevii pentru Noica, pentru spiritul lui Noica, cultura pe care a dat-o. Sufletește, pentru mine și pentru colegii noștri consider că este un lucru deosebit să păstrezi memoria și învățăturile unui mare filosof și om al țării”, spune Mihai Ordean, directorul Liceului Teoretic „Constantin Noica” Sibiu.

Elevii cred că lumea ar trebui să-l aprecieze mai mult pe Noica și să-și amintească mai des de el. „E foarte important pentru noi deoarece școala poartă numele lui și încercăm să ducem tradiția mai departe. Mă impresionează faptul că deși nu s-a născut la Sibiu, a ales să stea la Păltiniș, în liniște, el cu el”, spune o elevă. „Am venit pentru a comemora cei 31 de ani de la moartea lui Noica și a fost îngropat la Schitul Păltiniș”, mai spune un tânăr licean.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus