Luni,
28.11.2022
Partial Noros
Acum
7°C

200 de Moși Crăciuni vor alerga în centrul Sibiului pentru o cauză nobilă

200 de Moși Crăciuni vor alerga în centrul Sibiului pentru o cauză nobilă

200 de Moși Crăciuni vor alerga, mâine, în centrul Sibiului. De la ora 19:00, Piața Mare se va umple de zâmbete și bucurie, când se va da startul competiției. Persoanele deghizate vor alerga trei km pentru o cauză nobilă: vor să cumpere scaune cu rotile pentru echipa de baschet a persoanelor cu dizabilități.

Între orele 19:00 și 20:30, va avea loc așa numitul eveniment „Marea Moșmondeală”. 200 de persoane deghizate în Moși Crăciuni vor participa la un mic maraton.

„Ne deghizăm în moși și preț de vreo 3 km, cu startul din Târgul de Crăciun, vom alerga sau ne vom moșmondi, cu zâmbetul la purtător, prin centrul Sibiului, într-o cursă necronometrată, plină de lumină și de muzică, pentru a face bine”, scrie pe pagina de Facebook a evenimentului.

Moșii vor alerga pentru o cauză nobilă. „Fiecare alergător a plătit o taxă de înscriere, iar o parte din banii aceștia se duc spre echipa de baschet a persoanelor cu dizabilități din Sibiu. Deși nu se vor aduna suficienți bani, noi am organizat evenimenet caritabile și vom organiza în continuare pentru a putea ajuta”, spune Dani Troancă, președintele Clubului Sportiv Comunitar Sibiu, organizator al evenimentului.

„Scopul acestei curse este de a dărui o șansă persoanelor cu dizabilități pentru practicarea diferitelor ramuri sportive: atletism, baschet, etc. 50 % din taxă va fi donată Asociației Diakoniewerk International pentru achizitionarea de scaune cu rotile speciale pentru practicarea sportului de către persoanele cu nevoi speciale”, se mai arată pe pagina de Facebook a evenimentului.

Mai multe detalii găsiți aici.

Sursa foto

Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download

Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus