Vineri,
16.05.2025
Innorat
Acum
7°C

O pacientă a fost trimisă de la Sibiu la București, în stare foarte gravă. Transferul a provocat controverse

O pacientă a fost trimisă de la Sibiu la București, în stare foarte gravă. Transferul a provocat controverse

O femeie a fost transferată sâmbătă seara de la Sibiu la București, în stare foarte gravă. Întreaga situație a creat controverse în mediul online, medicii de la Spitalul Județean de Urgență Sibiu fiind acuzați că ar fi acționat greșit în decizia de a transfera pacienta. La solicitarea Turnul Sfatului, conducerea spitalului sibian a transmis o serie de explicații.

Pacienta în discuție ar fi o femeie din județul Sibiu care ar fi ajuns în stop cardio respirator la spitalul sibian. Medicii au resuscitat-o și stabilizat-o după care ar fi decis că cea mai bună opțiune pentru aceasta ar fi fost transferul la un spital dotat corespunzător pentru nevoile pacientei. Potrivit realitateadesibiu.net, medicii de la spitalul din capitală unde a fost transferată într-un final femeia ar fi declarat că întregul proces ar fi fost făcut într-un mod defectuos.

Femeia avea probleme grave la plămâni și a ajuns în stare critică la Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu, sâmbătă.

„Pacienta, cu o patologie pulmonară complexă, cu recidivă a afecțiunii pulmonare a ajuns în stare critică la SCJU Sibiu, în stop cardio respirator resuscitat, intubată, prezentând sângerare traheo - bronșică, cu sechele TBC și aflându-se în șoc hemoragic. A fost preluată de medici, investigată și tratată corespunzător, i s-au efectuat examinări complexe la Computerul Tomograf, i s-au administrat 3 unități de sânge și a fost stabilizată”, arată Decebal Todăriță, purtător de cuvânt al SCJU Sibiu, la solicitarea reporterului Turnul Sfatului.
Mai multe spitale au refuzat să preia pacienta

Întrucât pacienta ar fi avut nevoie de intervenții care nu puteau fi efectuate la Sibiu, medicii au decis că este nevoie să fie transferată. Aici au început problemele, întrucât mai multe spitale au refuzat să accepte transferul.

„Ținând cont de situația critică și de necesitatea aplicării unor metode de diagnostic și terapie complexe, mai exact proceduri de radiologie intervențională care nu se pot efectua în cadrul SCJU Sibiu care nu deține dotarea necesară și personalul specializat pentru astfel de intervenție, s-a decis transferarea pacientei către o unitate sanitară care să poată realiza aceste proceduri. Au fost contactate numeroase unități spitalicești din București, Cluj și Târgu -  Mureș care au refuzat transferul invocând diverse motive”, spune reprezentantul spitalului sibian.
Când într-un final ar fi fost obținut un accept, medicul care și-a asumat acest angajament nu a mai răspuns apelurilor celor de la Sibiu.
„A fost obținut un accept de la spitalul Târgu-Mureș, de unde s-a solicitat efectuarea la Sibiu a unei examinări angio-CT și transmiterea rezultatelor. După efectuarea acestora, medicul de la Târgu Mureș nu a mai putut fi contactat”
Au trimis-o la București, deși medicii de pe ATI au spus că nu sunt locuri

Ca o ultimă soluție salvatoare, medicii sibieni au găsit deschidere la Spitalul Universitar din București. Până să apuce să trimită pacienta, s-ar fi lovit și aici de un refuz din partea secției ATI a unității medicale din capitală. Cu toate acestea, transferul a fost făcut întrucât legea este de partea lor, spun reprezentanții Spitalului Județean.

„A fost obținut un alt accept pentru transfer de la Spitalul Universitar București, secția Chirurgie Toracică, dar transferul a fost refuzat de secția ATI a Spitalului Universitar București, pe motiv că nu sunt locuri disponibile. În aceste condiții pacienta a fost totuși trimisă la Spitalul Universitar București, cu un echipaj de terapie intensivă mobilă (TIM) ținându-se cont de prevederile Ordinului 1091/2006, Art. 1 punctul 13, de art.12 respectiv de Anexa 1, punctele 5 și 6. Potrivit Ordinului amintit, în cazul pacienţilor aflaţi în stare critică sau cu potenţial de agravare (n.a. - repetarea sângerării nu mai putea fi rezolvată la Sibiu) şi care necesită asistenţă medicală de specialitate ce nu poate fi asigurată de spitalul în care acesta se află, un spital care poate asigura acest nivel de îngrijiri medicale nu are dreptul de a refuza transferurile” 
 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Cristina Bălău

de Cristina Bălău

Eveniment, Cultură 
Telefon:
0770 962 946
E-mail: cristina[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

5 comentarii

Cipi

Acum 6 ani

Si noi mai avem pretentii cu locatia viitorului spital.
Raspunde

Bucuresti Loc Hidos

Acum 6 ani

Si ce va asteptati de la "capitala"...capitala cea plina de hoti, gunoaie si incompetenti ?...capitala care ne-a secatuit timp de 100 de ani si din care se revarsa mizeria si coruptia ?! Dupa ce au furat fondurile pentru spitale si si-au format ample sisteme de spagi, acum nu vor sa mai primeasca "provincialii" aka slugile mizerabile, la spitale....le strica socotelile.
Raspunde

Che

Acum 6 ani

Puteti deceda liniștiti pe bani vostrii .. fraierilor !! Halal Românie !
Raspunde

eu

Acum 6 ani

Dezastru dragi romani! In timp ce organizam tot felul de sarbatori cultural/traditionale, concerte, targuri de vara de iarna, ne platim din banii publici edili care locuiesc in case tip buncare, se plimba in bolizi de zeci si sute de mii de euro, oamenii de rand mor pe capete pentru ca nu avem un sistem de sanatate a anilor 2018. Da, santem toti de vina ca acceptam aceasta situatie, in loc sa ne impotrivim acestor oameni care ne conduc destructiv noi ii ridicam in slavi. Ne mandrim cu tot felul de rahaturi cum ar fii targuri concerte etc, unde ei ne spala pe ochi ca pe niste handicapati. E TIMPUL SA NE TREZIM SA NE PUNEM LA PUNCT TARA!!! Pentru ca pe ei nu-i intereseaza acest lucru.
Raspunde

filip

Acum 6 ani

Din cate constat, articolul nu are un sfarsit :)
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus