Sâmbătă,
06.06.2020
Innorat
Acum
25°C

Prima bază de salvare din Păltiniș nu va mai fi ridicată din fonduri europene. Ci guvernamentale, dacă ”trage” Trif

12 Decembrie 2018 19:46

Prima bază de salvare din Păltiniș nu va mai fi ridicată din fonduri europene. Ci guvernamentale, dacă ”trage” Trif

La 125 de ani de la înființare, stațiunea Păltiniș ar putea avea un prim punct de prim ajutor pentru turiștii sau cei care au nevoie de intervenție în caz de accident. Este vorba de o primă bază a celor de la Salvamont, proiect lansat în urmă cu șase ani pentru a fi realizat din fonduri europene. Doar că acum aceste fonduri sunt așteptate de la Ministerul Turismului.

Acum șase ani, Consiliul Județean Sibiu (în subordinea căruia funcționează Serviciul Salvamont) adopta indicatorii tehnico-economici pentru ridicarea unei prime baze a salvatorilor montani în stațiunea Păltiniș. Doar că proiectul estimat atunci la o valoare de 2,96 milioane de lei nu a mai apucat să prindă finanțare europeană nerambursabilă prin Programul Operațional Regional, așa cum era plănuit. Prin urmare, autoritățile județene s-au orientat către fondurile guvernamentale, proiectul unei baze Salvamont fiind inclus spre finanțare în cadrul Masterplanului investițiilor în turism în cursul anului trecut.

În acest context, studiul de fezabilitate din 2012 a fost actualizat, urmând a face parte din dosarul prin care CJ Sibiu va solicita finanțare guvernamentală. Iar solicitarea aceasta va ajunge chiar la ministrul Turismului, Bogdan Trif, cel care este și președinte al PSD Sibiu și care, în ultimul timp, s-a remarcat printr-o atitudine publică agresivă la adresa conducerii CJ Sibiu. ”În vederea obținerii finanțării de la Ministerul Turismului, CJ Sibiu a încheiat contractul de prestării servicii pentru întocmirea documentației tehnico-economice de revizuire și actualizare SF”, se arată într-un raport anexat de reprezentanții Consiliului Județean Sibiu unui proiect de hotărâre privind însușirea acestor noi indicatori. Potrivit cărora, acum, ridicarea respectivei baze Salvamont din Sibiu ar urma să coste aproximativ 3,53 de milioane de lei (cu tot cu TVA). Proiectul de hotărâre a fost adoptat, în cursul după-amiezii de joi, în unanimitate de către consilierii județeni.

În acest moment, pentru salvamontiștii care acționează în zona Păltiniș este închiriată o garsonieră cu o capacitate de două persoane. În timpul sezonului rece, când numărul salvamontiștilor mobilizați la Păltiniș este suplimentat, cei care nu au loc în garsoniera de două persoane sunt nevoiți să facă naveta.

Priciuri și pentru turiști

Viitoarea bază ar urma ridicată pe un teren cu o suprafață de 500 de mp, cedat din 2012 de către Primăria Sibiu, cu titlu gratuit. Teren legat de care, în acest an, Consiliul local Sibiu a adoptat o nouă hotărâre care prevede faptul că dacă în termen de cinci ani nu vor fi demarate lucrările la ”Baza de salvare salvamont în stațiunea Păltiniș”, acest imobil revine în proprietatea orașului.

Potrivit indicatorilor adoptați de către consilierii județeni, pe cei 500 de metri pătrați ar urma ridicată o clădire cu subsol, parter și un etaj și cu o arie desfășurată de 481 de mp. În această clădire care va folosi drept Bază de salvare Salvamont va funcționa un punct de prim ajutor cu birou pentru dispecer, spații de cazare pentru echipajele Salvamont, spațiu pentru prepararea hranei, servirea mesei și instructaj, spații sanitare, dar și spații de depozitare și garaj pentru autovehiculul de intervenție și snowmobile. În afară de cele patru camere prevăzute pentru cazarea echipajelor Salvamont, viitoarea clădire va avea și 12 locuri (priciuri) pentru turiști. Baza de salvare Salvamont ar urma ridicată în 24 de luni de la semnarea contractului de lucrări. Doar că, până la acest contract, mai rămâne de obținut finanțarea guvernamentală prin intermediul ministerului condus de Bogdan Trif, semnarea contractului de finanțare și demararea procedurilor de angajare a unui proiectant, respectiv, a antreprenorului lucrării.

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

10 comentarii

Oncești

Acum 1 an

Bine că a fost Klaus curajos - în trei mandate nu a bătut un cui în stațiune - da" zâmbește cu dinții din Șureanu. Dacă nu vă place ministru că-i sibian puineți unul din șesurile Dunării. De ce nu=i bun Trif?
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Toma

Acum 1 an

Cred ca titlul corect al acestui articol este urmatorul:"Prima baza de salvare din Paltinis nu va mai fi ridicata din fonduri europene.Daca depinde de semnatura lui Trif!" PS-Individul asta e fricos ca un iepuras si nu semneaza de capul lui nici macar un bilet de voie.
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

marian

Acum 1 an

Din fondurile europene nu se poate fura, fondurile se dau cand pot fii folosite tinand cont de sezon nu oricand, adica se dau cu cap, nu avem oameni care sa foloseasca capul, fonduri europene se pot accesa pentru orice proiect, dar proiectul trebuie sa aibe un dosar bine intocmit, nu are cine sal faca, sunt ocupati cu justitia
Raspunde

Alzara 1918

Acum 1 an

Obs.: duoă cum ne anunța neoliberala ( paleofesenista ) Corina Crețu Alianțele Cardinale ( Vest , Nord etc. ) nu sunt elective pentru accesarea fondurilor EU !
Raspunde

Alzara 1918

Acum 1 an

“ nu a mai apucat să etc. “ - vai de mama ei exprimare , vai de mâna lui management ( e PD , probabil dacă era PSD dădeam bani ca sa fim refuzați... ) E cert , ceva merge strâmb la Sibiu !
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Zece Miliarde

Acum 1 an

Aha... va da Dragnea din alea 10 miliarde, probabil imprumutate "avantajos" de pe la arabi, ca doar de-aia au trimis-o in turneu pe agramata doamna. Veti afla peste cativa ani c-a vandut Dobrogea sau va treziti cu vreo 20 de moschei peste noapte.
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Marius

Acum 1 an

Nu pricepeti ca din fonduri EU nu prea poti fura?! E greu, e complicat, sunt investigate, auditate si controlate. Din fonduri de le bugetul de stat poti fura fara restricti.. Asa isi trage si Trif o vila pe le Paltinisi pe linga centrul de salvare. Ce e asa de greu de priceput?
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Evi

Acum 1 an

De ce CJ nu a făcut proiect pt fonduri UE? Dați tot mereu vina pe guvern, dar autoritățile locale nu sunt în stare sa acceseze fonduri U E. Halal...
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

@Evi

Acum 1 an

Nu poti accesa fonduri de la UE fara viza guvernului si autoritatilor de la Bucuresti!Chiar daca toate documentele justificative sunt perfecte,trebuie acordul(semnatura) guvernului nostru.Asa e legea!
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Alianta Transilvania

Acum 1 an

Autoritatile locale, sunt dependente de penita de la Bucuresti ca sa poata accesa fondurile. Deci, multumeste-i Bucurestiului si PSD-ului. Cu un referendum, se vor putea accesa fonduri si fara mafia agramata damboviteana.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus