Despre faptul că produsele românești - bune și ecologice - nu se prea găsesc pe rafturile marilor rețele de supermarketuri se știe demult, astfel că din întreg lanțul care leagă fermierii, agenții economici, comercianții cu amănuntul etc. cel mai puțin câștigă cel care muncește cel mai mult și produce.
În anul 2017 Comisia Europeană a prezentat o schiță de directivă europeană pentru eliminarea practicilor comerciale neloiale care s-au înrădăcinat pe lanțul de aprovizionare cu alimente a marilor magazine - supermarketuri. Propunerea de directivă a pornit de la dezechilibrele uriașe de câștiguri pe care le au fermierii, față de marii comercianți. Astfel, în vreme ce fermierii primesc numai 21% din valoarea produselor agricole pe care le vând, agenților economici care prelucrează produsele agricole le revine 28% și circa 51% câștigă comercianții cu amănuntul.
Cel mai probabil, la anul când România va deține președinția prin rotație a Consiliului UE, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale va prezida lucrările în care respectivei directive i se va da forma finală.
La cheremul reglementărilor UE
Autoritățile promit de ani de zile că vor face ordine în domeniu, astfel încât producătorii români să aibă un loc de cinste în magazine. Recent, ministrul Agriculturii a oferit ca exemplu Sibiul unde rezultatele fermierilor i-au determinat pe deținătorii de supermarketuri să le vândă producția.
„În lipsa unor reglementări UE privind combaterea practicilor comerciale neloiale, dificultățile cu care se vor confrunta furnizorii (producătorii agricoli) vor persista, iar piața produselor alimentare va fi una fragmentată”, a spus ministrul Agriculturii recent în Parlament.
România a identificat 7 noi tipuri de practici neloiale
Potrivit acestuia, obiectivele României în raport cu propunerea de directivă vor ține de extinderea domeniului de aplicare la toți actorii de pe lanțul agroalimentar; de extinderea listei privind practicile comerciale neloiale interzise (adică se vor adăuga șapte noi tipuri de practici neloiale: nerespectarea de către cumpărător a obligației de a informa detaliat și în termeni neechivoci furnizorul cu privire la toate prevederile contractuale; condiționarea de către cumpărător a semnării acordului comercial de achitarea unor taxe anuale și aplicarea retroactivă a acestora; transferarea costurilor de transport și stocare a produselor către furnizori; obligația instituită de cumpărător pentru furnizor de a livra produsele doar către platformele furnizorului; obligația instituită de cumpărător pentru urnizor de a reduce prețul pentru produsele agroalimentare, dacă cumpărătorul sesizează că producătorul a redus prețul în altă rețea de distribuție - înțelegeri anticoncurențiale prin fixarea prețurilor; obligația instituită de cumpărător pentru furnizor, de a plăti personalul cu atribuții în amenajarea spațiilor de vânzare, manipularea sau vânzarea produselor agroalimentare; instituirea de către cumpărător pentru furnizor a obligației de a acoperi taxele logistice și diverse comisioane prin termenii - risturnă, remiză lunară, discount pentru eficiență în achiziție...).
„Alege oaia!”, la Sibiu
În ceea ce privește creșterea consumului de produse agroalimentare românești și disponibilitatea marilor rețele de supermarketuri de a aloca un spațiu cât mai mare acestora, autoritățile din domeniu se laudă că au derulat în ultimul timp mai multe acțiuni. Printre acestea se numără promovarea conceptului derulat în Kaufland România prin proiectul „Țara mea”, destinat micilor producători. Acesta a început în septembrie 2017, ajungând la o cantitate de 1000 de porci pe zi, iar din vara acestui an producătorii livrează și carne de oaie - câte 25 de tone pe zi.
Cu referire la Sibiu, ministrul Agriculturii amintește despre campania națională de informare și promovare a consumului de carne de oaie „Alege oaia!”.
„Această acțiune s-a bucurat de un real succes, marile lanțuri de magazine din România - exemplificăm: Kaufland, Carrefour (Sibiu) etc. - au venit în întâmpinarea crescătorilor autohtoni de ovine și a consumatorilor, la nivel național, prin amenjarea de spații de prezentare și desfacere distincte, cât și prin acțiuni proprii, specifice de marketing, prin acordarea de oferte promoționale pe perioade îndelungate”.Oficialul a mai precizat că supermarketul Carrefour Sibiu promovează produse proaspete românești din carne de oaie în cadrul raionului de măcelărie și la sectorul de gastronomie. „Mai mult decât atât, această campanie a trezit interes și în ceea ce privește specializarea bucătarilor prin introducerea în programa HoReCa School a conceptului de „eat local” și sezonalitate, având ca materii prime pentru obținerea de preparate culinare, carnea de oaie, preparate care urmează a fi valorificate în sectorul HORECA (restaurante, fast food-uri)”, a adăugat Petre Daea.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Petre Daea , Kaufland România , Ministerul Agriculturii , Comisia Europeană , Dezvoltării Rurale , Carrefour Sibiu , Ca School
Vizualizari: 993
Ultimele comentarii
Acum 4 ore
Kukuruku
Acum 4 ore
Vlad christian
Acum 5 ore
Victor
Acum 5 ore
Steve
Acum 6 ore
Gabytza Gabor