Marţi,
26.10.2021
Cer Senin
Acum
-2°C

Mai mulți sibieni cu crize de depresie, în perioada Crăciunului. Unii au încercat chiar să se sinucidă

Mai mulți sibieni cu crize de depresie, în perioada Crăciunului. Unii au încercat chiar să se sinucidă

În medie, în jur de șapte sibieni au avut nevoie pe zi de calmante și de intervenția medicilor de pe ambulanță, în ultima săptămână. Șapte oameni au simțit că suferința sufletească le este acutizată în perioada Crăciunului și că viețile lor nu mai au sens. Dintre aceștia câțiva au încercat chiar să se sinucidă, fie prin spânzurare, fie prin supradoză de medicamente. Psihologii spun că e important ca cei din jur să se implice, să conștientizeze că depresia este o problemă gravă și să facă tot ce le stă în puțină, mai ales de sărbători, să fie alături de cei dragi și singuri.

În ultima săptămână, numărul persoanelor cu tulburări de comportament a crescut, arată reprezentanții Serviciului de Ambulanță al Județului Sibiu. În medie, șapte persoane au avut nevoie în fiecare zi de ajutor medical, fie pentru că au încercat să își pună capăt zilelor, fie că tulburările cauzate de depresie s-au accentuat, fiind încurajate și de consumul de alcool.

„Am avut un număr total de 66 de solicitări pe 25 decembrie și 84 solicitări în 26 decembrie, pe municipiul Sibiu. În ultima perioadă, am avut un număr mai mare de solicitări în ceea ce privește tulburările de comportament, sindrom depresiv, tulburare anxioasă. Au existat și câteva solicitări în ceea ce privește tentativele de suicid prin ingestie voluntară medicamentoasă, plăgi tăiate voluntar sau prin spânzurare. Ca și număr, în ultima săptămână am avut o medie de 7 cazuri de tulburare de comportament pe zi, în unele cazuri alimentată și de consumul de alcool”, explică Liliana Blaga, purtător de cuvânt al Serviciului de Ambulanță al Județului Sibiu.
Mihai Copăceanu, psiholog sibian, spune că într-adevăr în perioada sărbătorilor numărul celor care se confruntă deja cu depresia. Grupurile de risc sunt adolescenții și pensionarii, însă cu toții, indiferent de vârstă, au nevoie de puțină înțelegere și companie.
„Perioada sărbătorilor de iarnă este una critică pentru sănătatea mintală, îndeosebi pentru grupurile de risc fie adolescenți, tineri dar și pensionari. Factorii de risc se întind de la temperaturi scăzute, lipsa luminii naturale, conflictele interpersonale sau abuzul de substanțe psihoactive. Sentimentul singurătății este accentuat în aceste zile iar absența oricărui suport și interacțiuni sociale facilitează apariția unor stări depresive. Ce lipsește românilor este tocmai solidaritatea și sentimentul responsabilității sociale, mergem și oferim pungi cu cadouri la case de copii și cămine de bătrâni, stăm 25 de minute, facem două poze, punem repede pe facebook și plecăm. Uităm însă că aceste persoane suferă nu atât de lipsa unor alimente sau bunuri, cât de comunicare și înțelegere, compasiune și empatie. Și mai mult, avem în jurul nostru, în familia noastră sau în vecinătate persoane în suferință și singurătate, care au mare nevoie de prezența și înțelegerea noastră”, explică psihologul sibian.
Psihologul mai spune că în cazul sesizării unor idei suicidare sau stări deprimante, este obligatorie intervenția de specialitate. Așadar, nu ignorați semnalele de criză chiar dacă aveți impresia că sunt demonstrative.
„Multe vieți se pot salva dacă tratăm suferința oamenilor cu seriozitate”

Cristina Bălău

de Cristina Bălău

Eveniment, Cultură 
Telefon:
0770 962 946
E-mail: cristina[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

1 comentarii

charlemagne

Acum 2 ani

La noi, in tara condusa de aliterati penali, depresia pare a fi ultima grija. Probabil klingonienii sunt de vina. Nu un stat lipsit de speranta, oportunitati si furat de cefe late si clanurile aferente ajunse la putere...nuuu.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus